Preot nou într-o parohie din Botoșani. PS Nichifor Botoșăneanul: ”Este o ștafetă pe care o primește în biserica în care va sluji” – Foto, Video

Tânărul diacon a primit Taina Hirotoniei întru preot și a fost prezentat comunității pe care, după o perioadă de practică liturgică, o va prelua spre păstorire.

Preot nou într-o parohie din Botoșani. PS Nichifor Botoșăneanul: ”Este o ștafetă pe care o primește în biserica în care va sluji” – Foto, Video

   Foto: doxologia.ro

Sâmbătă dimineață, 12 august, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Libertatea, comuna Călărași, județul Botoșani.

Credincioșii din zona Prutului s-au adunat pentru a lua parte la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită de PS Nichifor Botoșăneanul, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.

 

După momentul Heruvicului, părintele Ionuț Ciobanu a dat citire mărturisirii de credință față de Biserică, iar după ce a fost preluat de preoți în Sfântul Altar și prezentat ierarhului, acesta a fost hirotonit întru preot.

Momentul a fost marcat de Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură, afirmând că această rânduială deosebită pentru comunitate reprezintă felul prin care Dumnezeu, prin fiecare preot, lucrează în Biserică:

”Mă bucur că împărtășiți împreună cu noi această bucurie a hirotoniei întru preot a părintelui Ionuț Ciobanu, cel care preia rugăciunile în această parohie, având să fie paroh aici cât va rândui Bunul Dumnezeu, și împreună cu doamna preoteasă, să continue activitatea pastorală a parohiei. Este o ștafetă pe care o primește în biserica în care va sluji, urmând vechiului preot care a slujit, preluând grija dar și rugăciunea îndeosebi, având să-și lărgească inima pentru întreaga familie, pentru întreaga comunitate. Este o succesiune în gândul succesiunii apostolice, pentru că hirotonia înseamnă punerea mâinilor episcopului asupra celui care are să devină preot, punere a mâinilor neîntreruptă de la Sfinții Apostoli până în zilele noastre, punere a mâinilor care presupune o putere care lucrează în Biserică neîntrerupt. Această putere pe care o împărtășește Domnul în toate Tainele Bisericii: Botez, Spovedanie, Împărtășanie, Cununie, Maslu, dar îndeosebi în Taina Hirotoniei întru preot”.

După ce va încheia în perioada următoare stagiul de pregătire și practică liturgică, noul cleric va fi rânduit ca paroh al comunității din localitatea Libertatea.

Parohia se află în județul Botoșani, în apropierea DN24C, lângă șoseaua care leagă municipiul Iași cu orașul Ștefănești, potrivit Doxologia.











(Foto, Video: Doxologia.ro)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșani: Școală cu bănci noi și table inteligente, dar cu toaleta în curte și aviz de demolare!

astăzi, 07:31

Peste 80 de copii de grădiniță și ciclu primar din satul Balta Arsă, comuna Corni, județul Botoșani, au început anul școlar 2026-2027 într-o școală cu toaleta în curte, car...

Unde ajung cei care nu învață și nu își fac temele

astăzi, 07:15

La ora de mate, profesorul furios spune: - Copii, sunteți atât de leneși! Nu vă faceți temele, nu învățați... O să ajungeți într-un Ioc unde e plin de oameni ca voi! Știț...

Calendar ortodox, 9 septembrie: Sfinţii şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana; Sf. Cuv. Chiriac de la Tazlău; Sf. Cuv. Onufrie de la Vorona; Sf. Părinţi de la Sinodul al III-lea Ecumenic

astăzi, 07:00

Sfinţii Părinți Ioachim şi Ana au primit-o pe Maica Domnului la adânci bătrâneţi, în urma rugăciunilor neîncetate făcute cu multe lacrimi şi cu post. Au crescut-o &ici...