PARINTELE ILIE CLEOPA
Despre aceasta orbire spirituala a carturarilor si fariseilor, a arhiereilor si legiuitorilor iudei si despre pedeapsa ce-i asteapta pentru aceasta zice proorocul David prin Duhul Sfint: Sa se intunece ochii lor ca sa nu vada si spinarea lor pururea o girboveste (Psalm 68, 27). Si marele prooroc Isaia a proorocit despre orbirea spirituala a poporului lui Israel, zicind: Dumnezeu le-a dat duh de impietrire, ochi ca sa nu vada si urechi ca sa nu auda pina in ziua de azi (Isaia 56, 10). Si iarasi: Ca s-a invirtosat inima poporului acestuia si cu urechile sale greu a auzit si ochii sai i-a inchis, ca nu cumva sa vada cu ochii si cu urechile sa auda si cu inima sa intelaga si sa se intoarca la Mine si sa-I vindec (Isaia 6, 10).
Dar din ce se naste orbirea sufleteasca in mintea omului? Aceasta vine asupra omului din mai multe pricini. Mai intii ca urmare a faptelor rele. Acest lucru il arata Mintuitorul cind zice: Lumina a venit in lume, dar oamenii au iubit intunericul mai mult decit Lumina, caci faptele lor erau rele. Ca oricine face cele rele uraste Lumina, pentru ca faptele lui sa nu se vadeasca (Ioan 3, 19-20). Orbirea spirituala vine de la diavol.
Orbirea spirituala vine din necredinta si din impotrivirea fata de Dumnezeu. Acest lucru il spune proorocul Isaia, zicind: Toata ziua intindeam miinile mele catre un popor neascultator si impotriva graitor (Isaia 65, 2). De aceea Dumnezeu le-a dat duh de impietrire ca sa nu vada cu ochii si cu urechile lor sa nu auda pina in ziua de azi (Deuteronom 29, 4). Orbirea spirituala vine si din necredinta si invirtosarea inimii, cum arata Sfinta Scriptura, zicind: Du-te si spune poporului acestuia: Cu auzul veti auzi si nu veti intelege si uitindu-va va veti uita, dar nu veti vedea. Ca inima poporului acestuia s-a invirtosat si cu urechile sale greu a auzit si ochii sai i-a inchis, ca nu cumva sa vada cu ochii si sa auda cu urechile si cu inima sa inteleaga si sa se intoarca la Mine si sa-l vindec (Isaia 6, 9-10).
Am aratat ca una din pricinile orbirii spirituale este pacatul. Acum sa vedem de ce pacatul aduce orbirea sufletului si intunecarea mintii omului. Iata de ce. Pacatele dupa marturisirea Sfintei Scripturi se numesc "lucruri ale intunericului" (Isaia 29, 15; Romani 13, 12; Efeseni 5, 11). Ca lucruri ale intunericului, pacatele, de orice fel ar fi, aduc in mintea omului intuneric, tulburare, boala si orbire duhovniceasca. Prin ce putem izgoni din mintea noastra intunericul pacatului? Prin parasirea pacatului, prin ascultarea cuvintelor lui Dumnezeu, prin post, rugaciune, pocainta cu lacrimi si spovedania sincera la duhovnic si prin lucrarea poruncilor lui Dumnezeu. Prin aceste fapte bune, fiecare om oricit de pacatos ar fi, vine la lumina cunostintei si se apropie de Dumnezeu, devenind dintr-un om intunecat si pacatos, un vas ales al lui Dumnezeu si un fiu al imparatiei cerurilor.
Orbirea spirituala vine uneori la om si prin ingaduinta si puterea lui Dumnezeu. Acest lucru s-a aratat la multi oameni alesi de Dumnezeu. Dar mai luminat vedem aceasta la alegerea Marelui Apostol Pavel, care mai inainte de chemarea sa se numea Saul si prigonea foarte mult Biserica lui Hristos (Fapte 9, 1-22).
Iubiti credinciosi,
Sa intoarcem acum cuvintul la orbirea sufleteasca din zilele noastre. Toti am vazut oameni orbi, fie din nastere, fie din accidente, fie in urma unor boli grele. Ori de cite ori vedem un orb, ne cuprinde pe fiecare un sentiment de mila, ba citeodata ne dau si lacrimile. El nu poate merge singur, nu poate vedea cerul, soarele si frumusetea florilor. Nu poate privi icoana si crucea la care se inchina, nici fata mamei, a copiilor si a semenilor sai. Orbul nu poate citi o carte sfinta, nu poate lucra mai nimic si se simte o povara pentru familie si societate, caci traieste mai mult din mila altora.
Un asemenea om orb la ochii trupului este vrednic de jale, de indurarea tuturor. Dumnezeu insa, mingiie pe cei fara vedere cu alte daruri: cu multa intelepciune, cu vorbire frumoasa, cu smerenie, cu darul lacrimilor si adeseori cu darul cintarii frumoase. Caci Creatorul a toate, prin dumnezeiasca pronie, are mila de zidirea Sa. De aceea zice Duhul Sfint, prin gura psalmistului: Domnul intelepteste orbii! (Psalm 145, 8).
Mult mai grea si mai vrednica de plins este insa orbirea mintii, a inimii, a vointei si constiintei. Caci si sufletul este cu mult mai de pret decit trupul. De aceea zice Mintuitorul: Ce-i foloseste omului sa cistige lumea intreaga, daca isi pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul, in schimb pentru sufletul lui? (Marcu 8, 36-37). Sufletul fiind creat de Dumnezeu vesnic, orbirea sufleteasca este una din cele mai grele boli care duce la pierderea sufletului si la osinda lui vesnica. De aceea si vindecarea acestei boli este cu mult mai grea si mai importanta decit vindecarea orbirii trupesti.
Oare ce este crestinul care isi schimba credinta in Dumnezeu si paraseste biserica intemeiata de Hristos si de Sfintii Apostoli si se duce la secte religioase de tot felul, daca nu orb la suflet? Ce este crestinul care nu vine cu anii la sfinta biserica, nu se roaga, nu citeste carti sfinte si amina pocainta si spovedania pina in ceasul mortii, daca nu un bolnav si orb sufleteste? Ce este omul care se numeste crestin doar cu numele si isi cheltuieste timpul, averea si sanatatea in griji trecatoare si in pacate de moarte, daca nu un om nefericit si orb la suflet? Ce este crestinul care n-a citit macar odata Sfinta Scriptura, mai ales Noul Testament si alte carti crestinesti de invatatura, care calauzesc si lumineaza mintea si sufletul spre Hristos, daca nu un om nefericit si lipsit de lumina cunostintei si a bucuriei duhovnicesti? Ce este crestinul care isi risipeste viata in betii si desfrinari, in certuri si divorturi, in judecati si ura, daca nu un om slab in credinta si amagit de diavoli, un om orb si bolnav la suflet, care umbla pe calea pierzarii si nu mai este in stare sa se scoale din pacate, sa se pocaiasca si sa-si mintuiasca sufletul?
Iata, deci, ce este orbirea sufleteasca si cit de mult ne robeste pe toti. Pe unii cu pacate trupesti, pe altii cu cele sufletesti si pe toti cu impietrirea inimii, cu lipsa rugaciunii, cu uitarea de Dumnezeu si cu multimea grijilor pamintesti. In fata Mintuitorului care ne va judeca, nu este nimeni bun, nimeni drept, curat si vrednic de viata viitoare.
Ce trebuie sa facem deci? Cum ne putem vindeca de aceasta cumplita nesimtire a inimii, de robia patimilor si de orbirea sufletelor noastre? Prin parasirea pacatelor care ne robesc, prin intoarce-rea din nou la Hristos, la biserica, la rugaciuni, la smerenie si pocainta. Adica sa facem ce a facut orbul din Evanghelia de azi, pe care l-a intrebat Hristos: Crezi tu in Fiul lui Dumnezeu? Si el a raspuns din toata inima: Cred, Doamne. Si s-a inchinat Lui! (Ioan 9, 38).
Ne intreaba si pe noi astazi Hristos: "Crestinilor, credeti voi cu tarie in Hristos, Mintuitorul lumii? Paziti poruncile Lui? Credeti voi in Sfinta Evanghelie ca sa aveti viata vesnica? Credeti voi ca Dumnezeu a creat lumea, ca are mila de ea si El singur o poate salva de la distrugere si moarte?" De raspunsul pe care il vom da, depinde mintuirea sau osinda fiecaruia dintre noi.
Iar daca credem in Fiul lui Dumnezeu cu tarie, atunci sa implinim poruncile Lui si sa facem ce a facut orbul din Evanghelie. Ca dupa ce i-a pus tina pe ochi l-a trimis sa se spele la izvorul Siloam din apropiere si indata s-a vindecat si a vazut. Tina de pe ochii sufletului este necuratia pacatelor noastre, de care ne curatim prin baia lacrimilor si a spovedaniei. Sa ascultam de Hristos si sa facem ce ne porunceste El. Sa ne spalam ochii sufletesti, adica mintea, inima si vointa prin rugaciune, pocainta si milostenii, si atunci ne vom vindeca sufletul ca si orbul din Sfinta Evanghelie.
Iubiti credinciosi,
Viata paminteasca este scurta si plina de suferinta si amagitoare, iar viata cereasca este binecuvintata si plina de fericire vesnica. Sa parasim pacatele care ne orbesc si ne ucid sufletul si sa ne reintoarcem la Hristos. Nu-i de ajuns sa facem o cruce si sa zicem: "Doamne, Doamne!" Ni se cere o profunda innoire duhovniceasca a vietii. Ni se cere sa aruncam de pe ochii sufletului tina patimilor de pina acum, spalindu-ne la apa Siloamului, adica la baia spovedaniei, apoi sa intram sub ascultarea lui Hristos si a Bisericii pe care a intemeiat-o pe pamint. Smerindu-ne, rugindu-ne, impacindu-ne unii cu altii, mergind regulat la biserica, facind milostenie dupa putere, crescindu-ne copiii in dreapta credinta si in iubire de Dumnezeu, devenim crestini buni, fii adevarati ai Bisericii Ortodoxe si mostenitori ai imparatiei Cerurilor. Amin.
Hristos a inviat!
Parintele Cleopa
