Suntem in pragul sfantului si marelui Post. Duminica izgonirii lui Adam din Rai, ultimul popas inaintea duhovnicestii ofensive, ne pune la inceputul vietii noastre pacatoase pe pamant. Suntem izgoniti din Raiul desfatarii din pricina neascultarii, a mandriei si a neinfranarii. Viata cu sudoare, cu chinuri, cu necazuri si lacrimi, cu moartea, plata pacatului.
 
Starea lui Adam cel izgonit, care este si starea noastra, se oglindeste in cantarile pline de umilinta ale Duminicii: "Sezut-a Adam in preajma Raiului, si de goliciunea sa plangand, se tanguia: Vai mie, celui ce m-am supus inselaciunii celui viclean, si am fost furat de ea si de marire m-am departat. Vai mie, celui dezbracat de nevinovatie si lasat in saracie. Ci, o raiule, de acum nu ma voi mai desfata intru dulceata ta."
 
De aceea, nevointele, intristarea si plangerea postului sunt si o intristare si tanguire pentru Raiul pierdut si pe care, cu multe suferinte, se cade sa-l redobandim. Evanghelia duminicii, de la Sfanta Liturghie, ne aduce aminte, iarasi, de cele doua mari fapte: smerenia si dragostea, care sunt temeiul a toata fapta buna. Postul impreuna cu rugaciunea si toate nevointele legate de dansul poate fi zadarnicit de vrajmasul daca nu suntem cu luare aminte. De aceea ne invata Mantuitorul: "Cand postiti, nu fiti tristi, ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti". (Matei 6, 16-18).
 
Sa nu uitam lectia din pilda vamesului si fariseului cand postim. Sa lucram cu dragoste nevointele postului, dar sa le acoperim si sa le pazim cu sfintenie. Vestejirea fireasca a trupului sa o impodobim cu veselia inimii si a fetei, gandindu-ne la folosul cel mare pe care-l aduce postul. Ungerea capului si spalarea fetei nu trebuie luate in litera, ci cu un inteles duhovnicesc. Sfantul Maxim Marturisitorul ne arata ca fata este icoana intregii noastre vieti, iar capul este simbolul mintii. Deci, a spala fata inseamna a ne curati viata de toata intinarea pacatului, iar a unge capul inseamna a face mintea sa straluceasca de cunostinta dumnezeiasca (Filocalia, vol. II, p.232).
 
Grijile lumesti, de obicei, rapesc omului toata vremea, iar pentru grija de suflet nu-i mai ramane nici un ragaz. Dar grijile trebuiesc proportionate cu insemnatatea lucrului respectiv. De aceea ne indeamna iarasi Mantuitorul: "Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura. Ci adunati-va comori in cer. caci unde este comoara voastra, acolo va fi si inima voastra". (Matei 6, 19-21)
 
Averile pamantesti fata de comoara mai scumpa decat toata lumea a sufletului, nu merita atentia care li se da. Nu ne putem lipsi de grijile legate de trup, dar grijii de suflet se cuvine intaietatea; deci vremea postului, vreme de osteneli de suflet mantuitoare, nu trebuie zadarnicita cu grijile de multe a celor pamantesti.
 
In chip deosebit, Sfanta Evanghelie ne atrage atentia asupra altei laturi a dragostei de aproapele, si anume asupra iertarii aproapelui, care este o mare fapta buna si bine placuta lui Dumnezeu. Asa de mult tine Mantuitorul la iertarea aproapelui, incat fara de ea nici El nu ne iarta pacatele noastre: "De veti ierta oamenilor gresalele lor, ierta-va si voua Tatal Ceresc; iar de nu veti ierta oamenilor gresalele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta gresalele voastre".(Matei 6, 14-15)
 
Desi tot pacatul este impotriva lui Dumnezeu si numai de la El putem dobandi iertarea, totusi, de pacatul fata de aproapele Dumnezeu nu ne iarta fara aprobarea acestuia. De aceea, cand cerem iertare cuiva pe care l-am suparat cu ceva, el raspunde: "Dumnezeu sa te ierte!", adica: eu te-am iertat, de acum poate si Dumnezeu sa te ierte. Si numai asa ne iarta. Fiindca pentru innoirea noastra sufleteasca in primul rand avem nevoie de iertarea pacatelor de la Dumnezeu si ostenelile postului urmaresc si acest lucru. Iar noi in rugaciunea domneasca de fiecare zi, ne angajam fata de Dumnezeu sa facem acest lucru: "Iarta-ne Doamne, gresalele noastre, ca si noi iertam gresitilor nostri". Fara de aceasta iertare, nu ne iarta nici Dumnezeu pe noi. Nu numai ca nu ne iarta, dar nici faptele cele bune nu ni le primeste. Ne-o spune limpede tot Mantuitorul Hristos: "De-ti vei aduce darul tau la Altar si acolo-ti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva asupra ta, lasa acolo darul si mergi mai intai de te impaca cu fratele tau si apoi venind, adu darul tau". (Matei 5, 23-24)
 
Parintele Petroniu Tanase