În anii următori, Petru Groza a depus mari eforturi pentru a-l aduce acasă, după modelul sovietic al epocii în care personalităţi ca Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Grigore Moisil, Al. Rosetti erau puse în vitrină ca nişte bibelouri de propagandă. După moartea artistului, autorităţile comuniste s-au zbătut inutil să-i aducă trupul şi să-l înmormînteze acasă, în România – există un testament explicit care împiedică asta.
În anii Războiului Rece, scrisoarea aceasta a fost citată frecvent la Europa Liberă, mai ales de Virgil Ierunca, de altfel şi un împătimit meloman, cu o colecţie impresionantă de discuri.
Scrisoarea lui George Enescu este adresată lui Mihail Andricu (1894-1974), compozitor şi pianist, membru corespondent al Academiei din 1948 (în 1949 avea să primească Premiul de compoziţie al Academiei Române, după ce în 1924 primise Premiul I de compoziţie "George Enescu")
"S.West 72[n]d Street New York City USA
25 ianuarie 1949
Preascumpul meu prieten,
Mulţumesc pentru frumoasa ta scrisoare. Mă bucur să aflu că lucrezi. Lucrez şi eu fără întrerupere, dar mai mult cu guma decît cu pana. Prinţesa a fost foarte bolnavă cînd am ajuns la New York, dar, mulţumesc lui Dumnezeu, se simte mult mai bine. Cît despre mine, e greu să-mi vină ceva de hac…
Şi-acum, apropo de Academia Română, mi s-a spus că a fost schimbată. N-am primit nimic, aşa că nu ştiu nimic precis, dar trebuie să se ştie bine un lucru : este nedrept să fie date afară valori naţionale, mai ales în domeniul ştiinţific, artistic şi intelectual, sub pretext că au alte opinii politice. Politica n-are ce căuta în sferele înalte ale culturii, care trebuie să fie sfîntă, ceva de care nu te atingi. Încă o dată, nu ştiu nimic, căci guvernul nu m-a pus la curent. Dar, dacă ar face-o, aş întreba mai întîi de ce au fost scoşi unii dintre colegii mei eminenţi, iar dacă răspunsul ar fi că e din cauze politice, aş spune că nu am, cu siguranţă, nimic de-a face cu o Academie politică. Am acceptat totul, cu condiţia să fie de ordin exclusiv artistic, şi strig în gura mare că nu înţeleg să fiu amestecat în nimic din ceea ce e de ordin politic. Nu există cale de mijloc. Vreau să văd pînă unde merge respectul necondiţionat pentru muncă pur şi simplu. Eu sînt un muncitor şi atît. Mi-am petrecut cei 7 ani închis în ţara mea; cer eu, care mi-am trăit viaţa în străinătate, ca la vîrsta mea să se recunoască faptul că am dreptul şi datoria să-mi exercit profesia în ţări de veche cultură sau care sînt în plin, formidabil avînt… Chiar aşa. – Îmbrăţişeaz-o din partea mea pe Mişuca, pe care o admir, o iubesc şi o respect profund. Transmite gîndurile mele cele mai bune prietenilor noştri şi consideră-mă în continuare preadevotatul tău, cu afecţiune,
Georges Enesco"
Un material de Petru Romoșan, pe ziaristionline.ro
