Vineri, 6 decembrie, de la ora 16.30, Uniunea Armenilor din Botoșani a organizat un simpozion, invitat fiind prof. dr. Ioan Iațcu, de la Muzeul de Istorie al Moldovei din Iași.

Uzitând de un stil colocvial, dar îmbinat cu acribia unei documentări științifice demne de un cercetător, istoricul Ioan Iațcu și-a introdus publicul prezent în interiorul unor povești din urmă cu un secol. Poveștile și dramele unor familii armenești din Botoșani.

Două au fost temele abordate de prof.dr. Ioan Iațcu: ”Negustori armeni, boieri moldoveni și păzitori de vite dorohoieni, într-o secvență demnă de un film western” și ”O dramă petrecută la Botoșani, în preziua intrării României în Primul Război Mondial”.

Despre armenii din Botoșani există, din fericire, o literatură vastă. ”Un domeniu foarte bătătorit”, după cum a opinat istoricul Ioan Iațcu, amintind, dintre cei care s-au aplecat asupra acestei comunități, pe Gheorghe Median, dar și pe Nicolae Iorga sau Artur Gorovei.

”Îți pui întrebarea dacă mai poate fi ceva de povestit”, mai spune Ioan Iațcu despre incursiunile în interiorul acestor familii, cele mai multe astăzi fără urmași.

Una dintre temele prezentate de Ioan Iațcu se referă la o întâmplare dramatică petrecută în municipiul Botoșani la începutul lunii august 1916, ”pe când aerul intrării României în război se făcea simțit de la un capăt la altul al țării, iar întreaga suflare intrase în ultima fază a pregătirilor ce vor culmina cu participarea la operațiunile militare alături de Antantă”. Este momentul în care ”societatea botoșăneană este surprinsă de un eveniment insolit, de un dramatism nemaiîntâlnit”.

O poveste care, spune istoricul Ioan Iațcu, ”trebuie privită cu condescendență și cu compasiune” și care ”avea să marcheze viața a două mari și importante familii armenești înrudite: Ciomac și Goilav”.

Presa scrisă a vremii relata atunci pe larg drama petrecută în liniștita urbe din nordul țării. ”Deși părea, Botoșaniul nu a fost atât de liniștit cum ne-am fi imaginat. S-ar putea turna multe filme…”, atrage atenția istoricul de la Muzeul Moldovei.

Iar profesorul Ioan Iațcu a prezentat, preluând din presa vremii, povestea care, plecând de la un context ordinar, fără pericol iminent, avea să se finalizeze dramatic, cu moartea unui tânăr cercetaș:  

”În Botoșani, de vreo 5-6 zile s-a ivit un fel de borfaș, unii cred că ar fi un nebun care se introduce seara și chiar ziua în casele oamenilor, fură câte ceva și dispare. Acest borfaș opera în special în bogatul cartier din jurul grădinii Belvedere. Într-o dimineață s-a introdus în casa colonelului doctor Gafencu, unde s-a încuiat într-o cameră. A mâncat dulceața, a trecut în altă cameră, a luat o bucată de săpun și apoi a dispărut pe unde a venit. În seara următoare a intrat la directoarea externatului, doamna Buzoianu, provocând dezordine și aici. În altă zi s-a introdus la domnul Lazăr  Teodoru. A încercat la domnul Vasile Isăcescu. La domnul Brăileanu și alții. După cum se vede, nu e vorba de cine știe ce criminal, de vreun ucigaș care să bage spaima în oameni, așa încât prin nimic nu era justificat ca întregul cartier să se alarmeze, să se înspăimânte și să se înarmeze cu puști și revolvere încărcate. Operațiunile borfașului luară însă proporții fantastice în imaginea unora, încât îl vedeau sub formă de fantomă, alții zicând că e o femeie îmbrăcată bărbătește, alții că e un bărbat îmbrăcat femeiește. În realitate, nu e decât un borfaș îndrăzneț contra căruia poliția lua toate măsurile ca să fie prins.

Domnul căpitan Oscar Goilav locuiește în acel cartier, vizavi de Prefectura județului. În seara de 31 iulie spre 1 august avea drept musafiri pe doamna și domnul Brăileanu, judecător de ședință la Tribunal. Conversația se purta în jurul borfașului.

La 11.30 noaptea, când lumea ieșea de la serbarea din Grădina Belvedere, tânărul licean Iacobel Ciomac, îmbrăcat în haine de cercetaș, se desparte de colegii lui și intră în curtea unchiului lui, căpitanul Oscar Goilav. Fie că voia să cerceteze dacă părinții lui sunt acolo, fie că voia să facă o surpriză unchiului său venind încet în casă, văzând că toți stau în balconul din față, spre stradă, se tupilă încet lângă gardul grădinii din față și voia să intre în casă prin coridorul din dos.

Nenorocirea a fost că a fost zărit de pe balcon de căpitanul Goilav. Și cum își făcuse imediat convingerea că acesta trebuie să fie neapărat borfașul fantomă înarmat cu revolver, se repede la ușa de la intrarea coridorului și chiar în fața ușii îl zărește pe tânărul Ciomac. Sub imperiul spaimei, căpitanul nu cercetează îndeaproape cine e și cum la prima întrebare tânărul nu a răspuns îndată, descarcă un glonte în aer, imediat și alte cinci gloanțe în nenorocitul copil.

Patru gloanțe, trei în piept și abdomen și unul în mână, au pătruns în corpul tânărului Iacob Ciomac, care scăldat în sânge căzu jos și, până să sosească ajutoare, încetă din viață.

Sărmanii părinți au sosit…”

Drama se poate lesne imagina mai departe. O întâmplare tragică, pe care istoricul Ioan Iațcu a însoțit-o cu imagini ale personajelor implicate, fotografii din Cimitirul Armenesc din Botoșani, depozitarul unei culturi bogate care devine, de la un an la altul, un uriaș muzeu în aer liber.

De altfel, de amintit că Cimitirul Armenesc din Botoșani a fost acceptat în Ruta Culturală a Cimitirelor Europene, un itinerariu cultural care încurajează turismul şi investiţiile în monumentele istorice. Prin acest proiect, cimitirul care se întinde pe 14.349 m2 îşi deschide porţile pentru turişti, vizitatorii având posibilitatea să găsească într-un singur loc arta, istoria, arhitectura, natura şi patrimoniul comunității armenești.

Nu mai puțin valoros, din acest punct de vedere, este și Cimitirul Eternitatea din Botoșani.