– Luminează-mă: ce trebuie să ÅŸtiu în viaţă?
– Vorbele mele se vor pierde precum urmele paÅŸilor tăi pe nisip, dar o să-Å£i dau totuÅŸi câteva sfaturi. În drumul tău prin viaţă vei întâlni trei porÅ£i. CiteÅŸte ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinţă mai puternică decât tine te va împinge să le urmezi. Nu încerca să te întorci, căci vei fi condamnat să retrăieÅŸti din nou ÅŸi din nou ceea ce încerci să eviÅ£i. Nu pot să-Å£i spun mai mult. Tu singur trebuie să treci prin asta, cu inima ÅŸi cu trupul. Acum du-te! Urmează drumul acesta drept din faÅ£a ta.
Bătrânul înÅ£elept dispăru ÅŸi tânărul porni pe drumul vieÅ£ii. Nu după mult timp, se găsi în faÅ£a unei porÅ£i mari, pe care se putea citi: SCHIMBÄ‚ LUMEA.
"Asta era ÅŸi intenÅ£ia mea", gândi prinÅ£ul, "căci chiar dacă sunt lucruri care îmi plac pe această lume, altele nu-mi convin deloc".
Atunci începu prima sa luptă. Idealul său, abilitatea ÅŸi vigoarea să îl împinseră să se confrunte cu lumea, să întreprindă, să cucerească, să modeleze realitatea după dorinţă să.
El găsi plăcerea ÅŸi beÅ£ia cuceritorului, dar nu ÅŸi alinarea inimii. ReuÅŸi să schimbe câteva lucruri, dar multe altele îi rezistară.
Anii trecură. Într-o zi îl întâlni din nou pe bătrânul înÅ£elept care-l întreba:
– Ce-ai învăţat tu pe acest drum?
– Am învăţat să deosebesc ceea ce e în puterea mea de ceea ce îmi scapă, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
– Bine, zise bătrânul. Utilizează-Å£i forÅ£ele pentru ceea ce stă în puterea ta ÅŸi uită ceea ce-Å£i scapa printre degete.
Åži dispăru. PuÅ£in după această întâlnire, prinÅ£ul se găsi în faÅ£a celei de-a două porÅ£i pe care stătea scris: SCHIMBÄ‚-I PE CEILALÅ¢I.
"Asta era ÅŸi intenÅ£ia mea", gândi el. "CeilalÅ£i sunt sursa de plăcere, bucurii ÅŸi satisfacÅ£ii, dar ÅŸi de durere, necazuri ÅŸi frustrări".
El se ridică deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i plăcea la cei din jurul său. Încerca să le pătrundă în caracter ÅŸi să le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua luptă a sa. Într-o zi, pe când medita asupra utilităţii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalÅ£i, îl întâlni din nou pe bătrânul înÅ£elept, care-l întrebă:
– Ce ai învăţat tu, deci, pe acest drum?
– Am învăţat că nu ceilalÅ£i sunt cauză sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfacÅ£iilor sau înfrângerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumină. În mine, prind rădăcina toate aceste lucruri.
– Ai dreptate, spuse bătrânul. Prin ceea ce ceilalÅ£i trezesc în tine, ei te descoperă în faÅ£a ta. Fii recunoscător celor care fac să vibreze în tine bucuria ÅŸi plăcerea, dar ÅŸi celor care fac să se nască în tine suferinÅ£a sau frustrarea, căci prin ei viaţă îÅ£i arată ce mai ai încă de învăţat ÅŸi calea pe care trebuie s-o urmezi.
Nu după multă vreme, prinÅ£ul ajunse în faÅ£a unei porÅ£i pe care scria: SCHIMBÄ‚-TE PE TINE ÎNSUÅ¢I.
"Dacă eu sunt cauza problemelor mele, atunci înseamnă că asta îmi rămâne de făcut", îÅŸi zise el ÅŸi începu lupta cu el însuÅŸi.
El caută să pătrundă în interiorul său, să-ÅŸi combată imperfecÅ£iunile, să-ÅŸi înlăture defectele, să schimbe tot ce nu-i plăcea în el, tot ce nu corespundea idealului său. După câÅ£iva ani de luptă cu el însuÅŸi, după ce cunoscu câteva succese, dar ÅŸi eÅŸecuri ÅŸi rezistenÅ£a, prinÅ£ul îl întâlni iarăşi pe bătrânul înÅ£elept, care-l întreba:
– Ce ai învăţat tu pe acest drum?
– Am învăţat că există în noi lucruri pe care le putem ameliora, dar ÅŸi altele care ne rezista ÅŸi pe care nu le putem învinge.
– AÅŸa este, spuse bătrânul.
– Da, dar m-am săturat să lupt împotriva a tot, a toÅ£i ÅŸi chiar impotiva mea! Oare nu se termină niciodată? Îmi vine să renunÅ£, să mă dau bătut ÅŸi să mă resemnez.
– Asta va fi ultima ta lecÅ£ie, dar înainte de a merge mai departe, întoarce-te ÅŸi contemplă drumul parcurs, răspunse bătrânul ÅŸi apoi dispăru.
Privind înapoi, prinÅ£ul văzu în depărtare spatele celei de-a treia porÅ£i pe care stătea scris: ACCEPTÄ‚-TE PE TINE ÎNSUÅ¢I. PrinÅ£ul se miră că n-a văzut cele scrise atunci când a pătruns prima dată prin acea poartă, dar în celălalt sens.
"În lupta devenim orbi", îÅŸi spuse el. Åži mai văzu zăcând pe jos, peste tot în jurul lui, tot ce a respins ÅŸi a învins în lupta cu el însuÅŸi: defectele, umbrele, frică, limitele sale. Le recunoscu pe toate ÅŸi învaţă să le accepte ÅŸi să le iubească. Învăţă să se iubească pe el însuÅŸi, fără să se mai compare, să se judece, să se învinovăţească.
Îl întâlni din nou pe bătrânul înÅ£elept, care-l întreba:
– Ce-ai învăţat în plus pe acest drum?
– Am învăţat că urând sau detestând o parte din mine înseamnă să mă condamn să nu fiu niciodată de acord cu mine însumi. Am învăţat să mă accept în totalitate, necondiÅ£ionat.
– Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie să-l uiÅ£i în viaţă, acum poÅ£i merge mai departe.
PrinÅ£ul zări în depărtare cea de-a doua poartă, pe spatele căreia scria ACCEPTÄ‚-I PE CEILALÅ¢I. Åži în jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a întâlnit în viaÅ£a sa, pe cei pe care i-a iubit ÅŸi pe cei pe care i-a urât, pe cei pe care i-a ajutat ÅŸi pe cei pe care i-a înfruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil să le vadă imperfecÅ£iunile, defectele, lucrurile care altădată îl deranjau enorm ÅŸi împotriva cărora luptase.
Bătrânul înÅ£elept apăru din nou ÅŸi-l întrebă:
– Ce-ai învăţat mai mult decât prima dată pe acest drum?
– Am învăţat că fiind în acord cu mine însumi, nu mai am nimic de reproÅŸat celorlati ÅŸi nici nu mă mai tem de ei. Am învăţat să-i accept ÅŸi să-i iubesc aÅŸa cum sunt.
– Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie să-l Å£ii minte. Continuă drumul.
PrinÅ£ul zări prima poartă, prin care trecuse cu mult timp în urmă, ÅŸi văzu ceea ce era scris pe spatele ei: ACCEPTA LUMEA.
Privi în jurul său ÅŸi recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucerească, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumină ÅŸi frumuseÅ£ea tuturor lucrurilor, de perfecÅ£iunea lor. Era totuÅŸi aceeaÅŸi lume de altă dată. Oare lumea se schimbase, sau privirea să?
Atunci se ivi bătrânul, care-l întreba:
– Ce-ai învăţat pe drumul acesta?
– Acum am învăţat că lumea este oglinda sufletului meu. Că eu nu văd lumea, ci mă văd în ea. Când sunt fericit, lumea mi se pare minunată, când sunt necăjit, lumea îmi pare tristă. Ea nu este nici veselă, nici tristă. Ea există, atât. Nu lumea mă necăjea, ci starea mea de spirit ÅŸi grijile pe care mi le făceam. Am învăţat să o accept fără să o judec, fără nici o condiÅ£ie.
– Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie să-l uiÅ£i. Acum eÅŸti împăcat cu tine, cu ceilalÅ£i ÅŸi cu lumea! EÅŸti pregătit să porneÅŸti spre ultima încercare: trecerea de la liniÅŸtea împlinirii, la împlinirea liniÅŸtii, spuse el ÅŸi dispăru pentru totdeauna.
Cu adevărat, cel mai mare dar pe care îl ai de oferit este propria ta transformare!
Lao Tzu
