Poezie, muzică și arte vizuale: Zilele Eminescu se desfășoară la Ipotești și Botoșani!

Memorialul Ipotești anunță o ediție cu multe noutăți a Zilelor Eminescu, ediția ianuarie: pe lângă Gala Premiilor Culturii Naționale, ediția din acest an aduce conferințe și dezbateri, lecturi de poezie și discuții, recitaluri și concerte, un salon al editurilor, expoziții de artă contemporană și o serie de vizite în atelierele artiștilor botoșăneni.

În 14 ianuarie are loc o nouă Gală a Premiilor Culturii Naționale, în cadrul căreia vor fi acordate premiile naționale pentru Excelență în cultură, pentru Promovarea operei eminesciene și a culturii române și pentru Traducere din literatura română și dezvoltarea studiilor românești din mediul internațional. În închiderea galei, Constantin Chiriac va susține un recital extraordinar.

Gala va fi precedată de dezbaterea culturală sub genericul „Patrimoniul transnațional al culturii române – dialog și mediatori interculturali, cooperare în rețele cultural-academice” va avea loc sub forma unui panel, la care  vor participa: Acad. Mircea Martin, Prof. Dr. Bruno Mazzoni (Italia), Constantin Chiriac, directorul Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, scriitorul Matei Vișniec (Franța), Mihai Pop, manager Galeria Plan B (Berlin). Dezbaterea va fi moderată de prof. dr. Iulian Costache, Ministru consilier al Ambasadei din Berlin.

 

În aceeași zi, Memorialul Ipotești vernisează la galeria Horia Bernea expoziția „Ilustrat, tipărit, copiat, învățat” a artiștilor clujeni Alex Bodea și Ciprian Mureșan, organizată de galeriile Plan B (Cluj-Berlin) și Lutnița (Chișinău) și îngrijită de Mihai Pop.

În 15 ianuarie, Cafeneaua Artelor găzduiește Salonul Editurilor, o ediție specială a Institutului Blecher, moderată de Claudiu Komartin, și o consultare publică privind strategia culturală a județului Botoșani, moderată de Ștefan Teișanu, iar la Cros Pub are loc spectacolul Eminescu feat. Ginsberg, cu Ionuț Caras și Cristian Gherghel.

În 16 ianuarie, la Wenge (Onicescu, 9), debutează prima ediție botoșăneană a Discuției Secrete, un festival de literatură contemporană care aduce în fața publicului botoșăneanscriitori contemporani din toată România: Vlad Alui Gheorghe, Șerban Axinte Ștefan Baghiu Iustin Butnariuc Rita Chirian Vlad Constantinescu Andrew Davidson-Novosivschei, Emilian Galaicu-Păun,KataGyőrfi, Claudiu Komartin, V. Leac, Márton Evelin, Cosmina Moroșan, Oana Paler, Sorina Rîndașu, Dan Sociu,Szántai János, Emilia Faur (moderatoare), Márton Evelin (moderatoare), Cătălin Lazurca (curator).

În 17 ianuarie are loc vernisajul expoziției Poster X Poem, un proiect interdisciplinar care aduce împreună poeți contemporani și artiști vizuali: Ana Maria Dudu & Silvia Grădinaru, Radu Manelici X Tara Skurtu, Teona Galgoțiu X Sebastian Pren, Paula Rusu X Sebastian Sifft, Alin Tămășan X Andrei Doboș, Bogdan Moraru X Elena Vlădăreanu, VolodeaBiri& Svetlana Cârstean, Sorina Vazelina X Krista Szöcs, Miruna Modîlcă Belgun X Yigru Zeltil, Bianca Mocan X Deniz Otay, Bogdan Ceaușescu X Radu Andriescu, Andrei Nicolescu X Julien Britnic, Alina Marinescu X Monica Cure. Expoziția va fi deschisă în Gara din Botoșani.

Zilele Eminescu oferă, de asemenea, publicului posibilitatea de a vizita atelierele mai multor artiști botoșăneni, pentru a sta de vorbă cu aceștia în mediul lor de lucru. Astfel, vizitatorii vor fi primiți în atelierele lor de către Ana Maria Micu, Dan Sociu, Gheorghe Stanciu și Gheorghe Iavorenciuc, cel din urmă fiind custodele colecției Constantin Dracsin și a atelierului sculptorului botoșănean Marcel Mănăstireanu.

Seria „Poeți la liceu” și „Poeți în dialog” îi duce în acest an pe Șerban Axinte, Sorina Rîndașu, Ligia Keșișian, Claudiu Komartin, Nichita Danilov,  Adrian Alui Gheorghe, Olga Ștefan, Laura Francisca Pavel, Constantin Iftime, Dan Sociu la liceele Liceul Teoretic „Doctor Mihai Ciuca” Săveni, Liceul „Dimitrie Negreanu” Botoșani, Liceul „Octav Onicescu” Botoșani, Liceul „A.T. Laurian” Botoșani, Liceul „Regina Maria” Dorohoi, Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi, Liceul „Dimitrie Cantemir" Darabani.

Nu în ultimul rând, o serie de activități sunt dedicate elevilor și profesorilor - acestea vor lua forma unor lecturi de poezie și discuții cu autorii; workshop-uri; discuții cu profesorii și poeții pe teme legate de receptarea operei eminesciene; elevii vor fi antrenați, de asemenea, în pregătirea și panotarea expozițiilor din cadrul Zilelor Eminescu și în alte activități de organizare.

 „Ne-am dorit ca în acest an să mergem noi înșine către publicul botoșănean și de aceea Zilele Eminescu au loc nu doar la Memorialul Ipotești, ci le ducem și în cafenelele din Botoșani, în atelierele artiștilor, în școli și în spații neconvenționale din oraș. Putem face aceste lucruri grație colaborării cu numeroase instituții culturale și de învățământ, cu organizații culturale din Botoșani și din țară, dar și cu grupuri civice și inițiative locale din Botoșani”, a declarat Ala Sainenco, Managerul Memorialului Ipotești.

Evenimentele sub genericul Zilele Eminescu – Ziua Culturii Naționale, ediția 2025, sunt organizate cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, în parteneriat cu Primăria Botoșani, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, Asociația Nord, instituții de învățământ, ONG-uri și mediul privat.

Programul detaliat al evenimentelor poate fi consultat  pe pagina Memorialului Ipotești.

Contact:

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu

Email: contact@memorialulipotesti.ro

Telefon: + 04 0371020346

Pentru invitații la Gala Premiilor Culturii Naționale: 0754812321

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tabere în parohiile din Botoșani pentru sute de copii!

astăzi, 17:13

În cadrul proiectului „Tabăra din pridvorul satului”, al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, care își propune organizarea a 120 de tabere în comunități rurale și urb...

Poliția Botoșani în alertă: Femeie dispărută de acasă chiar înainte de ziua de naștere! Sunați la 112 dacă ați văzut-o pe Maria!

astăzi, 16:24

Născută în Vatra Dornei, este domiciliată în Orășeni-Deal. În cursul zilei de 2 iulie 2025, în jurul orei 10:00, Maria a părăsit domiciliul din satul Orășeni-Deal, com...

15.000 de profesori în pericol: „Când educația e sacrificată din nou pentru jafurile guvernării!”

astăzi, 15:00

În mijlocul concursului național de titularizare, după ce mii de profesori au susținut inspecții la clasă și se pregătesc acum pentru examenul scris, Guvernul lovește exact în fund...