Expoziție de fotografie privind obiceiurile și tradițiile de iarnă, organizată la Botoșani: Vezi condițiile de participare!

În perioada 20 ianuarie – 28 februarie 2025, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează prima ediție a expoziției de fotografie „Obiceiuri și tradiții de iarnă”.

Evenimentul are ca scop promovarea patrimoniului cultural românesc prin artă fotografică, punând în lumină tradițiile și obiceiurile de iarnă, precum colindatul, jocurile cu măști și obiceiurile de Anul Nou (căiuții, capra, ursul).

Înscrierile continuă până pe data de 12 ianuarie 2025. Participanții pot trimite un maximum de 6 fotografii în format JPEG (alb-negru sau color) pe adresa de e-mail contact@centrulcreatieibt.ro, respectând tematica expoziției și cerințele tehnice. Lucrările selectate vor fi expuse în holul Casei Văsescu din Botoșani, oferind publicului ocazia de a redescoperi simbolistica și autenticitatea tradițiilor de iarnă.

Expozanții vor primi diplome de participare, iar lucrările vor rămâne în patrimoniul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, contribuind la promovarea și conservarea valorilor culturale locale.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...