Pelerinaj în numele lui Eminescu

Astăzi, la vremea dimineţii, un convoi de opt sănii a străbătut valea din Gorbăneşti (ce a găzduit pe vremuri Hramul "Florii de salcâm"), în drum spre satul Mihai Eminescu. A fost nevoie de două "curse" pentru ca zeci de copii  de la grădiniţa şi şcoala din satul George Coşbuc, precum şi de la şcolile din Bătrâneşti şi Gorbăneşti să ajungă la statuia lui Eminescu, amplasată în 2005 pe-un vârf de deal.

Micuţii au recitat şi au cântat în vecinătatea statuii, ei fiind aplaudaţi de puţinii săteni ce mai trăiesc în cătunul Eminescu, dar şi de părinţii lor şi de cadrele didactice, prezente la eveniment. Din partea Asociaţiei "Floare albastră" s-a depus un aranjament floral la monumentul creat de Victor Foca şi s-au aprins lumânări, de sufletul poetului. La manifestare a fost prezent primarul comunei Gorbăneşti, Gică Iliescu, directorul şcolii din comună, Mihaela Lupu şi deja emblematicul Gheorghe Cojocaru - "vecin cu statuia" – ce va împlini în martie 86 de ani. La fel ca şi anul trecut, părinţii copiilor din satul învecinat s-au implicat în eveniment, organizând o veritabilă pomenire de sufletul poetului.

Frumoasa poveste ce prinde viaţă la fiece 15 ianuarie este posibilă, de câţiva ani, graţie implicării institutorului Constantin Puianu, ce organizează pelerinajul cu accente de ireal, în viziunea celor de la oraş. Sătenii ce conduc atelajele se adună, iarnă de iarnă, ei fiind ori părinţii micilor şcolari pe care-i îndrumă învăţătorul, ori foştii lui elevi. Farmecul evenimentului e dat de sinceritatea şi naturaleţea protagoniştilor, care vorbesc de Eminescu ca despre "unul de-al lor".

În organizarea manifestării culturale din această dimineaţă s-au mai implicat cadrele didactice Gabriela Grigoruţă (Şcoala Bătrâneşti), Daniela Şalariu (Grădiniţa George Coşbuc), Ana Ivanov şi Adriana Rotariu (Şcoala Gorbăneşti).

Astăzi se împlinesc 10 ani de când satul Mihai Eminescu din comuna Gorbăneşti găzduieşte evenimente de reală diversitate, în amintirea lui Eminescu.   






 
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...