Pe 16 decembrie se deschide la Botoșani prima ediție a Târgului de Crăciun

În perioada 16 – 18 decembrie, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) din Botoșani, cu sprijinul Consiliului Județean (CJ) din Botoșani, având ca parteneri Primăria Municipiului Botoșani, organizează Târgul de Crăciun.

Crăciunul sau Nașterea Domnului Iisus Hristos este o sărbătoare creștină care se celebrează pe 25 decembrie. Sărbătoarea aduce timpul sacru, încurajând omul la gânduri și fapte bune chiar dacă are o ordine stabilită în calendar, ea reprezintă și o oprire, adică un punct terminus, fiind ziua în care omul nu desfășoară activități, nu face în zi de sărbătoare, ceea ce face în zilele lucrătoare.

 

Sărbătorile Crăciunului sunt așteptate cu multă bucurie, adunând în jurul lor, în același timp momente și comportamente ritualice, magice și religioase.

Condiții de participare:

a) Miniexpozițiile meșterilor populari și ale artizanilor în privința dezvoltării laturii decorative trebuie să păstreze limitele bunului gust. Instituția se detașează de rațiunile pur comerciale dorind să promoveze creațiile meșteșugărești sau handmade;

b) Materialele folosite să nu inducă ideea de neglijență și de lipsă a plasticității. Nu se recomandă pictarea pe vase, globuri, etc. în manieră grotescă și nici împodobirea altor produse cu fel de fel de abțibilduri din comerț.

c) Producătorii locali, agenții economici cu produse alimentare și băuturi preparate, preambalate, gata de vânzare (ex. brânzeturi, turtă dulce, cârnați, etc.) vor deține toate avizele/acordurile necesare activității. În caz contrar aceștia vor suporta consecințele nerespectării celor amintite.

d) Se interzice prepararea în aer liber a tuturor sortimentelor culinare (mici, grătar, frigărui, etc.)

e) Se va respecta orarul de funcționare anunțat de către organizatori.

Târgul de Crăciun se va organiza în Parcul „Mihai Eminescu”, în perioada 16 – 18 decembrie 2022.

Organizatorii vor verifica înaintea deschiderii expozițiile cu vânzare ale meșterilor, artizanilor și producătorilor locali. Participanții vor fi repartizați doar de organizatorii desemnați de instituție în limita numărului de căbănuțe și corturi pe care aceștia le au la dispoziție. De asemenea, participanții care vor aduce propriile corturi au datoria, înainte de a le amplasa, să întrebe organizatorii unde au fost repartizați. Organizatorii vor asigura masa de prânz pe toată durata târgului. Numărul participanților la această manifestare poate fi limitat din cauza mijloacelor de expunere insuficiente.

Deschiderea oficială este programată în ziua de 16 decembrie 2022. Pentru informații suplimentare ne puteți scrie la adresa de e-mail: etnografie@centrulcreatieibt.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Aleșii de la județ sprijină copiii cu rezultate deosebite la învățătură să meargă la mare! (Foto, Video)

Wednesday, 5 August 2026

Consilierii județeni s-au întrunit, miercuri, în cadrul unei ședințe extraordinare. Aleșii de la județ au avut de votat încheierea unui protocol între Consiliului Județea...

Un imobil monument istoric din Botoșani se vinde, aleșii locali nu au fost de acord să cumpere! (Foto, Video)

Tuesday, 4 August 2026

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, a cerut votul consilierilor locali pentru cumpărarea unui imobil monument istoric. Proiectul care prevede exercitarea dreptului de preemțiune pentru c...

Au cerut asfalt și au primit o promisiune. Se întâmplă chiar în Botoșani! „Mai prind oare asfalt sau dau mâna cu preotul?” (Video)

Friday, 31 July 2026

Deși locuiesc în municipiul Botoșani într-o zonă relativ centrală, nu au parte totuși de aceleași condiții de trai ca ceilalți locuitori ai municipiului reședință de județ. Est...