Părintele Partenie Apostoaie: ”Postul trebuie să fie o expresie a libertății noastre”

La intrarea în Postul Nașterii Domnului, un cuvânt de folos ne oferă părintele profesor Partenie Apostoaie, de la Biserica Vovidenia din municipiul Botoșani.

 

Astăzi, creștinii ortodocși intră în Postul Crăciunului sau mai exact Postul Nașterii Domnului. Ultima zi a acestui post este 24 decembrie, când este post aspru.

Timp de 40 de zile ne pregătim prin post și rugăciune pentru marea sărbătoare a Nașterii Domnului de pe 25 decembrie. Acest post este al doilea ca importanță din cursul anului bisericesc, după cel ce precedă sărbătoarea pascală, cunoscut și sub numele de Postul Mare.

Părintele Partenie Apostoaie spune că sărbătoarea Nașterii Domnului necesită o pregătire aparte din partea fiecărui creștin.

”Cu ajutorul lui Dumnezeu, începem o perioadă foarte frumoasă și importantă pentru viața fiecăruia dintre noi. Începem perioada Postului Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, timp de 40 de zile, până la sărbătoarea frumoasă a Crăciunului. Sărbătoare care trebuie pregătită din mai multe aspecte ale vieții noastre. Va fi sărbătoarea în care vom primi cel mai mare dar de la Dumnezeu, și anume pe Fiul său care a venit să ne spună că Dumnezeu ne iubește și nu va obosi niciodată să ne ierte, să ne iubească, să ne înțeleagă așa cum suntem noi. Cu slăbiciunile, cu plusurile, cu minusurile, cu darurile fiecăruia dintre noi. Cu talanții pe care tot El, ca Dumnezeu, le-a oferit în viața fiecăruia dintre noi”, a precizat pentru Știri.Botoșani.Ro părintele Partenie Apostoaie, de la Biserica Vovidenia.

Chiar dacă postul este privit mai ales din perspectiva lui alimentară, părintele atrage atenția asupra componentei duhovnicești.

”Postul în general privește partea materială, trupească, am putea spune, în care încercăm să consumăm unele alimente care să nu fie o piedică în dezvoltarea noastră, în creșterea noastră duhovnicească. Dar cel mai important aspect este cel sufletesc, în care în primul rând încercăm să devenim mai buni, mai iertători, mai îngăduitori, mai răbdători, mai toleranți”.

Cumpătare, decență, echilibru. Un post sănătos din punct de vedere spiritual aduce după sine un mod de viață în care ”evităm extremele”, spune părintele Partenie Apotoaie.

”Postul trebuie să fie o expresie a libertății noastre. Adică nu abuz, nu refuz, așa cum spunea frumos un părinte. Evităm extremele, ne preocupă mai mult partea sufletească a noastră, adică încercăm încetul cu încetul să schimbăm modul nostru de viață. Să fim cât mai puțin ancorați în cele ale lumii și să avem puterea să ne uităm mai mult, mai adânc, mai cuprinzător către cer. Cu alte cuvinte, fiecare postește cât și cum poate, dar să se străduiască. Să schimbe modul de a viețui, de a gândi, de a vorbi, de a acționa, de a gestiona fel de fel de situații”, ne spune părintele Partenie Apostoaie, de la Biserica Vovidenia.

Postul este și o ”provocare”, care determină o schimbare profundă a întregii ființe. Pentru tineri, mai ales cei mai puțin familiarizați cu postul, urmează o perioadă de prefacere, de ”monitorizare” mai atentă a stilului de viață.

”Bineînțeles că pentru cei avansați, trecuți mai mult prin viața aceasta, postul are o anumită lejeritate, sunt antrenați, știu cum să gestioneze această perioadă, să monitorizeze mai bine ființa lor. Pentru noi, cei tineri, postul este în primul rând o provocare: să încerc să uit, să iert, să iubesc. Să iubesc sfânt, adevărat, cuminte. De asemenea, să încerc să schimb câte ceva din adâncurile ființei mele. Să gândesc mai frumos în lumea aceasta. Față de părinți, față de frați, surori, față de colegul meu de muncă sau de școală. De asemenea, să gestionăm mai bine timpul. Pentru că timpul este un mare dar de la Dumnezeu. Să îl folosesc la maximum”.

Fapta bună, atenția către aproapele, ajutorul care pleacă chiar de la lucrurile mărunte, toate acestea sunt, spune părintele Apostoaie, importante nu doar pentru comunitatea în care trăim, în familie, ci și pentru dezvoltarea armonioasă a creștinului.

”Și nu în ultimul rând să încerc să ajut. O mare valoare a postului este cea de transformare a vieții mele. Să fiu cea mai bună variantă a existenței mele. Și încep de la lucrurile mărunte, care par neînsemnate. Dar dacă atunci când ajut pe cineva de lângă mine, când șterg o lacrimă de pe fața semenului meu, când îmbrățișez și ridic pe cel căzut, când poate doar îl ascult pe cel care nu mai este ascultat de nimeni, când poate ofer ceva din adâncurile ființei mele, un cuvânt bun, o îmbărbătare, atunci încetul cu încetul postul devine ceva transformator, ceva care mișcă, ceva care mă convertește, ceva care mă pune pe făgașul cel normal al vieții. De aceea postul este o perioadă în care mă regăsesc pe mine, cresc sufletește, mă apropii de cei de lângă mine și încetul cu încetul devin mai aproape de Dumnezeu. Un post cu folos sufletesc, cu îmbunătățire a vieții omului lăuntric și cu multă, multă, bucurie!”, a încheiat părintele Partenie Apostoaie.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect de lege: Statul român, obligat să suporte cheltuielile de reparatriere a românilor decedați în afara țării!

astăzi, 17:50

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi, 8 octombrie, un proiect de lege prin care statul român este obligat să suporte, la cererea familiei, cheltuielile ocazionate de repatrierea cetăţ...

Sute de detectoare de fum instalate de pompieri, în locuințele persoanelor vârstnice! (Video)

astăzi, 17:10

Intoxicațiile cu monoxid de carbon, incendiile, acumulările de gaze, urmate de explozii pot fi prevenite prin montarea în locuință a unor detectoare de fum, monoxid de carbon și de gaz. ...

PNL Botoșani, Eduard Mititelu: Tu știi ce face parlamentarul tău? (foto, video)

astăzi, 15:08

Partidul Național Liberal (PNL) – Filiala Botoșani a lansat o campanie de informare intitulată „Tu știi ce face parlamentarul tău?”. Eduard Mititelu, candidat din partea PNL ...