Iubiti credinciosi, astazi Biserica lui Hristos cea dreptmaritoare sarbatoreste pe marele luminator si dascal al lumii, pe stalpul si intarirea Bisericii, pe propovaduitorul pocaintei care a fost Sfantul Ioan Gura de Aur.
Este cu neputinta a vorbi dupa vrednicie despre viata, invataturile si suferintele acestui prealuminat ierarh al Bisericii lui Hristos. Asadar sa spunem pe scurt viata, faptele si invataturile Sfantului Ioan Gura de Aur, spre lauda lui Dumnezeu si folosul sunetelor noastre.
Acest mare ierarh s-a nascut in Antiohia Siriei, din parinti necredinciosi, care tineau de credinta elineasca. Tatal sau, dregator imparatesc, se numea Secund, iar mama sa se numea Antuza. Indata dupa nastere tatal sau a murit, iar mama sa, renuntand la casatorie, s-a jertfit pentru el. Cand a ajuns in varsta, a fost dat la invatatura intelepciunii elinesti lui Libanie sofistul si Andragatie filosoful, deprinzand de la ei frumoasa vorbire si filosofia. Apoi, cunoscand pe adevaratul Dumnezeu, a lepadat credinta elineasca si a primit botezul de la Meletie, episcopul Antiohiei. Apoi, cu darul lui Dumnezeu, s-a botezat si mama lui.
Dupa ce isi continua studiile la Atena, se intoarce in patrie la Antiohia si ingrijeste de mama sa, pana ea se duce la Domnul. Apoi, renuntand la desertaciunea acestei vieti, o paraseste si intra in nevointa monahala, la o manastire din apropiere. In putina vreme a sporit atat de mult ca intrecea pe toti ceilalti cu ravna, cu rugaciunea, cu smerenia si dragostea. Tot din tinerete fericitul Ioan a inceput a scrie si carti de invatatura crestina pentru preotie, pentru smerenie si pocainta, precum si o epistola catre monahul Teodor, plina de mult folos, pentru ca avea de la Dumnezeu darul invataturii si al mangaierii Sfantului Duh. Despre acest dar s-au descoperit unui monah cuvios cu numele Isihie, care vietuia in aceeasi manastire, urmatoarele:
Intr-o noapte, rugandu-se mult, a fost rapit cu mintea la cer si a vazut o vedenie ca aceasta: Doi barbati luminati, pogorandu-se din cer, imbracati in haine albe si stralucitoare ca soarele, au intrat la fericitul Ioan, unde el isi facea rugaciunile sale. Unul din ei tinea o hartie scrisa, iar altul niste chei. Ioan, vazandu-i pe dansii, s-a inspaimantat si s-a inchinat pana la pamant, iar ei luandu-l de mana, l-au sculat, zicand: "Nadajduieste si nu te teme!" Ioan a zis catre dansii: "Cine sunteti voi, domnii mei?" Iar ei i-au raspuns:
"Nu te teme, barbatul doririlor celor bune, noule Daniile, intru care bine a voit a locui Duhul Sfant, pentru curatia inimii tale, pentru ca suntem trimisi la tine de Marele Invatator si Mantuitorul nostru Iisus Hristos".
Cel dintai, intinzandu-si mana sa, i-a dat hartia, zicand:
"Primeste hartia aceasta din mana mea, ca eu sunt Ioan cel ce m-am rezemat pe pieptul Domnului, la Cina cea de Taina, si de acolo am scos dumnezeiestile descoperiri. Domnul iti da tie a cunoaste toate adancurile intelepciunii, pentru ca sa hranesti pe oameni, nu cu invatatura hranei celei trecatoare, ci sa astupi cu cuvintele tale gurile ereticilor si ale iudeilor hulitori, care graiesc faradelegi asupra Dumnezeului nostru".
Apoi intinzand si celalalt mana, i-a dat cheile, zicand:
"Primeste acestea, ca eu sunt Petru caruia imi sunt incredintate cheile imparatiei, iti da tie Domnul cheile sfintelor Biserici, si pe care vei lega, sa fie legat, si pe care vei dezlega, sa fie dezlegat". Fericitul Ioan, plecandu-si genunchi, s-a inchinat lor, zicand: "Cine sunt eu ca sa primesc si sa port niste slujbe mari si infricosate ca acestea, fiind om pacatos si mai nevrednic decat toti oamenii?"
Iar Sfintii Apostoli, care se aratasera, luandu-l de mana dreapta, l-au ridicat, zicand: "Stai pe picioare, imbarbateaza-te si te intareste si fa cele poruncite tie. Apoi nu tainui darul dat tie de la Domnul nostru Iisus Hristos, spre sfintirea si intarirea poporului Sau, pentru care si-a varsat sangele Sau, ca sa-i mantuiasca din inselaciune. Graieste cuvantul lui Dumnezeu fara incetare. Adu-ti aminte de Domnul, Care a zis: Nu te teme, turma mica, caci a binevoit Tatal vostru a va da voua imparatia. (Luca 12, 32). Deci si tu, nu te teme, pentru ca a binevoit Hristos Dumnezeul nostru a sfinti prin tine multe suflete si a le aduce la cunostinta Sa. Vei avea multe necazuri pentru dreptate, dar sa rabzi ca un diamant tare, pentru ca asa vei mosteni imparatia lui Dumnezeu!"
Acestea zicand, l-au insemnat cu semnul Sfintei Cruci si, dandu-i sarutare intru Domnul, s-au dus. Si era fericitul Ioan ca o faclie in sfesnic atat pentru calugarii din manastire, cat si pentru credinciosii care veneau la el sa-i ceara ajutor. Inca s-a invrednicit si de darul vindecarii bolilor. A venit odata un om bolnav de cap sa se vindece, iar Cuviosul Ioan i-a spus: "Daca ai credinta tare in Iisus Hristos si parasesti pentru totdeauna patimile care te stapanesc, vei vedea slava lui Dumnezeu!" Bolnavul a raspuns:
"Cred, parinte, si voi face tot ce-mi vei porunci!" Apoi apucand haina Sfantului Ioan, a pus-o pe capul lui si s-a vindecat. Pe un altul l-a vindecat de lepra, iar pe un leu care iesea la drum si ucidea pe oameni, fericitul l-a ucis numai cu semnul Sfintei Cruci.
Dorind mai multa liniste, Sfantul Ioan s-a dus la pustie in munte si s-a nevoit acolo singur doi ani de zile. Apoi, imbolnavindu-se, s-a reintors la manastire, iar patriarhul Flavian l-a hirotonit preot, desi un timp a fugit de preotie, socotindu-se nevrednic. Cand i-a pus mainile pe cap s-a vazut Duhul Sfant ca un porumbel alb pe capul lui si toti se minunau de acest mare har primit de la Dumnezeu. In fiecare sarbatoare Sfantul Ioan tinea cuvant de invatatura in manastire si mai ales in catedrala patriarhala din Antiohia. Iar credinciosii alergau de pretutindeni sa-i asculte cuvintele, caci curgeau ca un izvor de miere din gura lui si hraneau sufletele tuturor cu caldura credintei si a dragostei de Dumnezeu.
Odata, pe cand predica in biserica, o femeie din multime, neintelegand adancul cuvintelor lui, a zis cu glas tare: Invatatorule duhovnicesc, sau mai bine sa-ti zic Ioane Gura de Aur (greceste se zice: "Hrisostom"), fantana ta este adanca iar funia mintii noastre este scurta si nu poate ajunge la adancimea cuvintelor tale!
Din ziua aceea Sfantul Ioan este cunoscut in toata lumea sub acest nume, caci ziceau credinciosii din Antiohia: "Desi o femeie a zis cuvintele acestea, dar Dumnezeu i-a dat acest nume!"
Iubiti credinciosi,
Asa de minunata a fost cresterea duhovniceasca a Sfantului Ioan Gura de Aur, incat era renumit in toata Siria si pana la imparatul Arcadie din Bizant. Apoi, murind patriarhul Nectarie al Constantinopolului, toti l-au ales pe Sfantul Ioan patriarh in locul lui, prin pronia lui Dumnezeu si cu sfat de obste. Aceasta s-a intamplat in anul 397, iar in februarie 398 a fost hirotonit episcop si a urcat pe scaunul patriarhal. Timp de sapte ani, cat a fost patriarh, Sfantul Ioan Gura de Aur a uimit pe toti cu nevointa sa aspra, cu adancul invataturii, cu mila si marea grija pentru saraci, pentru vaduve si bolnavi.
Acest mare pastor al Bisericii lui Hristos postea foarte mult caci manca paine de orz si apa, o data pe zi, se culca pe jos sau rezemat de scaun, se imbraca cu haine din cele mai modeste si dormea 2-3 ore pe noapte. Apoi citea si cugeta ziua si noaptea la Sfanta Scriptura si invataturile Domnului si ale Sfintilor Apostoli. Dar nu numai citea, ci predica permanent in biserica si rostea cuvinte de invatatura pline de inflacarare ca un adevarat pastor cu inima de preot si cu gura de aur.
El nu vorbea invataturi inalte si dogme greu de inteles. Ci, mai ales, vorbea cuvinte de invatatura morala, despre faptele bune, despre pacate care ucid sufletul, despre Rai si iad si despre Judecata cea de Apoi. Combatea mai ales lacomia de avere, desfranarea, zavistia si ura dintre oameni. Iar dintre faptele bune vorbea cel mai mult despre pocainta, despre rugaciune, despre mergerea la biserica, despre iubirea aproapelui si mai ales despre milostenie. Nimeni n-a vorbit mai mult si mai frumos in Biserica lui Hristos despre pocainta si despre milostenie ca Sfantul Ioan Gura de Aur. De aceea s-a si numit de toti "dascalul pocaintei si parintele saracilor".
Dar nu numai ca predica Cuvantul lui Dumnezeu, ci implinea si cu fapta. Ca nimeni nu era mai milostiv in Constantinopol ca Sfantul Ioan Gura de Aur. Apoi hranea din averea Bisericii sute de saraci, bolnavi, vaduve si copii orfani. Apara vaduvele si pe cei nedreptatiti la judecata, ingrijea de calugari si de manastiri, facea case pentru straini si bolnite pentru bolnavi si randuia peste tot preoti si episcopi buni, iar pe cei smintitori si rai ii caterisea si-i excludea din preotie.
De asemeni, Sfantul Ioan G ura de Aur a scris in viata sa zeci de carti de invatatura, carti de predici si carti cu explicarea Sfintei Scripturi, incepand de la Facere si pana la Sfintele Evanghelii si Epistolele Sfantului Pavel, pentru care avea o mare evlavie. Dintre toate o mica parte s-au tradus si tiparit si in limba romana, precum: Margaritarele, Impartire de grau, Putul, Comentarii la cele 14 Epistole ale Sfantului Apostol Pavel, Comentariu la Sfanta Evanghelie dupa Matei si altele.
Din cauza ca mustra in fata pacatul si mai ales pe boieri, pe dregatori si pe cei ce faceau nedreptate saracilor si vaduvelor, s-au pornit cu mare ura si zavistie asupra sa unii curteni din preajma imparatului Arcadie si chiar imparateasa Eudoxia, o femeie plina de mandrie si de lacomie. Inca si unii episcopi si clerici s-au unit cu imparateasa impotriva Sfantului Ioan si il parau la imparatul, cerand surghiunirea si scoaterea lui din scaunul patriarhal. Apoi, cand imparateasa a luat cu sila via vaduvei Calitropia si aceasta a alergat la parintele saracilor, adica la Sfantul Ioan Gura de Aur, indata pastorul cel bun a mustrat in biserica lacomia Eudoxiei si s-a dus la imparatul sa ceara inapoi via vaduvei.
Din ziua aceea imparateasa cu toti cei de un gand cu dansa a convins pe imparat si pe unii episcopi sa scoata din scaun pe marele dascal al Bisericii lui Hristos, pe Sfantul Ioan Gura de Aur, parintele saracilor si propovaduitorul pocaintei. Arcadie imparatul, crezand minciunile sotiei sale, in anul 403 a scos din scaun pe marele patriarh si l-a trimis in Bitinia. Dar indata s-a facut un cutremur mare in Constantinopol si Eudoxia a cerut imparatului sa-l aduca pe Sfantul Ioan din nou in scaunul sau. Dar n-a durat mult si s-a pornit alta tulburare. Imparateasa si-a ridicat o statuie de argint nu departe de biserica si se faceau spectacole in fala ei, incat nu se putea sluji sarbatoarea in biserica. Atunci Sfantul Ioan, mustrand aceasta faradelege cu aspre cuvinte, ca o practica pagana intrata in crestinism, imparatul cu toti ai sai au trimis noaptea ostasi inarmati si au scos pe Sfantul Ioan Gura de Aur din biserica si l-au dus in exil pe ascuns, tocmai in cetatea Cucuzo din Arabia. In urma, mania lui Dumnezeu a venit peste Constantinopol. Ca un foc urias a ars acoperisul bisericii Sfanta Sofia si o parte din cladiri si din palatul imparatesc si toti au cunoscut ca este pedeapsa Dreptului Judecator.
Marele ierarh al Bisericii lui Hristos a stat putin la Cucuzo, apoi a fost trimis in Armenia. Caci, patimind multe chinuri pe cale de la ostasi, a slabit de tot si a ramas in orasul Cumani. Simtindu-si aproape sfarsitul, a savarsit Sfanta Liturghie in biserica Sfantului Mucenic Vasilisc, s-a impartasit cu dumnezeiestile Taine, apoi, sarutandu-i pe toti, i-a binecuvantat si facandu-si semnul Sfintei Cruci si-a dat sufletul in bratele lui Hristos, la 14 septembrie, 407, zicand aceste cuvinte: SLava Lui Dumnezeu pentru toate! Este rugaciunea cea mai frumoasa care ne-a ramas de la acest mare ierarh.
Moastele Sfantului Ioan Gura de Aur au stat la Cumani 32 de ani, pana ce imparatul Teodosie cel Mic le-a adus la biserica Sfintilor Apostoli din Constantinopol.
Dupa moartea sa, imparateasa Eudoxia si toti cei de un cuget cu dansa au fost aspru pedepsiti si scosi din dregatorii, caci au ucis pe nedrept un asa mare parinte si luminator al Bisericii crestine. Apoi cu grele chinuri murind imparateasa, i-a tremurat mormantul 32 de ani, pana cand moastele Sfantului Ioan au fost aduse in Constantinopol si atinse de mormantul ei, in semn de iertare. Asa pedepseste Dumnezeu pe cei ce se ridica impotriva Bisericii lui Hristos si a slujitorilor Lui.
Episcopul Adelfie, iubind mult pe Sfantul Ioan Gura de Aur, s-a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu sa-i descopere in care ceata de drepti se afla acest stalp al Bisericii. Pe cand se ruga in biserica, ingerul Domnului i-a aratat cetele sfintilor si ale dreptilor. Dar Sfantul Ioan nu era acolo. Si s-a mahnit Adelfie si a inceput a plange ca nu l-a vazut pe parintele sau sufletesc. "Pentru ce plangi?" l-a intrebat ingerul. Iar el a zis: "Pentru ca nu am vazut pe Sfantul Ioan Gura de Aur!" Atunci i-a raspuns ingerul: "Pe Ioan vrei sa-l vezi? Pe propovaduitorul pocaintei? Pe acela nu-l poate vedea nici un om cat este in trup, caci el sta inaintea scaunului Preasfintei Treimi cu Heruvimii si Serafimii, slavindu-o neincetat".
Iubiti credinciosi,
Iata, pe scurt, viata plina de sfintenie dar si de grele incercari ale Sfantului Ioan Gura de Aur. Ne cucerim de viata lui ingereasca, de intelepciunea lui duhovniceasca, de cuvintele lui care intorc la pocainta si mangaie sufletele. Dar mai ales ne uimim de ravna, de curajul si de barbatia cu care a pastorit Biserica lui Hristos. El nu s-a uitat la fata oamenilor, nu s-a temut de cei ce poarta, sabie, nu s-a biruit de daruri de laude si de cele trecatoare. Ci a marturisit pe Hristos cu putere si indrazneala, a combatut pacatul si l-a mustrat fara frica, necautand la fata omului, a rostit cuvant de invatatura cu timp si fara timp si a luat apararea saracilor, a vaduvelor si a celor asupriti. Cu acest mare ierarh si pastor al Bisericii se implinesc cuvintele Mantuitorului, Care zice: Eu sunt Pastorul cel bun. Pastorul cel bun isi pune sufletul pentru oile sale. Iar cel platit si cel care nu este pastor si ale carui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind si lasa oile si fuge si lupul le rapeste si le risipeste. Cel platit fuge pentru ca este platit si nu are grija de oi (Ioan 10, 11- 13).
Sfantul Ioan Gura de Aur si-a pus sufletul pentru oile sale. Si a pus si ravna si mintea si cuvintele gurii sale si mana cea grabnic scriitoare, si averea Bisericii a pus-o in slujba sarmanilor si curajul sau l-a pus in apararea adevarului si marturisirea lui Hristos. De acest fel de pastori are nevoie Biserica in zilele noastre, daca vrem sa ne izbavim de secte, de betie, de desfrau si nedreptate. Deci sa-L rugam pe Stapanul secerisului sa trimita lucratori buni la secerisul Sau (Luca 10, 2). Este atata neghina intre oameni, atata neunire intre crestini, atata dezbinare in unele familii si atatea patimi in inimile noastre! Oare cand vom incepe sa lucram cu adevarat ogorul sufletelor noastre? Cand vom incepe a smulge patimile si rautatile din inimile noastre ca sa intre Hristos in noi?
Sa ne rugam cu evlavie la Sfantul Ioan Gura de Aur. El este "apostolul pocaintei, care se roaga in fata Preasfintei Treimi pentru noi toti". Sa imitam curajul lui, taria lui, nevointa lui si sfintenia vietii lui. Sa ne aducem aminte ca el a contribuit la increstinarea tarii noastre si mai ales a Dobrogei, unde trimitea misionari sa increstineze pe daci si pe sciti si avea prietenie cu episcopul de Tomis, Teotim I, cu Sfantul Ioan Casian si cu calugarii sciti. Sa nu uitam ca avem in tara numeroase biserici cu hramul Sfantului Ioan Gura de Aur si Sfintii Trei Ierarhi. Apoi sa citim cuvintele sale de invatatura care sunt dumnezeiesti. Iar cand suntem in ispite si necazuri sa nu slabim, nici sa cartim, ca nu rabdam noi mai mult decat au rabdat sfintii. Sa ne aducem aminte de sfaturile lui care incep cu pocainta si rugaciunea si se sfarsesc cu milostenia si iertarea.
Sa ne rugam lui Dumnezeu pentru pacea lumii si pentru a ne randui pastori sufletesti cat mai buni. Sa ne rugam pentru toata lumea si pentru parintii nostri duhovnicesti, caci ei privegheaza pentru sufletele noastre, ca cei ce vor da seama.
Incheiem cu indemnul de a nu deznadajdui in greutatile si suferintele acestei vieti. Ci sa cerem in toate ajutorul de sus si sa repetam cat mai des rugaciunea Sfantului Ioan Gura de Aur: Slava lui Dumnezeu pentru toate! Amin.
Parintele Ilie Cleopa, Predici la praznice imparatesti si la sfinti de peste an, Editura Episcopiei Romanului