Părintele Constantin Muha, pomenit la cinci ani de la plecarea la cele veșnice!

Se împlinesc cinci ani de la plecarea unuia dintre cei mai respectați și mai iubiți preoți pe care i-a avut Botoșaniul.

Părintele Constantin Muha, pomenit la cinci ani de la plecarea la cele veșnice!

 Pr. Constantin Muha  

La cinci ani de la plecarea la Domnul a Părintelui Constantin Muha, miercuri, 15 octombrie 2025, la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Dorohoi se va desfășura un eveniment cultural-duhovnicesc deosebit, organizat de Protopopiatul Dorohoi, în colaborare cu Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi și Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Dorohoi, eveniment prilejuit și de cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.

 

Părintele Profesor Constantin Muha, reputat dascăl de muzică bisericească și formator al multor generații de slujitori și cântăreți bisericești, s-a stins din viață la doar 52 de ani, în ziua de 15 octombrie 2020.

Smerenia, blândețea, cumințenia firii, deopotrivă cu o credință adâncă în Hristos, dar și zâmbetul cald pe care nimic nu îl poate șterge din inimile copiilor, vocea de o sonoritate aparte, probată decenii la rând și în altar, și în grija discretă față de elevii seminariști, toate sub semnul unei uriașe iubiri pentru semeni. Părintele Constantin Muha a fost, probabil, unul dintre cei mai îndrăgiți directori de școală. A știut să fie blând și riguros, hâtru și la nevoie aspru. Dar a înțeles părintele, ca nimeni altul, sufletul sensibil al viitorilor preoți…

Născut pe 29 august 1968 în Botoșani, Părintele Constantin Muha a absolvit studiile generale la Școala generală nr. 5 Botoșani și a învățat la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț. Și-a continuat studiile teologice la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași și la Facultatea de Teologie Ortodoxă București. A fost hirotonit preot la finalul anului 1994 de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. A fost pentru o scurtă perioadă preot II la Biserica „Sfântul Nicolae” Dorohoi, iar din 1995 a fost preot II la Parohia „Sfântul Dumitru” Dorohoi. Din 1995, părintele Constantin Muha a fost directorul Seminarului Teologic din Dorohoi.

Frații Muha, uniți în veșnicie

La șase luni distanță, pe 18 aprilie 2021 se stigea și Corneliu Muha, în vârstă de 58 de ani (născut pe 21 septembrie 1963), fratele mai mare al preotului Constantin Muha. Mai puțin cunoscut de către botoșăneni, Corneliu Muha a fost coordonatorul Editurii „Sfântul Mina” din Iași. Absolvent, ca și fratele său, al Facultății de Teologie, a activat o perioadă ca profesor de religie. Își dedicase ultimii ani ai vieții susținerii educației religioase, în cadrul editurii pe care o coordona - Editura ”Sf. Mina” - fiind tipărite manuale de religie, auxiliare și planșe, care erau distribuite în școlile din întreaga țară, fiind, din această pricină, ca ”părintele manualelor de religie”.

Programul evenimentului din 15 octtombrie 2025:

1. Ora 14.00 – Slujbă de pomenire la mormântul Părintelui Profesor Constantin Muha;

2. Ora 16.00 – în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” Dorohoi - Slujba de priveghere în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva, cu răspunsurile liturgice date de absolvenții Seminarului;

3. Ora 17.30 – Concert omagial de muzică bisericească, susținut de coruri și grupuri locale, precum și de elevi care s-au format muzical sub îndrumarea Părintelui Profesor Constantin Muha.

”Nădăjduim ca aceste momente de rugăciune și împreună-cântare să aducă tuturor bucurie și zidire sufletească, fiind totodată un omagiu adus Părintelui Profesor Constantin Muha, director al Seminarului Teologic Dorohoi (1995–2020)”, au transmis organizatorii.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Valeriu Iftime a intervenit, după ce fanii lui Dinamo l-au apostrofat pe Marius Croitoru

astăzi, 13:17

FC Botoșani a pierdut pe Arena Națională, scor 0-2, cu Dinamo, în etapa a 12-a din SuperLigă. Golurile acestei partide au fost marcate de Danny Armstrong (minutul 81, penalty) și Cătăl...

Elevii Liceului „Petru Rareș” din Botoșani, premiați la un concurs gastronomic! (Foto)

astăzi, 12:09

Elevii din clasa a X-a - Industrie alimentară, au reprezentat Liceul Tehnologic „Petru Rareș” din Botoșani cu talent, creativitate și pasiune la cea de-a IX-a ediție a Concursului &bd...

Automobil în valoare de 125.000 de lei, furat din Danemarca, descoperit la Stânca!

astăzi, 11:45

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră şi au indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor, un autoturism ...