Cultură
Biserica din Botoșani care se pregătește de sărbătoare! Aici a slujit Ilie Cleopa, comuniștii au vrut să o demoleze!
Printre militarii care au participat la oficierea slujbelor religioase din această biserică aflată în administrarea garnizoanei a fost și Ilie Cleopa, originar de pe meleagurile Botoșanilor...
Calendar ortodox, 25 octombrie: Sfinţii Mucenici Marcian şi Martirie; Sfânta Tavita
Aceşti doi mucenici au trăit pe vremea împăratului Constanţiu (337-361), pe când acest împărat căzuse în rătăcirea lui Arie, deşi Arie fusese osândit la Sinodul ...
Ateliere de interpretare a textului CreativLit, organizate de Memorialul Ipotești! (foto)
Atelierele au drept obiectiv, pe de o parte, promovarea operei eminesciene și, pe de altă parte, medierea dialogului cu scriitorii contemporani.
Lucrarea unei artiste din Botoșani, în colecția de Patrimoniu Național al României! (Foto, Video)
Sesiunea de Achiziții de Artă Contemporană 2024 s-a desfășurat simultan în trei muzee din România: Muzeul Național de Artă Contemporană, Muzeul Național Brukenthal și Muzeul de A...
Un copil de 2 ani a obținut Premiul I la Concursul „Răsună Toaca la Smârdan” (Foto, Video)
Duminică, 20 octombrie, la biserica Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” Smârdan, Protopopiatul Darabani, s-a desfăşurat cea de-a X-a ediție a Concursului interjudețea...
Calendar ortodox, 24 octombrie: Sfântul Mare Mucenic Areta; Sfinţii Mucenici Marcu, Sotirih şi Valentin
Sfântul Areta (†523) a fost un mare dregător creştin al cetăţii Negran din Etiopia, pe vremea când la Constantinopol domnea împăratul Iustin cel Bătrân (518-527), ...
Spectacolul „Capra cu trei iezi” se joacă două zile la Teatrul „Vasilache” din Botoșani! (foto)
Cei mici sunt așteptați în sala Teatrului „Vasilache" la spectacolul „Capra cu trei iezi”, spectacol care poate fi vizionat în zilele de joi, 24 octombrie 2024, cu...
Botoșani,Micul Leipzig, orașul cu aer de burg german. Era al treilea oraș al Vechiului Regat ca populație și dezvoltare economică!
Decăderea Botoșaniului a fost relativ bruscă și aproape ireversibilă.
Rareş Prisacariu, vocea filmelor de la Astra Junior: „Nu ne considerăm vedete!” (Foto, Video)
Rareş a câştigat anul trecut concursul „Românii au talent”, iar Delia, care a imitat-o pe Andreea Esca în același concurs, prezintă acum o emisiune la televiziunea Tr...
Calendar Ortodox:, 23 octombrie: Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, întâiul Episcop al Ierusalimului; Sfântul Cuvios Macarie Romanul
Acest Sfânt Iacob (†62), numit „fratele Domnului” (Galateni 1, 19), a fost primul Episcop al Ierusalimului, rânduit a-i păstori pe credincioşii Sfintei Cetăţi chiar ...
„Toaca, chemarea veșniciei”, concurs organizat de Cercul Misionar Broscăuți (Video)
Concursul „Toaca, chemarea veșniciei” s-a desfășurat duminică, 20 octombrie 2024, și a adunat aproximativ 40 de copii și tineri din parohiile din Cercul Misionar „Sfinții &Ici...
Calendar ortodox, 22 octombrie: Sfântul Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sfinţii 7 tineri din Efes
Sfântul Averchie a fost episcop în cetatea Ierapole din Frigia şi a trăit pe vremea împăratului Marc Aureliu (161-180), când creştinii erau puţini la număr, în comp...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.59 secunde