După un post îndelungat cu primenire sufletească și trupească, după o iarnă uscată și frământată social, într-un vârtej mediatic aproape fără precedent în lumea întreagă, cu tulburări politice și prefaceri sociale de tot soiul, drumul către mănăstiri a rămas singurul refugiu constant al miilor de creștini. Iar perioada pascală a accentuat și mai mult dorința oamenilor de a stărui în rugăciunea cea dătătoare de pace.
Nu e de mirare, așadar, că după Înviere, îmbiați și de soarele cald al primăverii târzii, botoșănenii au poposit în mănăstirile din apropierea orașului, unii cu flori de mulțumire, alții cu buzele murmurând în rugăciune pentru cei plecați.
În jurul Voronei, forfota din a doua zi de Paști s-a împărțit între poienile de un verde-exploziv, unde zeci de oameni au ieșit să se relaxeze, și lăcașurile de cult care au lăsat porțile și ușile deschise pentru pelerini.
Ca peste tot, la Sihăstria Voronei, unul dintre cele mai pitorești locuri din județul Botoșani, un du-te-vino evlavios de dimineață până seara s-a derulat în zilele de Paști. Un spațiu primitor și deopotrivă un îndemn la rugăciune, dătător de pace și făuritor de smerenie creștină.
Mănăstirea Sihăstria Voronei, în ansamblul ei, are în componență Biserica ”Buna Vestire și Sf. Cuvios Onufrie”, Biserica ”Acoperământul Maicii Domnului” – schit Oneaga, paraclisul ”Sf. M.M. Mina”, clopotnița, altarul de vară, Schitul ”Sf. Treime” – Peștera, troița ”SF. Prooroc Ilie”, Casa ”Sf. Prooroc Ghedeon”.
În anul 1959, mănăstirile și schiturile au fost închise sau desființate. Astfel, între anii 1959-1968, schitul a fost închis ca urmare a Decretului 410/1959. Spațiul a fost folosit, începând cu anul 1962, odată cu înființarea CAP Oneaga, adăpost pentru oi. La deschiderea din anul 1969, construcțiile se aflau într-o stare accentuată de degradare. Prin truda egumenului Ghenadie Verenciuc s-a făcut unele reparații. În iunie 1990, schitul Sihăstria Voronei a fost ridicat la rang de mănăstire, stareț fiind numit Arhim. Ghedeon Huțanașu, cel care păstorește și în prezent.
Biserica ”Buna Vestire și Sf. Cuvios Onufrie”
Unul dintre cele mai căutate locuri din nordul Moldovei este biserica de piatră construită pe amplasamentul unei biserici vechi de lemn, la îndemnul domnitorului Moldovei Mihail Sturdza, în perioada 11 septembrie 1858 – 25 martie 1861. Biserica a fost sfințită pe 25 martie 1861, primind hramul Buna Vestire.
Arhitectural, biserica are o formă dreptunghiulară, lungă de 20 de metri și lată de 7 metri. În dreptul altarului, pe peretele exterior, pictorul Vasile Scarlat a pictat în anii 30 ai secolului trecut scena Judecata viitoare, lucrare ce a fost restaurată în anul 1990 de pictorul Gavrileanu, de la Gura Humorului.
Interiorul este compus din pridvor, pronaos, naos, Sf. Altar și veșmântărie. Pridvorul și Sf. Altar se află mai sus decât restul Bisericii, treprele accentuând tendința de înălțare și creând o diferență valorică a încăperilor bisericii. Pictura interioară este realizată în stil bizantin, în tehnica fresco, în anul 2005, an în care biserica a suferit ample lucrări de reparație.
Biserica a fost resfințită pe 9 septembrie 2005, de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, condus de IPS Daniel al Moldovei și Bucovinei, când a primit și cel de-al doilea hram – Sf. Cuvios Onufrie.
Catapeteasma Bisericii ”Buna Vestire și Sf. Cuvios Onufrie”, o bijuterie încă insuficient cunoscută
Catapeteasma Bisericii împletește într-un mod unic tradițiile populare cu cele ale artei culte. O adevărată operă de măiestrie artistică, prin originalitate și finețe în execuție. ”În această operă de artă nu se mai pune problema unei delimitări nete între ceea ce este aport al artei culte și ceea ce este tradiție populară, totul fiind redat într-o creație unitară, originală”, ne spun specialiștii. Catapeteasma a fost realizată în jurul anilor 1870, aici meșterul fiind un călugăr, schimonahul Vladimir Machidon, viețuitor la acea vreme în acest loc binecuvântat de Dumnezeu.
Catapeteasma este o lucrare unică, fiind singura de acest fel prin forma și stilul de execuție din nordul extrem al Moldovei.
În partea superioară, șase Arhangheli, trei în stânga și trei în dreapta, sunt sculptați în lemn de tei poleit cu aur, ca toată sculptura de pe catapeteasmă, în basorelief nou renascentist.
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de mână
Este icoana cea mai cunoscută în acest nord de țară, nu doar datorită frumuseții sale, ci mai ales prin faptul că este cercetată în fiecare an de mii de credincioși. Este vorba despre icoana care o înfățișează pe Maica Domnului cu Pruncul de mână. O icoană unică între icoanele de acest fel și, totodată, unică în țara noastră prin forma de reprezentare, pictată de schimonahul tot de Vladimir Machidon, viețuitor în această mănăstire între anii 1861-1876.
Se spune că monahul Machidon avea 100 de ani când a pictat această icoană. După unele păreri, pictorul a vrut să sugereze mamelor că au datoria de a îndruma și călăuzi copiii pe căile întortocheate ale vieții, lăsându-le totodată și posibilitatea de a-și manifesta liberul arbitru. Altă interpretare ar putea fi Întoarcerea din Egipt sau Maica Domnului cu pruncul străbătând lumea.
Deși pictată în urmă cu mai bine de un secol și jumătate, icoana nu a fost restaurată niciodată! Chiar dacă, astăzi, culorile și-au mai pierdut din strălucirea de început, chipul Maicii Domnului și al Mântuitorului își păstrează claritatea peste ani.
Biserica Mare ”Sf. Cuvios Onufrie”
Biserica Mare, în stil moldovenesc (ștefanian) a început a fi construită din luna mai a anului 2018. La demisol se află Paraclisul cu hramul Duminica Tuturor Sfinților, iar corpul principal al Bisericii are hramul Sf. Cuvios Onufrie.
Din toamna anului 2024, aici a fost mutată – spre închinare – racla cu Sfintele Moaște ale Cuviosului Onufrie.
Paraclisul ”Sf. Mare Mucenic Mina”
Construit pe așezământul unei vechi case, din lemn tencuit cu mortar, pe temelie de piatră, având lungimea de 11 m și lățimea de 7 m.
Paraclisul a fost sfințit pe 9 septembrie 1941, de Irineu Mihălcescu, Mitropolit al Moldovei. Pictura a fost realizată în 1992, în tehnica tempera.
Clopotnița
Imediat ce se apropie de Mănăstire, credincioșii admiră frumoasa clopotniță.
Construirea a început în anul 2009 și a fost finalizată în 2011, timp în care s-au confecționat și cele 10 clopote. Cel mai mare clopot cântărește 1530 de kg, iar cel mai mic 25 kg.
Schitul ”Sfânta Treime” – Peștera, biserica din stâncă!
Cunoscută astăzi drept Peștera Sfântului Onufrie, fiind căutată de creștinii care se aventurează în adâncul pădurii, locul pare să nu fi avut nicio legătură cu viața Sfântului. Și asta pentru că acest lăcaș a fost construit mult mai târziu și demolat foarte repede.
Astăzi, locul aflat la aproximativ 1,5 km de Mănăstirea Sihăstria, în inima codrului, mai păstrează urmele unui paraclis care a fost construit cu hramul Sfânta Treime, între anii 1944 – 1951, de către monahul Ioachim Boghean, viețuitor în Mănăstirea Sihăstria Voronei, egumen fiind protosinghelul Ghedeon Verenciuc. Paraclisul împlinea o făgăduință făcută de monahi către Dumnezeu, și anume aceea de a păzi odoarele mănăstirii de invazia sovietică.
Biserica, la momentul construirii ei unică în Moldova, a fost sfințită de Mitropolitul Sebastian Rusan în anul 1951, când i s-a dat și hramul Sfânta Treime.
Și această biserică, la fel ca alte sute de locașuri din România acelei vremi, avea să fie demolată ca urmare a aplicării Decretului nr. 410 din 1959, iar viețuitorii au fost mutați în obștea mănăstirii Sihăstria Voronei.
Astăzi, pelerinii care ajung sus, la Peșteră, găsesc doar altarul săpat în stâncă.
Sfântul Onufrie și duhul rugăciunii fără sfârșit
Considerat drept cel mai mare sihastru de pe meleagurile botoșănene, Sfântul Cuvios Onufrie este cel care pe la mijlocul secolului al XVIII-lea și-a legat numele de Mănăstirea Sihăstria Voronei.
Sfântul Cuvios Onufrie, asemenea Sfinților Părinți din vechime, a trăit în duhul isihast al rugăciunii.
S-a născut în jurul anului 1700, pe pământurile Ucrainei. Deși de neam nobil, guvernator al unei provincii, auzind de renumele unor mari pustnici din ținuturle Moldovei, a lăsat familia, onoarea și patria sa, și în jurul anului 1749, a venit pe aceste meleaguri. După 15 ani de ucenicie, timp în care a deprins viața monahicească în mănăstiri, s-a retras în pustie, nevoindu-se departe de ochii lumii timp de 25 de ani. Devenind ucenic și prieten apropiat al Sf. Paisie Velicicovski, a primit din mâna acestuia schima cea mare la Mănăstirea Dragomirna.
Între Sf. Paisie și Sf. Onufrie s-a clădit în timp o strânsă prietenie duhovnicească, Sf. Paisie devenindu-i și duhovnic Sfântului Onufrie.
În anul 1764, Sf. Onufrie a intrat în obștea schitului Sihăstria Voronei, unde a viețuit în pustie timp de 25 de ani, într-o peșteră pe malul pârâului Vorona, într-o aspră nevoință, urcând în scurt timp pe treptele sfințeniei. Pe mulți i-a îndreptat pe calea credinței, arătându-se făcător de minuni încă din timpul vieții sale.
Sfântul Cuvios Onufrie a trecut la Domnul pe 29 martie 1789, fiind înmormântat în livada Schitului Sihăstria Voronei, lângă rădăcina unui măr.
În anul 1846, pe 9 mai, moaștele sale au fost deshumate din poruncă domnească și așezate cu cinste în altarul Mănăstirii Vorona. În 1856, Sfintele Moaște au fost mutate în altarul Bisericii Buna Vestire a Schitului Sihăstria Voronei. Din 2024, acestea odihnesc în Biserica Mare ”Sf. Cuvios Onufrie”.
Evlavia populară l-a consacrat drept sfânt imediat după adormirea sa întru Domnul, călugării schitului Sihăstriei alcătuind un acatist și un tropar în cinstea cuviosului, chiar înainte de anul 1867.
Sfântul Sinod al BOR, în ședința din 6 iunie 2005, a hotărât trecerea Cuviosului Onufrie de la Sihăstria Voronei în rândul sfinților, cu data de prăznuire 9 septembrie.
Proclamarea solemnă a canonizării Sf. Onufrie a avut loc pe 9 septembrie, la Mănăstirea întemeiată de el, Sihăstria Voronei, pe care a iubit-o atât de mult, în prezența PF Teoctist Patriarhul, al IPS Daniel al Moldovei și Bucovinei, alți ierarhi din Sf. Sinod, a delegației IPS Onufrie de la Cernăuți și a unui număr impresionant de credincioși.
