Crestinul riposteaza cu iertare in fata violentelor pacatului. Nu devine complice. Chiar de si-ar pierde functia, casa sau viata, isi pastreaza demnitatea si nobletea. Se lupta sa ramana un facator de pace, nu un urzitor de conflicte stupide. Miza banului nu mai este pentru el o intriga. E acum mai bogat decat orice muritor. Harul nu i-l va mai smulge nimeni. Si-a topit aurul, si-a aruncat hainele pretentioase, a devenit sarac pentru Hristos, ca sa poate fi un receptacol al bogatiei Invierii.

Nu merge la tribunal crestinul, ci se impaca cu parasul sau pe cale, pentru a-si inmuia sentina Judecatorului drept. Nu executa silit, nu se cearta cu vecinul pentru un gard mutat cu 10 centimetri, nu isi uraste sora ca a ramas in casa parinteasca, nu isi barfeste nora, nu cauta cearta. E asa de greu? Daca nu se roaga, e aproape imposibil. Doar apropierea Mediatorului linisteste apa involburata. Numai dialogul cu Mijlocitorul ii da speranta impacarii.

Nu zboara prin cluburi, extaziat artificial, spre a lui pieire. Nu huliganeste in arene, nu este necioplit, nici invidios sau cartitor. Este fericit in credinta Lui, multumeste Celui ce a murit pe Cruce si pentru el si vrea sa dobandeasca pacea interioara, ca mii sa se mantuiasca in jurul lui. Nu grabeste rugaciunea, nu adulmeca erezii, nu fredoneaza satanisme, ci lauda Neatinsul neincetat, vesnic surprins de revarsarea luminii.

Pacatul taie nervii spiritului, rupe legatura fireasca intre cer si pamant. Pacatul intervine grosolan in camara interioara si o prada necrutator, violeaza linistea si fura pacea. De aceea, crestinul isi pune sistem de alarma impotriva pradatorilor sufletului: privegherea. Si cere intariri: sfintii. Si este asediat: se va hrani cu cuvantul divin.


(Marius Matei, crestinortodox.ro)