Doar ca aceasta micime a mintii incepe sa patrunda, pe zi ce trece, tot mai adanc in structurile politice, administrative, culturale, sociale, in posturi cheie, de maxima raspundere. Nu numai la nivel local, ci si national, in fruntea statului.
De asta artisti precum Stefan Iordache se sfarsesc din viata scarbiti de propriul popor, de proprii conducatori. De asta un mare actor, Radu Beligan, la peste 90 de ani, priveste cu ochii pierduti o Romanie uitata in ea insasi, parasita de un trecut fara putere, pradata la drumul mare de tot felul de baroni, ministri, sinistri...
Intelectualii de salon isi frang limbile in galetile inculturii, isi construiesc propriile glorii, lasand in seama posteritatii doar productiile lor artistice fumegande. Care, oricum, vor ajunge in "almanahe", la rubrica "succesuri".
Decenta nu este nici pe departe o regula de bun simt intr-o societate bazata pe principiul smecheriei la vedere. Nu cred ca ce se intampla in urma cu 50 de ani poate fi considerat mai grav decat ce se intampla de ceva timp. Nu cred ca mai-marii politicieni nu realizeaza anomalia in care incepem sa traim, urmarile care incep deja sa apara, malformatiile intelectuale si comportamentale majore, la o varsta care ar fi trebuit sa fie a deplinei maturitati sociale.
Ne transformam intr-un popor din ce in ce mai priceput in toate cele. Ne place tot mai mult sa ne dam cu parerea, chiar daca este o parere exprimata execrabil, intr-o limba romana siluita la drumul mare. Parca niciodata, in ultimii 50 de ani cel putin, nu ne-am confruntat cu asemenea incultura, analfabetism, dublat de o ignoranta uriasa, incurajata mediatic, dupa principiul: stiu ca esti prost, dar contezi la numar.
Mai nou, si actele oficiale au inceput sa arate la fel! Si profesori care incalca normele elementare ale limbii apar tot mai des, imbalsamati intr-o indecenta incultura.
Asta in timp ce dascalii de bun-simt si aleasa simtire se retrag in tacere, intru fericirea colegilor lor de breasla.
Pe sticla, moderatori TV fara nici o logica, doar buni si repede vorbitori, inaltati in proprii ochi doar pentru ca ataca fara mila, si uneori nesimtire, subiecte de asa-zis interes public, cu invitati dupa chipul si asemanarea lor…
Oameni fabricati din hartii reciclabile, in functie de doctrina de partid - rosie, galbena, portocalie, ne scot ochii cu legi aberante, folositoare intru apararea unor specii nu pe cale de disparitie, ci de aparitie de sine-statatoare.
Noi ramanem cu ochii scosi, iar ea, specia, se aseaza confortabil si creste, prin legile pe care le fundamenteaza si le sadeste adanc in structura unui popor si asa schingiuit de harababura administrativa, ea, specia, se transforma intr-o normalitate periculoasa, dar normalitate...
Nu se mai justifica nicicum bunul simt, decat in masura in care stii sa iti tii gura in fata lor.
Standardul de viata a devenit acum traiul ultra-decent - pentru ca decent in Romania inseamna sa ai in fiecare zi o bucata de paine, un cartof si sa nu dormi sub cerul liber.
Reclamele care supraliciteaza o viata de lux, publicitatea excesiva a vedetelor fitoase care dau impresia ca e de ajuns sa dai ochii peste cap pentru ca totul sa curga rauri-rauri, scormonirea excesiva in viata si in scandalurile saracilor cu duhul nu fac decat sa ne dezica de oamenii simpli, sa ne rusinam de noi insine daca nu luam cafeaua in living, sa nu recunoastem ca nu avem masina si ca dormim intr-o camera cu copilul...
Devenim ipocriti, intr-o ipocrizie care ne convine.
Aparent pierduti in valtoarea unei societati al carei scop pare sa fie tocmai pierderea in valtoare, uitam sa mai privim si, mai ales, sa acceptam oamenii simpli, romanii curati, acel strat profund al Romaniei care asista, de ani buni, la un valmasag legislativ scapat de sub control. Sau, dimpotriva, controlat strict de ceea ce se numeste acum Miracolul European. Miracol la care ne raportam, indiferent daca este vorba despre legi sau principii morale si crestine.
Dincolo de politica, politicianism, lupta pentru putere, coruptie, corupti sau coruptibili, exista in Romania de astazi marea masa formata din pastratorii fideli ai traditiei crestine. O masa de oameni care conteaza din ce in ce mai putin pentru sefii acestui stat, dar oameni care, se pare, incep sa isi ia viata pe cont propriu si sa isi faureasca propriul sistem de valori.
In 20 de ani vom fi un popor semianalfabet, semiinteligent, lovit de debilitate. Ce mai conteaza?
(F. Toniță)
