OPINII: Duhovnicul sau psihologul
Stiri Botosani Monday, 5 March 2012 CulturăNu impartasesc punctul de vedere ca sunt probleme pe care le poti discuta cu duhovnicul si altele pe care trebuie sa le discuti numai cu psihologul. De vreme ce duhovnicii sunt chemati sa vindece patimile oamenilor, cred ca au darul de a trata orice boala. Nu am auzit pana acum o persoana care sa mearga la un duhovnic adevarat si acesta sa-i spuna: "Iti recomand sa iei legatura si cu psihologul X".
Din cauza faptului ca avem si preoti care nu pastreaza vrednicia darului preotiei in toata vremea, avem parte si de duhovnici care nu vindeca. A vindeca bolile oamenilor este un har pe care Dumnezeu il da numai celui care pune darul primit in lucrare. Misiunea preotului nu este in principal aceea de a administra Sfintele Taine, ci de a fi mai intai el insusi sfintit de ele. Sfintit, va cunoaste toate metodele si remediile pentru tamaduirea de toata tulburarea launtrica.
Psihologul apare dupa parerea mea, ca un pogoramant al lui Dumnezeu intr-o lume in care avem parte de duhovnici care au uitat de lucrarea lor. Parintele Rafail Noica marturisea ca preotul este dator nu numai sa inlocuiasca psihologul, ci sa depaseasca tot ceea ce face psihologul pentru oameni. Sfantul Ioan Gura de Aur a rostit cuvinte cutremuratoare in acest sens: "Nu cred ca sunt multi preotii care se mantuiesc, ci mult mai multi aceia care pier, pentru ca lucrul acesta cere un suflet cu totul maret".
Intr-o lume in care sunt slujitori care nu mai tin seama de vocatia lor si persoane care nu implinesc cuvintele duhovnicilor, niste asa zisi ucenici, psihologul ca si psihiatrul pot prin tratamentele pe care le administreaza sa-l ajute pe om sa se echilibreze, sa reuseasca sa vada diferit viata. Dar asta nu inseamna ca prin acele tratamente omul va inainta si duhovniceste. Psihologul trateaza lucrurile doar din punct de vedere psihic. Astfel, Arhim. Simeon Kraiopoulos afirma ca "Una este sa tratezi lucrurile din punct de vedere psihic si alta este sa le tratezi din punct de vedere duhovnicesc. De regula, daca esti format din punct de vedere duhovnicesc, esti si psihic, ceea ce nu este valabil si invers, adica daca stai bine psihic, implicit stai bine si duhovniceste".
Nu neg lucrarea psihologilor, dar afirm ca acestia niciodata nu vor putea sa inlocuiasca lucrarea duhovnicului, pe cand invers este posibil. Asadar, nu in judecata unor preoti trebuie sa ramanem, ci in rugaciune. Sa ne rugam pentru luminarea duhovnicilor nostri ca sa fim luminati.
Iar daca nu avem un calauzitor duhovnicesc care sa ne vindece sufleteste, sa rostim rugaciunea Sfantului Simeon Noul Teolog: "Doamne, Tu care nu voiesti moartea pacatosului, ci ca sa se intoarca si sa fie viu, Tu care Te-ai pogorat pe pamant, tocmai ca sa inviezi pe cei ce suspina si care sunt morti prin pacat si spre a-i face vrednici sa Te vada, Tu, Lumina cea adevarata, trimite-mi un om care sa Te cunoasca, atat pe cat este cu putinta omului, pentru ca, slujindu-l si supunandu-ma lui din toate puterile mele, ca si Tie, si implinind voia Ta in a lui, bine sa-Ti plac Tie, singurul Dumnezeu si sa ma invrednicesc si eu pacatosul de imparatia Ta".
(Adrian Cocosila)
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Accident la Todireni! Doi tineri au avut nevoie de îngrijiri medicale! (Foto)
Doi tineri de 15, respectiv 26 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier. Evenimentul s-a produs pe ...
Tineri și neliniștiți: Patru botoșăneni, condamnați la închisoare cu executare!
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul de Investigații Criminale au identificat un bărbat de 41 de ani din municipiul Dorohoi, pe numele căruia era emis un mandat de ...
PSD Botoșani: Marcel Ciolacu președinte și PSD la guvernare reprezintă garanția creșterii veniturilor botoșănenilor!
Marcel Ciolacu va fi un președinte al tuturor românilor, indiferent de orientările lor politice sau de categoriile sociale din care fac parte, care propune unirea românilor în juru...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.73 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici