Viaţa e o piramidă. (Mâinile-i gesticulează prin aer, tăind mireasma mărului) Te situezi în ea tu, prin ceea ce faci tu. Însă niciodată, dar niciodată! să nu dai din coate pentru a ajunge la nivelul piramidei care îţi corespunde! (Face o pauză, respiră adânc şi apoi contemplează cerul cu primele stele apărând). Oamenii te urcă! Ei, oamenii, te văd, te evaluează şi apoi decid "Da! Ăsta ţi-e nivelul!", dar aceşti oameni a căror judecată merită să o asculţi sunt acei oameni adevăraţi, acei oameni cu suflet de horă şi cu pleoape de doină. Acei oameni... sunt oamenii care contează!

La baza piramidei sunt mulţi... foarte mulţi! E îngrămădeală mare! (Râde) Dar, crede-mă! Când ai ajuns în capătul piramidei, sus, în vârf, acolo eşti singur şi foarte puţini te ajung, dar să ştii că nu ai cum să te plictiseşti sau să suferi de singurătate!

Eu am ajuns şi acolo... Puteam să am aproape orice-mi doream. Am muncit mult şi am ajuns acolo. Am stat, am primit şi am dat suflet şi apoi m-am retras în livada asta, la stupii mei. Am renunţat la tot! La absolut tot! (Fac ochii mari, el zâmbeşte înţelept) Şi crezi tu că-mi pare rău? Deloc! Sunt atât de împăcat cu mine, cu deciziile mele, cu ceea ce am făcut! Am primit ce-am vrut, am gustat din glorie, am urcat... până-n vârf, mi-am găsit nivelul şi apoi m-am retras aici. (Deschide braţele într-un arc de cerc, cuprinzând totul cu sufletul şi apoi cu privirea)

Lucru valoros pe care l-am învăţat: să nu îmi pese... sau, dacă vrei s-o spun mai explicit, să-mi pese selectiv. (Rupem murmurul albinelor din stupi, foşnetul rouă, freamătul sufletului copacilor, mirosul mierii şi viorile greierilor cu hohote de râs. Reia serios) După ce mi-am găsit locul, viaţa m-a învăţat aşa: să nu ascult şoaptele celor de subt mine, dar să-i ascult cu interes pe cei deasupră-mi. Aşa am făcut! Desigur că, la început nu am ascultat, apoi mi-am spus "Să mă cert eu cu viaţa? Atunci nu-mi rămâne decât să mor...".

Să-ţi iubeşti aproapele! Să tratezi toţi oamenii ca pe egalul tău! După aceea, după ce ai schimbat două vorbe, fugăreşte-i sau păstrează-i. Niciodată nu-i minţi şi lasă-le şanse egale!

În viaţă să ajungi la performanţa asta: în primul rând să îţi găseşti nivelul şi să continui să evoluezi. În al doilea rând să te speli zilnic pe ochi şi prin urechi ca să poţi vedea şi auzi cu adevărat: să poţi deosebi floarea de cireş cu cea de măr, albina de-o viespe, soarele de lună! În al treilea rând, mereu vei face prostii, dar mereu! însă tot mereu să încerci să nu le repeţi! În al patrulea rând, să fii foarte atentă la ce-ţi spun acum! (se întoarce spre mine grav) Oamenii se preocupă de greşelile altora, ... mereu! Eu îţi zic "De ce să-mi pese mie de greşelile altora, când eu le am destule pe-ale mele? Nu e asta o prostie?!" (Se opreşte brusc din gesticulat şi cu voce soptită îmi spune)

Găseşte-ţi calea vieţii frumoase!


Fişă biografică:
Ilie Abramiuc – şaizeci şi ceva de ani. Vorbeşte rusă, ucraineană, română, are sânge ucrainean.


Ce-l face să-mi fie român: când îi privesc faţa văd riduri lăsate de înţelepciunea şi învăţăturile pe care le poartă şi când deschide ochii... Ei, bine! Când deschide ochii găsesc în ei un întreg Univers.

(Daniela Bejinariu, 15 ani, Dorohoi - Carte romanilor mei)

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI: "În aceste momente: Acțiune în forță a Poliției la Ștefănești, peste 100 de f..."