Pentru a sublinia situaţia existentă, îşi lovea în permanenţă carâmbul cizmelor lăcuite, cu un zgomot enervant. La un moment dat, atunci când i-a fost distrasă atenţia, a greşit ţinta, şfichiuindu-şi o porţiune de picior neprotejată de încălţămintea înaltă. Brusc, comportamentul aristocratic l-a părăsit, lăsând locul vechiului fel de a fi, iar cei din jur au auzit un geamăt înfiorător, urmat de câteva înjurături crâncene. Căci, aşa s-ar putea spune, atunci când cravaşa ratează carâmbul, se (re)deşteaptă, violent, temperamentul de birjar.
Desigur, fără absolut nici o legătură cu neverosimila povestioară de mai sus, am fost martorul involuntar al unei întâmplări bizare. Stăteam la coadă la pâine. Deşteptând amintiri mai mult sau mai puţin nostalgice legate de comunism, există un loc în oraşul unde locuiesc, denumit generic "cuptor de pâine", în dreptul căruia se adună o mulţime de oameni, aşteptând pentru a cumpăra minunatul aliment cald, aburind. Mă aflam şi eu în mijlocul unei astfel de mulţimi când, în dreptul nostru, a oprit, exact lângă indicatorul "oprirea interzisă", un autoturism de teren. Ştiţi dumneavoastră, vaporul acela 4x4 care se strecoară prin localităţi cu delicateţea unui tanc, preferat fiind, paradoxal, de cei cu posibilităţi financiare peste medie, pentru călătorii citadine, nu de cei care călătoresc pe teren accidentat.
Din supradimensionatul vehicul a coborât un personaj foarte bine îmbrăcat ("de firmă", adică), păşind înspre noi voiniceşte. A intrat în faţă, dar nimeni nu a comentat, toţi fiind intimidaţi de prestanţa lui. A plătit cu gesturi largi şi a luat în mâini cele câteva pâini, fără a ne băga în seamă. Deodată însă, necuviincioasă, una dintre franzelele fierbinţi s-a năpustit peste o porţiune din braţul lui, neacoperită de costumul scump. A urmat un concert nesperat (şi nedorit) de înjurături birjăreşti. Pâinea a căzut, iar distinsul domn i-a tras un picior, precum un fotbalist, expediind-o cât mai departe. S-a mai auzit doar zgomot de portieră trântită, un motor ambalat, un scrâşnet de frâne, apoi maşina de teren a ţâşnit în trafic, provocând un mic ambuteiaj temporar. Căci prioritatea, ştiţi bine, este un termen abstract destinat maselor largi, nu... lui.
De undeva, dintre tovarăşii mei de aşteptare, cuminţi şi răbdători, s-a desprins o bătrână, îmbrăcată în haine îngrijite, deşi vizibil vechi. A luat pâinea de jos, a scuturat-o de praf, s-a închinat şi a plecat, privind în jos, ruşinată. Nu ştiu ce părere au avut ceilalţi, dar mie, pur şi simplu, mi-au dat lacrimile. Şfichiul cravaşei, enervant, înjositor pentru cel avut, s-a dovedit a fi o binecuvântare pentru acea femeie săracă. Şi, dintre cei doi, sincer, nu ştiu cine a fost cel mai fericit. Măcar în acele momente.
(Pr. Alexandru Pripon, in Ziarul Lumina)
