A fost odata, pe vremea cand bag de seama ca oamenii mari nu-i prea pricepeau pe copii, un baiat sarman care se nascuse fara maini si a carui mama se prapadise de timpuriu, dintr-o boala de acelea care nu iarta.

S-ar zice ca mai necajit suflet nu putea sa fie pe lume, si totusi copilandrul nostru se arata mereu senin la infatisare si plin de bucurie in inima lui, iar pe deasupra era vrednic si cuminte, de prinsesera drag de el toti oamenii din satul acela si din cele invecinate. Zice-se ca numai din cuvant aducea inapoi in cireada vacile care se razleteau, ca vedea uliul de departe si-l alunga pe data de peste ograzi, ca era iute la pas si ager la minte, iar mai presus de toate avea darul cantarii, de se putea intrece cu dascalii de biserica si cu pasarile vazduhului.

Si iata ca intr-o zi, apropiindu-se Sfintele Pasti, catadicsi sa vina la biserica din sat si boierul locului aceluia, care era inca tanar si cam fudul, dar pe care oamenii il primira in mijlocul lor cu toata caldura sufletelor curate, ca doar crestini suntem cu totii si datori sa ne iubim si sa ne veselim intru Domnul.

Si cand slujba s-a ispravit si a fost sa iasa boierul din biserica, acesta dadu cu ochii de copilandrul lipsit de maini, care sarea cu picioarele desculte, cand inainte, cand inapoi, peste un sant aflat chiar in fata sfantului lacas.

- Ce faci, blestematie?! - se rasti la el boierul, tragandu-si manusile de matase peste degetele ingalbenite de tutun. Asa se iese, ma, de la Sfanta Biserica?!
Copilandrul se opri din sarit, il privi cu ochii lui limpezi si-i raspunse cuviincios:
- Iertare, domnia-ta, dar daca n-am maini, ca toata lumea, ma inchin si eu cum pot, sarind crucis in cele patru colturi ale baltii...

Nici n-apuca bine copilul sa-si termine vorba si iata ca, sub ochii tuturor celor de fata, din apa limpezita de soare a baltii, scoase sfielnic capul un crin plapand si alb precum sufletul curat al micului inchinator!

Boierul se dadu un pas inapoi si-si facu o cruce mare, iar satenii il urmara, murmurand infiorati...

Asa cauta si tu, cetitorule, care esti mintos si ai mainile tefere, sa te inchini dupa cuviinta, ori ca treci prin fata bisericii, ori ca-ti incepi sau iti ispravesti lucrul, ori ca te afli in vreo alta imprejurare care cere inchinaciune, ca nu cumva sa te rusineze copilul fara maini dinaintea Judecatorului Hristos!
 

(Dupa Parintele Constantin Valer Necula, Calutul lui Dumnezeu. Povesti si povestiri pentru cei ce n-au mai citit demult povesti)