La o manastire, un calugar ii tot marturisea staretului: "Parinte staret, sunt un pacatos, nu sunt in stare de nimic, sunt mai rau decat ceilalti". Intr-o zi, staretul l-a pus la incercare. Venind din nou calugarul la el, i-a spus: "Am auzit ca nu prea iti faci datoria, fratii spun ca dormi prea mult, mananci pe ascuns, lipsesti de la pravila. In urma acestor cuvinte, calugarul a spus: "Cum adica? Eu nu-mi fac datoria? Cum adica? Sunt eu mai pacatos decat ei?".

Staretul l-a inteles pe loc: "Parca asa spuneai inainte, ca esti pacatos! Doreai sa-ti arati un chip al smereniei pe care nu-l aveai, ca sa-l ascunzi pe cel adevarat, al mandriei. Du-te! Nu esti smerit. Sa stii ca smerenia devine virtute cand indreapta slabiciunile, nu cand doar le afirma. Si smerit nu este cel care spune despre sine ca este smerit, ci acela care rabda cu smerenie si adevarul si neadevarul spus de altii despre sine".
 
 

CITEȘTE ȘI: "100 de ani de la nașterea Duhovnicului românilor din Athos, călugărul din Vorona ..."