Întors acasă, Oscar Steinhardt îl mustră:
"Ce-ai mai venit acasă, nenorocitule? Le-ai dat impresia că şovăi, că poate să încapă şi posibilitatea să-ţi trădezi prietenii. În afaceri, când spui lăsaţi-mă să mă gândesc înseamnă că ai şi acceptat. Pentru nimic în lume să nu primeşti să fii martor al acuzării. E adevărat că vei avea zile foarte grele. Dar nopţile le vei avea liniştite vei dormi bine. Pe când dacă accepţi să fii martor al acuzării, vei avea, ce-i drept, zile destul de bune, dar nopţile vor fi îngrozitoare. N-o să mai poţi închide un ochi. O să trebuiască să trăieşti numai cu somnifere şi calmante; abrutizat şi moţăind ziua toată, iar noaptea chinuitor de treaz. O să te perpeleşti ca un nebun. Cată-ţi de treabă. Hai, nu mai ezita. Trebuie să faci închisoare. Mi se rupe şi mie inima, dar n-ai încotro. De altfel, chiar dacă apari acum ca martor al acuzării, nu fii prost, după şase luni tot te ia. E sigur".
O veritabila lecţie nu numai de verticalitate morală, ci şi de luciditate şi realism. La plecare îl salută milităreşte şi-i adresează alte vorbe nu mai puţin celebre... "Ţi-am spus să nu mă laşi să mor ca un câine? Ei bine, dacă-i vorba aşa, n-am să mor deloc. Te aştept. Şi vezi să nu mă faci de râs... să nu fii jidan fricos şi să nu te caci în pantaloni"
*****
În 1964, Nicolae Steinhardt iese din inchisoare: "Pe tata îl găsesc în stradă, aproape de casă. Îl sprijină vărul care a venit să-l scoată la plimbare şi la frizer. E mic, necrezut de mic, mult gârbovit şi face paşi mărunţei, dar umblă fără teamă şi ochii-i sunt vioi. Îl iau de braţul drept fără să mă fi observat şi când întoarce capul îi cer să nu plângă. Să plâng, zice. Ce-s prost? Ia spune, tu ai mâncat ceva astăzi?".
