Textul Evangheliei de la Luca 17, 12-19 ne prezinta vindecarea a zece leprosi. Acestia, din cauza leprei, erau nevoiti sa traiasca intr-un loc izolat. Erau exclusi din comunitate deoarece se credea ca lepra este o boala contagioasa. Daca din intamplare cineva se apropia de leprosi, cei bolnavi aveau datoria sa strige: "necurat, necurat", ca cel sanatos sa se indeparteze de ei. Insa, in momentul in care Hristos se apropie de ei, acestia au alt strigat: "Iisuse, Invatatorule, fie-Ti mila de noi!" (Luca 17, 13).
 
Mantuitorul nu le ofera vindecarea pe loc, ii trimite la preoti. Nu-i vindeca pe loc pentru ca doreste sa respecte o porunca a Legii Vechi, care prevedea ca preotul este in masura sa declare daca cineva este bolnav sau vindecat de lepra (Lev. cap. 13). Pe de alta parte dorea sa le verifice credinta, caci nu le spune acestora ca s-au vindecat sau ca se vor vindeca. Dar cel mai important argument pentru care Hristos nu-i vindeca imediat, este acela de a le descoperi preotilor care nu-L iubeau (caci acestia vor cere sa fie rastignit) ca El este Fiul lui Dumnezeu. Ca El are putere sa vindece orice boala.
 
Faptul ca leprosii nu intreaba nimic, denota ca s-au increzut in cuvantul Mantuitorului. Din acest motiv, aflam din Evanghelie ca in timp ce se indreptau catre preoti, se vindeca. Din cei zece, numai unul se intoarce la Hristos pentru a-I multumi. Iar acesta era samarinean, deci de un alt neam fata de iudei. Interesant este ca daca iudeii si samarinenii se dusmaneau intre ei, in boala ei stateau impreuna, comunicau si se intelegeau.

Dar nu doar asupra leprei din vechime trebuie sa ne oprim noi cei de astazi, ci si asupra pacatelor din cauza carora ne separam sau dam uitarii pe semeni. Daca cei bolnavi de lepra aveau constiinta bolii si cereau ca ceilalti sa nu se apropie de ei, astazi, multi dintre noi nu-si mai vad pacatele si ii cheama si pe ceilalti sa devina partasi la ele.

Daca multi dintre noi, cei bolnavi de lepra sufleteasca, am avea ocazia de a ne intalni cu Hristos asa cum s-au intalnit cei zece, oare L-am recunoaste pe Hristos ca avand putere sa ne vindece? Ma tem ca din cauza necredintei, am crede ca este un simplu om. Iar daca ni s-ar arata in chip minunat ca este Fiul lui Dumnezeu, nu I-am cere mila, vindecare, asa cum au facut cei din vechime. L-am lua la intrebari: de ce suferim, cat mai are de gand sa ne tina intr-o astfel de stare etc. I-am atrage atentia ca nu-I pasa de noi. Iar daca ne-ar spune ca trebuie sa ne aratam preotilor, oare am merge cu credinta cu care au mers cei zece?

Sunt convins ca exista si astazi oameni cu o credinta atat de mare, incat se vindeca precum cei din trecut: "pe drum". Mi-a fost dat sa intalnesc oameni care s-au vindecat in chip minunat. Imi doresc sa vad ca si bisericile devin neincapatoare datorita oamenilor care vin sa-I multumeasca lui Dumnezeu pentru lucrarea Sa in lume.
 

crestinortodox.ro