- Ai vrea sã îmi iei un interviu, deci…, zise Dumnezeu.
- Dacã ai timp, i-am raspuns.
Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este etemitatea… Ce întrebari ai vrea sã îmi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a rãspuns:
- Faptul cã se plictisesc de copilãrie, se grãbesc sã creascã, iar apoi tânjesc sã fie din nou copii; cã îsi pierd sãnãtatea pentru a face bani, iar apoi îsi pierd banii pentru a-si recãpãta sãnãtatea. Faptul cã se gândesc cu teamã la viitor si uitã prezentul, iar astfel nu trãiesc nici prezentul, nici viitorul; cã trãiesc ca si cum nu ar muri niciodatã si mor ca si cum nu ar fi trãit.
Dumnezeu mi-a luat mâna si am stat tãcuti un timp. Apoi am întrebat:
- Ca pãrinte, care ar fi câteva dintre lectiile de viatã pe care ai dori sã le învete copiii tãi?
- Sã învete cã dureazã doar câteva secunde sã deschidã rãni profunde în inima celor pe care îi iubesc si cã dureazã mai multi ani pentru ca acestea sã se vindece; sã învete cã un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sã învete cã existã oameni care îi iubesc, dar pur si simplu nu stiu încã sã îsi exprime sentimentele; sã învete cã doi oameni se pot uita la acelasi lucru si cã pot sã îl vadã în mod diferit; sã învete cã nu este suficient sã îi ierte pe ceilalti si cã, de asemenea, trebuie sã se ierte pe ei însisi.
- Multumesc pentru timpul acordat…, am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sã stie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind si a spus:
- Doar faptul cã sunt aici, întotdeauna…

(OCTAVIAN PALER)