A venit la Colibă un tânăr care avea probleme psihice. Mi-a spus că se chinuieÅŸte pentru că are o sensibilitate moÅŸtenită de la părinÅ£i etc. "Despre ce boală moÅŸtenită îmi vorbeÅŸti?", l-am întrebat. "Mai întâi ai nevoie de odihnă. Apoi trebuie să îti iei diploma de absolvire, după care vei merge în armată, ÅŸi apoi să îti cauÅ£i un loc de muncă". M-a ascultat, sărmanul, ÅŸi ÅŸi-a aflat calea. AÅŸa se află oamenii pe ei înÅŸiÅŸi.
- Părinte, ÅŸi eu obosesc repede când lucrez. Nu înÅ£eleg care-i pricina.
- Ceea ce îti lipseÅŸte tie este răbdarea. Åži pricina pentru care nu poti să ai răbdare este că te apuci de multe. Te împrăştii în multe părÅ£i ÅŸi oboseÅŸti. Iar aceasta îti pricinuieÅŸte ÅŸi o nervozitate, fiindcă te neliniÅŸteÅŸti.
Sunt unii care, deÅŸi au puteri limitate, putând face numai un lucru-două, se apucă ÅŸi se încurcă în multe, însă nu fac nimic cum se cuvine ÅŸi îi mai trag după ei ÅŸi pe alÅ£ii. Pe cât se poate, omul să facă numai un lucru-două, să le termine cum se cuvine având mintea curată ÅŸi odihnită, ÅŸi după aceea să înceapă altceva. Căci dacă mintea se împrăştie, ce lucruri duhovniceÅŸti va mai face omul după aceea? Cum să-ÅŸi mai aducă aminte de Hristos?
Nu vă daţi inima lucrurilor materiale
- Părinte, la ce vă referiÅ£i când spuneÅ£i: "Mâinile ÅŸi picioarele să le daÅ£i la muncă, dar inima nu"?
- Vreau să spun că nu trebuie să vă daÅ£i inima lucrurilor materiale. Sunt unii care se dăruiesc cu totul celor materiale. Toată ziua se preocupă cum să facă bine o treabă ÅŸi nu se gândesc deloc la Dumnezeu. Să nu ajungem acolo. Să folosiÅ£i mâinile ÅŸi picioarele la muncă, dar să nu lăsaÅ£i mintea voastră să se depărteze de Dumnezeu. Să nu vă dati toată fiinÅ£a, toată puterea dimpreună cu inima voastră celor materiale. În felul acesta, omul devine închinător la idoli. Pe cât puteÅ£i, nu vă dăruiÅ£i inima treburilor; să daÅ£i numai mâinile ÅŸi mintea. Să nu vă daÅ£i inima lucrurilor stricăcioase, nefolositoare. Căci după aceea cum va sălta inima pentru Hristos? Când inima e la Hristos, atunci ÅŸi treburile se sfinÅ£esc, există ÅŸi o continuă odihnă sufletească lăuntrică, iar un astfel de om simte adevărata bucurie. Să vă puneÅ£i inima în valoare; să n-o risipiÅ£i.
Dacă inima se va risipi la multe lucruri fără însemnătate, nu va avea putere după aceea să se îndurereze pentru ceea ce se cuvine să o doară. Eu îmi voi da inima unui bolnav de inimă, unui îndurerat. Durerea mea este pentru copiii ce se primejduiesc. Îmi fac cruce ÅŸi rog pe Dumnezeu să le dea luminare. Iar atunci când primesc lume, luarea mea aminte se îndreaptă spre durerea celuilalt, spre dragostea de semeni. Durerea mea n-o iau în seamă. În acest chip se uită toate, căci omul se îndreaptă spre altă direcÅ£ie.
- Părinte, se poate ca omul să nu îÅŸi dea mintea ÅŸi inima la nici una din treburile sale?
- Când treaba este simplă, nu este nevoie ca mintea să fie absorbită. Însă atunci când munca este complexă, se justifică putină absorbire a mintii, nu însă ÅŸi a inimii.
- În ce fel poate fi absorbită inima?
- În ce fel? Diavolul o droghează cu "morfină"! El fură inima prin iubirea de sine. Dar atunci când inima este dăruită lui Dumnezeu, cugetarea va fi ÅŸi ea la Dumnezeu, iar mintea la treabă.
- În ce fel trebuie să înÅ£elegem expresia "fără grijă"?
- Atunci când lucrezi, să nu-L uiti pe Hristos. Să-ti faci treaba cu bucurie, iar cugetarea ÅŸi inima să-ti fie la Hristos. Atunci nici nu te vei obosi, ÅŸi vei putea lucra ÅŸi cele duhovniceÅŸti.
Lucrarea care se face cu linişte şi rugăciune se sfinţeşte
- Părinte, oare nu este mai bine ca un lucru să fie făcut mai pe îndelete, ca să ne putem câÅŸtiga liniÅŸtea?
- Da, fiindcă atunci când lucrează cineva cu liniÅŸte îÅŸi păstrează pacea ÅŸi îÅŸi sfinÅ£eÅŸte întreaga zi. Din păcate, n-am înÅ£eles că atunci când lucrăm ceva prea repede dobândim nervozitate, iar lucrarea care se face cu nervozitate nu este sfinÅ£ită. Scopul nostru nu trebuie să fie a face multe ÅŸi să fim într-o continuă neliniÅŸte. Căci aceasta este o stare diavolească.
Lucrul de mână care se face cu liniÅŸte ÅŸi rugăciune se sfinÅ£eÅŸte ÅŸi sfinÅ£eÅŸte ÅŸi pe cei care îl folosesc ÅŸi astfel are sens obiceiul ca mireni să ceară lucru de mână de la monahi ca binecuvântare. În timp ce lucrul făcut cu grabă ÅŸi nervozitate transmite această stare diavolească ÅŸi celorlalÅ£i. Treaba grăbită, făcută cu neliniÅŸte, este caracteristica oamenilor celor mai lumeÅŸti. Sufletele tulburate care lucrează transmit tulburare ÅŸi prin lucrul lor de mână, iar nu binecuvântare. Dacă aÅ£i ÅŸti cât de mult influenÅ£ează starea omului lucrul de mână pe care îl face, chiar ÅŸi lemnul unor obiecte făcute de el! Înfricoşător lucru! Rezultatul muncii omului este pe potriva stării în care se află atunci când o face. Dacă este nervos, se mânie ÅŸi înjură, ceea ce face nu va avea binecuvântare, iar de cântă, de rosteÅŸte rugăciunea, se sfinÅ£eÅŸte lucrul său. Unul e lucru diavolesc, iar celălalt dumnezeiesc.
Dacă vă purtaÅ£i cu evlavie ÅŸi lucraÅ£i cu rugăciune, vă veti sfinÅ£i mereu ÅŸi toate se vor sfinÅ£i. Atunci când cineva are mintea la Dumnezeu, i se sfinÅ£eÅŸte lucrul său, rucodelia sa. Dacă, de pildă, fac o cutie ÅŸi spun ÅŸi rugăciunea, mă rog ÅŸi în acelaÅŸi timp lucrez spre slava lui Dumnezeu. Scopul meu nu este să fac cutii ÅŸi să le fac repede, ca să fac multe ÅŸi să fiu mereu neliniÅŸtit. Aceasta este o stare demonică, nu pentru aceasta am venit în mănăstire; am venit ca să ne sfinÅ£im ÅŸi să sfinÅ£im ceea ce facem. Aceasta este pricina pentru care uneori te simÅ£i ca o funcÅ£ionară zeloasă în îndatoririle tale, pentru că atunci când alergi să-ti pui în rânduială treburile, uiti să-L iei ÅŸi pe Hristos cu tine. În schimb, dacă porneÅŸti cu rugăciunea, te vei simÅ£i ca o slujitoare a lui Hristos. De aceea, bagă ÅŸi rugăciunea în lucrul tău, ca să vă sfinÅ£iÅ£i ÅŸi tu, ÅŸi lucrul tău. Åžtii cum binecuvântează atunci Dumnezeu, ÅŸi câte bunătăţi ÅŸi binecuvântări trimite?
- Părinte, când lucrarea este intelectuală (de pildă o lucrare de traducere), cum este cu putinţă să spui rugăciunea în aÅŸa fel încât lucrarea pe care o faci să se sfinÅ£ească?
- Atunci când lucrarea este intelectuală, dacă mintea ta este la Dumnezeu lucrarea se sfinÅ£eÅŸte, fiindcă trăieÅŸti în atmosfera lui Dumnezeu, deÅŸi nu poÅ£i spune rugăciunea. Când cineva este într-o stare duhovnicească, se ajută mult pe sine. Nu încearcă să înÅ£eleagă sensurile cu mintea, ci se luminează ÅŸi le află prin iluminarea dumnezeiască.
- Dar când nu am această stare duhovnicească ÅŸi trebuie să fac o astfel de lucrare?
- Atunci să o faci, dar să te rogi ÅŸi să ceri luminare de la Dumnezeu. Să cauÅ£i să te ajuÅ£i, pe cât poÅ£i, cu sensurile dumnezeieÅŸti, ÅŸi să lucrezi cu evlavie. La fiecare oră sau din două în două, să faci câteva minute întrerupere ca să spui rugăciunea.
- Mai ales în lucrarea de traducere eÅŸti foarte împrăştiat, Părinte. Trebuie să cauÅ£i cuvinte, să citeÅŸti comentarii…
- Am spus ÅŸi în alte dăţi: ceea ce ajută cel mai mult la traduceri este nevoinÅ£a cu gânduri curate, care îl fac pe om vas al harului. Atunci tâlcuirile dumnezeieÅŸti ies din iluminarea dumnezeiască, nu din minte, din dicÅ£ionar ÅŸi din călimara cu cerneală. Vreau să spun că trebuie să ne sprijinim pe ceea ce este mai însemnat, adică pe dumnezeiesc, nu pe ceea ce vine în rândul al doilea, adică pe omenesc.
(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – Cuv. Paisie Aghioritul)
