Românii au nenorocirea de a nu avea încredere în puterile lor proprii, iar noi nu ne-am convins încă, că puterea ÅŸi mântuirea noastră este în noi.
Trebuie să simÅ£im ÅŸi să ne înÅ£elegem cu acurateÅ£e, unul pe altul, pentru ca să facem de ruÅŸine viclenia inamicilor noÅŸtri comuni, a căror Å£intă rămâne totdeauna aceeaÅŸi ÅŸi care nu vor nimic mai puÅ£in, decât de a ne dezbina totdeauna.
Politica lingăilor trebuie lăsată pe seama lingăilor, iar pe flamura românilor trebuie scrise pur ÅŸi simplu cuvintele noastre.
CunoaÅŸtem fiinÅ£ele acelea linse, acele suflete de sclav, care fac politică de oportunitate, care cerÅŸesc posturi ÅŸi funcÅ£ii pentru ei, în loc de a pretinde categoric ÅŸi imperativ pentru naÅ£iunea lor, cari zic, cumcă trebuie să cerÅŸească pentru a căpăta. Politică, demnă de reprezentanÅ£ii ei.
Oare, un popor care vede guvernul reprezentat de indivizi atât de venali ÅŸi atât de mojici poate să mai aibă conÅŸtiinţă de stat ÅŸi respect de lege, în existenÅ£a cărora nici nu cred?
Patria un oÅ£el, poporul o amestecătură, biserică un teatru pentru politicieni, Å£ara teren de exploatare pentru străini, viaÅ£a noastră publică o ocazie pentru ilustrarea ÅŸi ridicarea în sus a "imigraÅ£iunii din câteÅŸi patru unghiurile lumii".
Izvorul întărior al istoriei naÅ£ionale, iubirea de limbă, de datini ÅŸi de popor sunt înlocuite la tinerime ÅŸi ceilalÅ£i, prin romane franÅ£uzeÅŸti ÅŸi cântăreÅ£e pribege ale cafenelelor străinătăţii. Un aer bolnăvicios de corupÅ£ie, de frivolitate, de câÅŸtig fără muncă a cuprins plebea noastră roÅŸie ÅŸi infectează chiar sfera ce rămăsese neatinsă de acest spirit. A crede că o reacÅ£ie puternică, în sensul naÅ£ional ÅŸi istoric al cuvântului, ar mai fi cu putinţă la noi în tară, ar însemna a se face jertfa unei deÅŸarte iluzii.
Oricine a ÅŸovăit doar o dată în cariera sa politică, fie el prelat fie ilustritate, fie magnificienţă, trebuiesc oameni ai faptei, pe care să nu-i orbească nici ÅŸansele, nici aurul, nici stelele ÅŸi ordurile (decoraÅ£iile) mari care în general se pun pe inimi mici.
Popoarele condamnate la nefericire precum pare a fi cel al nostru, ajung a renunÅ£a la individualitatea lor, ajung la dorinÅ£a de a scăpa de ele însele. Scrieri cosmopolite ÅŸi nihiliste din pene române încearcă a dovedi deja că sentimentele de patrie ÅŸi naÅ£ionalitate sunt mofturi".
(Mihai Eminescu, Scrieri politice)
