"Una este înfățiÈ™area celor ce se roagă, dar în acelaÈ™i timp, felurită È™i deosebită. Unii se înfățiÈ™ează ca unui Prieten È™i Stăpân, aducându-I lauda È™i cererea pentru alÈ›ii, È™i nu pentru ei. AlÈ›ii vin să ceară bogăție È™i slavă, È™i îndrăzneală mai multă; alÈ›ii, să se roage să fie izbăviÈ›i de duÈ™manii lor. Unii cer să capete o oarecare dregătorie; alÈ›ii, desăvârÈ™ita scăpare de vreo datorie; alÈ›ii eliberarea din închisoare; alÈ›ii iertarea de niscaiva vinovății.
Înainte de toate să punem pe hârtia rugăciunii noastre o mulÈ›umire sinceră. În al doilea rând, mărturisirea È™i zdrobirea sufletului întru mai multă simÈ›ire. Apoi să facem cunoscut Împăratului toată cererea noastră. (...)
Nu face pe deÈ™teptul în cuvintele rugăciunii tale! Căci gânguritul simplu È™i nemeÈ™teÈ™ugit al copiilor a înduioÈ™at pe Tatăl cel din ceruri.
Nu te porni la vorbărie, ca nu cumva prin căutarea cuvintelor să È›i se împrăștie mintea. Un cuvânt al vameÈ™ului a făcut pe Dumnezeu îndurător, È™i un cuvânt spus cu credință a mântuit pe tâlhar. Multa vorbire în rugăciune pricinuieÈ™te minÈ›ii năluciri È™i împrăștiere. Iar un singur cuvânt o adună.
Când simÈ›i dulceață sau străpungere în rugăciune, rămâi în acea stare. Căci atunci se află cu noi păzitorul care se roagă împreună cu noi.
Nu fi îndrăzneÈ›, chiar dacă ai dobândit curăția. Mai degrabă apropie-te întru multă smerită cugetare È™i mai multă îndrăznire vei avea".
(Sfântul Ioan Scărarul, Scara, XXVIII, 5-6, 8-11, în Filocalia IX, traducere din greceÅŸte, introducere ÅŸi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, BucureÅŸti, 2002)
