Sute, mii de botosaneni isi vor aminti vesnic despre omul discret, modest, luminos la chip, de o eruditie rara si o decenta proverbiala. Aurel Dorcu era profesor de Viata, dascal de Buna Cuviinta. Aurel Dorcu ne amintea in fiecare clipa ca suntem datori sa ramanem Oameni, indiferent de chinuri, incercari, orgolii sau provocari.
A trecut, ca elev, prin urgia comunista de dupa anul 1944. Fiu al unui subofiter concentrat in cadrul unitatii militare de infanterie din Botosani, a plecat odata cu regimentul care tocmai fusese repartizat, prin 1944, in satul Brastavat, din fostul judet Romanati. Vremuri grele, de rastriste, foamete si nesiguanta, despre care Domnul Profesor ne marturisea, cu putin timp inainte de a pleca spre nemurire. "In toamna anului 1944, tatal meu m-a inscris in clasa a VII-a de liceu in orasul Caracal, la Liceul Ionita Asan. Nu gasea gazda pentru mine nicaieri si, dupa o jumatate de zi de intrebat oamenii din piata, a fost indrumat la o carciuma apropiata. M-au primit intr-o camera, mult apropiata de sala carciumii si cu dusumeaua sparta, incat noaptea acopeream gaurile cu ghetele, sa opresc soarecii sa vina in camera", povestea Domnul Profesor Aurel Dorcu.
Refugiul a durat pana la sfarsitul verii 1945. Intoarcerea la Botosani a fost dureroasa, printre daramaturi si amintiri strivite sub ocupatia ruseasca. In toamna aceluiasi an a reluat cursurile la Liceul Laurian, pentru ultima clasa.
Tot de Laurian se leaga si cariera ilustrului Profesor, generatii intregi de elevi purtandu-i un adanc respect.
"Una dintre amintirile placute din anii de liceu sunt orele cu Domnul Profesor. Ne aflam in sala de curs si la o ora dupa ce suna clopotelul, pentru ca am avut sansa sa avem istoria in ziua de joi ultima ora. Nu se ridica nimeni sa plece lasindu-l sa vorbeasca singur, asa cum se intimpla acum, si era foarte punctual la venirea orelor, lucru care astazi nu se mai intimpla in liceu la majoritatea orelor... Alte timpuri, prin anii `83-`85 era foarte bolnav, dar n-a lipsit din rindul nostru", marturisea o fosta eleva a Profesorului Aurel Dorcu.
Bogdan Trufin, din Montreal, isi aminteste, de asemenea, despre orele in care, alaturi de Domnul Profesor, elevii "evadau" din cotidianul comunist: "Domnule profesor, mi-ati fost profesor patru ani cu sublima arta de a ne arata ceva total diferit in obisnuitul cotidian comunist... Ne-ati invatat sa privim altfel intr-o realitate istorica reglementata si obtuza. Cu dumneavoastra am evadat, am calatorit si am visat... ceea ce probabil ne-a format diferit in deformarea generatiei noastre. Va multumesc!".
Nu numai fostii elevi, ci si botosanenii care, ani si decenii la rand, s-au bucurat de minunatele Dialoguri ale artelor, pe care Domnul Profesor le-a sustinut la Muzeul Judetean cu enorma daruire si un impecabil simt al respectului fata de marea Arta a Romaniei si a lumii, marturisesc la randu-le despre personalitatea ilustrului om de cultura.
Dascal timp de multe decenii, aspru cautator al frumosului si, mai ales, staruitor in a transmite mai departe tot ce a acumulat in tot acest timp, Aurel Dorcu a fost unul dintre cei mai rabdatori colectionari de arta din zona Moldovei. In casa mica, linistita, au poposit de-a lungul anilor pictori celebri, compozitori geniali, personalitati de marca: tablouri, discuri, albume. O colectie fascinanta!
Aurel Dorcu a fost Cetatean de onoare al Botosanilor si a facut cinste urbei in care s-a nascut. Poate ca este timpul ca autoritatile sa ofere cinstea ce se cuvine memoriei unui OM pentru care Botosanii, Eminescu si Cultura au fost mai presus de propria viata in care s-a nevoit...
Dumnezeu sa va aiba in grija Sa, Domnule Profesor AUREL DORCU!
(F. Toniţă)