Cultura nu mai reprezintă o valoare în societatea românească. A reprezentat, în comunism, fie ca instrument de propagandă, fie ca formă de rezistenţă, fie ca modalitate de îmbunătăţire a omului în singurătatea nopţii totalitare. În postcomunismul românesc, cultura-propagandă şi cultura-rezistenţă practic au dispărut, iar acum cultura sufletului bun a ajuns în faza descompunerii accelerate.
Cultura sufletului bun e dincolo de acel pragmatic şi imediat "ai carte, ai parte".
Cineva care l-a citit cu adevărat pe Eminescu, un spectator al pieselor lui Shakespeare şi Caragiale, un cunoscător al lui Don Quijote şi al Ţiganiadei lui Budai-Deleanu, un om care a ascultat măcar o dată în viaţă Mozart, Verdi sau Bach nu are doar o minte mobilată.
Geometria, structurile algebrice, limita, asimptota, derivata nu dezvoltă doar capacitatea de a raţiona.
A înţelege principiile mecanicii şi termodinamicii înseamnă mai mult decât a şti cum funcţionează un motor şi cum se învârte Universul.
O minte cultivată înrâureşte sufletul. Cel ce cunoaşte, adunătorul de bunuri simbolice, e mai departe de a fi un om rău, dăunător celorlalţi – excepţiile, unele monstruoase, confirmă această regulă de conversie a culturii în morală şi civilizaţie.
Omul atins de cultură ajunge mult mai greu intolerant, xenofob, rasist, fan al dictaturii sau anarhiei – toate, întruchipări ale sufletului rău.
Câteva versuri citite sau auzite cândva îl pot face, subconştient, să şovăie înainte de a-şi lovi soţia sau copilul.
Marea muzică şi studiul istoriei pot să-l influenţeze în a fi mai atent cu semenii, în a refuza să judece şi să denigreze doar din auzite, îi dau puterea de a înţelege şi ce nu-i convine sau nu-l interesează direct.
Cunoaşterea gramaticii îl poate opri de la a scrie sau rosti o înjurătură – "Mă-ta are cratimă", zice o melodie făcută de tineri.
Liserupiştii de cultură generală vor fi nu numai ignari, dar şi egoişti, nepăsători, abrutizaţi, mârlani. Ţoape cu laptoape, ticăloşi lipsiţi de exerciţiul respectului şi admiraţiei, fără onoare, bun-simţ şi bună-credinţă.
Generaţiile lor vor da ţării mai mult locuitori, mai puţin cetăţeni şi mult mai puţin oameni.
Şi toţi aceştia vor vota şi vor fi aleşi.
(Cristian Tudor Popescu, senior editor al ziarului Gândul)
