Potrivit altor date medicale, o jumatate dintre cei care se prezinta la consult in policlinici sunt oameni practic sanatosi, dar care sufera totusi actiunea supraincarcarilor psiho-emotionale.
Specialistii in situatii extreme si medicii stiu faptul ca ulcerele gastrice "se deschid" si se cicatrizeaza in dependenta de fluctuatiile curbei stressului psihoemotional. Curba tensiunii arteriale este supusa aceleiasi legitati.
Cum poate fi recunoscut stressul emotional si influenta lui asupra organismului uman? Iata cateva trasaturi caracteristice pentru el: oboseala prelungita si fara o cauza evidenta, care nu trece dupa odihna; dureri de cap, tulburari digestive, dureri de coloana, insomnie; indeplinirea sarcinilor zilnice ia mult mai mult timp decat inainte.
Un procent imens al bolilor somatice (trupesti) se dezvolta ca rezultat al supraincordarii nervoase de durata. Ce mai "creste" pe acest teren nervos? Din pacate, nimic bun: certuri, conflicte, divorturi.. in ultimii ani se vorbeste din ce in ce mai des despre sindromul de oboseala cronica si insomnia, depresia, apatia si indiferenta fata de toate care il acompaniaza. O jumatate buna, ba chiar mai mult, din structura bolilor studiate de catre psihiatrie sunt stari "de granita" (care apar pe fond nervos). Aparitia lor este legata de conflicte, neplaceri s.a.m.d.
Despre faptul ca, pe masura ce creste in suflet nervozitatea, creste si pacatosenia nu este greu sa ne dam seama.
Din scrierile patristice vedem adeseori ca este neaparata nevoie de pastrarea pacii sufletesti. "Dobandeste duh impacat si mii de oameni se vor mantui langa tine", spunea marele staret, Cuviosul Serafim de Sarov. Cuviosul Alexie, care s-a nevoit in "pustia" Zosimova, scria: "Nu va doresc nici bogatie, nici slava, nici succes, nici macar sanatate, ci numai pace sufleteasca. Acesta este lucrul cel mai de seama. Daca veti avea pace, veti fi fericiti".
In "Bazele conceptiei sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse", adoptate la Sinodul Arhieresc Jubiliar (care a avut loc la Moscova intre 13-16 august 2000), se spune printre altele: "Biserica priveste bolile psihice ca pe una dintre manifestarile vatamarii generale a firii omenesti de catre pacat. Facand deosebire in structura personalitatii intre nivelurile duhovnicesc, sufletesc si trupesc ale organizarii acesteia, Sfintii Parinti distingeau bolile dezvoltate din fire de cele provocate de lucrarea demonica sau patimile care l-au inrobit pe om".
Asadar, bolile sufletesti pot fi legate de factori naturali-biologici sau de stapanirea sufletului de catre duhurile rele. Exista totodata un mare grup de tulburari psihice, cunoscut in practica clinica sub numele de "patologie de granita" (functionala, adica patologie psihica, care este in principiu reversibila). Din aceasta grupa fac parte nevrozele, starile nevrotice, unele tipuri de tulburari depresive, forme dobandite de psihopatie s.a. Suferintele acestor oameni provin in buna parte din structura lor personal-caracterologica, structura care, in opinia mea, este conditionata de cauze duhovnicesti.
Tulburarile neuropsihice de granita, intre care un loc insemnat este detinut de nevroze, ocupa temeinic pozitia de lider in vastul grup al bolilor psihice. Potrivit datelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, in jur de 10% din populatia tarilor industrializate sufera de nevroze si in ultimii 65 de ani numarul celor afectati a crescut de 24 de ori.
Morbiditatea prin nevroze in Rusia este de 20-25 de cazuri la mia de oameni. Acestea sunt doar datele oficiale, ce reprezinta probabil numai partea de deasupra a aisbergului.
Nevrozele, ca o epidemie, se raspandesc pretutindeni. Se stie ca intre 30 si 65% dintre pacientii medicilor generalisti sunt oameni cu o simptomatologie nevrotica manifesta. In mediul specialistilor care studiaza aceasta patologie circula aceasta gluma trista: in locul intrebarii: "Sufera omul de nevroza ?" trebuie pusa aceasta: "De care forma de nevroza sufera?"
In ultimul deceniu problemele legate de provenienta nevrozelor au inceput sa fie supuse unei revizuiri active. Punctul de vedere care considera aceasta boala o usoara disfunctie psihica sufera modificari substantiale. Principiul conform caruia nevrozele sunt afectiuni functionale (usor reversibile) nu este confirmat de practica clinica contemporana. Potrivit datelor publicate, insanatosirea in cazul nevrozelor are loc la mai putin de 40-50% dintre bolnavi. S-a stabilit ca in primii trei ani de boala se insanatosesc numai 10% dintre bolnavi. Suferintele se prelungesc adesea ani de zile si chiar decenii.
Conform definitiei adoptate in Rusia, nevroza este o tulburare neuropsihica psihogena (aparuta pe fond nervos), care se formeaza ca rezultat al perturbarii unor relatii de viata deosebit de importante ale omului. Mai pe inteles, nevroza se dezvolta atunci cand, in virtutea unor diverse imprejurari, omul nu poate gasi o iesire adecvata dintr-o situatie complexa, nu poate rezolva o situatie psihologic semnificativa ori suporta o tragedie.
Simptomele crizei nevrotice sunt binecunoscute: proasta dispozitie, irascibilitate, insomnie, senzatie de disconfort launtric, moleseala, apatie, scaderea poftei de mancare. Pot aparea obsesii, crize de agresivitate s.a. Toata aceasta simptomatologie este insotita de indispozitie generala, senzatii fizice neplacute, tulburari vegetative. La modul general, manifestarile nevrozelor pot fi prinse in expresia: "pierdere persistenta a pacii sufletesti". Omul suferind de nevroza isi pastreaza judecata limpede, este impovarat de starea sa, dar nu se poate tine in frau.
Exista, totodata, si stari care din punct de vedere clinic amintesc de nevroze, dar se dezvolta conform unui alt mecanism. Ele sunt definite ca stari nevrotice si apar in numeroase boli somatice, procese infectioase, in ateroscleroza cerebrala si in alte procese patologice. Pe langa asta, tabloul clinic al starii nevrotice poate fi deseori intalnit la oameni cu deficiente de caracter sau lipsuri esentiale in educatie.
Termenul de "nevroza" s-a incetatenit temeinic in viata noastra si este necunoscut poate doar copiilor. Sunt distinse nevroze de scoala si de pension, nevroze de succes si de singuratate, soma-togene si ecologice, precum si multe alte varietati ale acestei boli. Un grup aparte este alcatuit de asa-numitele nevroze noogene, legate de pierderea sau lipsa sensului vietii, de conflictele de valori. Exista date potrivit carora fiecare al cincilea caz nevrotic are o baza noogena, iar in realitate se pare ca aproape fiecare nevroza are radacini duhovnicesti, dar despre asta vom vorbi la locul respectiv.
Pentru intaia data conceptul de "nevroza" a fost propus in anul 1776 de catre medicul scotian Cullen, si de atunci discutiile despre esenta acestei boli, despre radacinile aparitiei si mecanismele formarii ei n-au incetat a fi la ordinea zilei. Fireste, aceasta nu inseamna ca inainte de Cullen nevrozele nu existau; aparitia lor, ca si aparitia bolilor in general, a avut loc ca urmare a caderii lui Adam. Descrieri ale nevrozelor se intalnesc inca din cele mai vechi izvoare scrise ale omenirii. Astfel, in papirusul Cahoon (circa 1900 I.Hr.) si Ebers (circa 1700 I.Hr.) sunt continute date despre stari morbide intalnite la femei, care amintesc indeaproape de tabloul clinic al nevrozei isterice.
In ziua de astazi este greu de gasit un concept medical care sa fie tratat de catre diversele scoli stiintifice intr-un mod mai divers si chiar contradictoriu. Reactiile nevrotice, care pot aparea la om in urma unor puternice socuri, conflicte, boli somatice sau esecuri, sunt foarte diverse. Simptomele lor se muleaza pe personalitatea omului, pe particularitatile caracterului acestuia - de unde si polarizarea punctelor de vedere in aceasta problema.
De altfel, in focarul discutiilor stiintifice se afla nu doar problemele sistematizarii nevrozelor, ci si insasi existenta acestora ca forma nosologica (de boala). Punctul de vedere extremist al catorva psihiatri suna cam asa: nevroza este un comportament normal intr-o societate anormala.
Alte pareri cu privire la cauzele nevrozelor pot fi reprezentate astfel: disfunctie cerebrala; refulare in subconstient a unui conflict interior; pozitii rigide si mod dogmatic de gandire; incapacitatea omului de a prevedea conflictul si de a se pregati pentru el; stereotipii incorecte de comportament; nesatisfacerea necesitatilor de autoactualizare s.a.m.d.
Unii cercetatori leaga sursele nevrozelor de particularitatile gandirii omului, altii de patologia emotiilor, unii de perturbarea procesului de auto-cunoastere, altii de imaturitatea si infantilismul psihologic. Exista si autori inclinati sa creada ca nevroza este o boala ereditara.
Iata insa si un alt punct de vedere: M. M. Hananasvili vorbeste despre nevroza ca despre o boala pe care o provoaca excesul de informatie. In cartea sa "Nevrozele informationale" el da urmatoarele confirmari ale vederilor sale: "s-a calculat ca in anul 1970, in tarile dezvoltate din punct de vedere economic, fiecare om a efectuat in decurs de un an calatorii la distante mari, s-a intalnit cu un mare numar de oameni, a primit mai multa informatie decat a facut-o omul anului 1900 de-a lungul intregii sale vieti. Aproximativ 25% din populatia globului pamantesc este supusa influentei supraincarcarilor informationale aflate intr-o crestere abrupta." Acest cercetator vede riscul dezvoltarii nevrozei in indeplinirea pe durata lunga a unui mare volum de sarcini in conditiile deficitului de timp si unui inalt nivel motivational.
Dimpotriva, academicianul R V. Simonov caracterizeaza nevroza drept boala a insuficientei informationale. Astfel, dupa parerea acestui savant, ale carui afirmatii par la fel de intemeiate si de logice, mania, de exemplu, compenseaza insuficienta informatiilor indispensabile pentru organizarea apararii, anxietatea - insuficienta informatiilor pentru organizarea apararii, depresia apare in conditiile unui deficit foarte acut al informatiilor despre posibilitatea compensarii pierderii s.a.m.d.
Potrivit parerii catorva autori, nevroticii sufera din pricina incapacitatii de a iubi. Trebuie subliniat faptul ca fiecare orientare stiintifica a devenit consistenta in ochii colegilor numai atunci cand reprezentantii ei au reusit sa isi prezinte in mod argumentat si inovator conceptiile in problema nevrozei.
Asadar, puncte de vedere sunt multe, dar nu exista limpezime: stiinta s-a incurcat. Dupa parerea noastra, asta s-a intamplat fiindca patologia nevrotica are o baza duhovniceasca, despre care in psihiatria rusa nu s-a amintit de-a lungul ultimelor decenii. Cresterea de nestavilit a incidentei nevrozelor in secolul XX este pricinuita nu doar de stressuri si de progresul tehnico-stiintific cu suprasarcinile lui informationale (lucru aratat nu o data de cercetatori), ci in primul rand de "progresul" caderii in pacat a omenirii.
In toate epocile istoriei omenirii au existat razboaie, felurite calamitati naturale, inundatii, secete, uragane - si este greu de comparat in ce masura sunt mai tulburi vremurile de acum decat, sa zicem, epoca domniei lui Ivan cel Groaznic. De ce insa problema nevrozelor a devenit atat de acuta tocmai in ultimul timp ? Credem ca pricina este una singura: cresterea necredintei, pierderea fundamentului duhovnicesc al omului si totodata a sensului adevarat al vietii.
Se dovedeste ca in producerea nevrozelor principalul loc il ocupa nu stressurile si neplacerile, ci personalitatea omului - si anume personalitatea dezorganizata launtric. Pacatul, fiind radacina a tot raul, atrage dupa sine tulburari nevrotice. Savarsindu-se in adancul duhului omenesc, el starneste patimile, dezorganizeaza vointa, scoate de sub controlul constiintei emotiile si imaginatia. Dupa spusele Sfantului Teofan Zavoratul, "lumea launtrica a omului pacatos este plina de samavolnicie, neoranduiala si distrugere". Nevroza profunda este indiciu al lipsei de sanatate morala, al descompunerii sufletesti-duhovnicesti.
Sfantul Teofan Zavoratul arata si ca "legatura fireasca dintre partile alcatuitoare ale omului trebuie sa urmeze legii supunerii celui mai mic fata de cel mai mare, a celui mai slab fata de cel mai puternic; trupul trebuie sa se supuna sufletului, sufletul duhului, iar duhul, potrivit firii sale, trebuie sa fie cufundat in Dumnezeu. In Dumnezeu trebuie sa petreaca omul cu toata fiinta si constiinta sa. Iar puterea duhului asupra sufletului depinde de Dumnezeirea Care este impreuna cu el, puterea sufletului asupra trupului - de duhul ce stapaneste sufletul. Dupa caderea de la Dumnezeu a avut loc, si era firesc sa aiba loc, tulburare in toata alcatuirea omului: duhul, despartindu-se de Dumnezeu, a pierdut puterea sa si s-a supus sufletului; sufletul, nefiind inaltat de duh, s-a supus trupului".
Profesorul D. E. Melehov presupune ca la baza multor tulburari psihice sta lipsa de smerenie. In acest sens, nevroza nu reprezinta o exceptie. Este indeobste recunoscut faptul ca aceasta maladie se dezvolta sub forma conflictului cu sine (intrapsihic) sau cu alti oameni (interpsihic). Nevroza este ciocnirea dintre dorinta si realitate. Cu cat este mai puternica aceasta ciocnire, cu atat este mai acuta boala. "Iar credinta este smerenie", spune Sfantul Varsanufie cel Mare.
In timpul consultatiei, o pacienta afectata de una dintre formele de nevroza imi repeta cu emotie, iarasi si iarasi: "Domnule doctor, am obosit sa mai fiu bolnava si vreau sa ma vindec cu orice pret. De altfel, nu inteleg despre ce ciocnire intre dorinta si realitate vorbiti". La aceste cuvinte ale pacientei am raspuns ceva de genul: "Domnul stie de necazul dumneavoastra si, daca nu Se grabeste sa schimbe situatia, inseamna ca deocamdata nu este voia Lui cea sfanta sa va vindece asa dintr-o data. De pilda, cand sfintilor li se intamplau boli sau alte necazuri, multumeau pentru asta lui Dumnezeu si spuneau: "Dupa pacatele mele primesc". Iar dumneavoastra: "Vreau vindecare cu orice pret". Tocmai aici este ciocnirea intre dorinta si realitate. Fireste, se poate si trebuie sa va vindecati, dar este foarte important sa va smeriti, impacandu-va cu boala ce v-a lovit, socotindu-va vrednica de ea si primind-o cu recunostinta. Domnul nu uita de noi si nu ne va lasa sa suferim mai presus de puterile noastre. De asta ne incredinteaza si sfantul apostol Pavel: Credincios este Dumnezeu, Care nu va va lasa sa fiti ispititi mai mult decat puteti. Ca atare, linistiti-va si nu deznadajduiti! Nevroza este o boala duhovniceasca. Smeriti-va si va trece totul".
Despre bucuria pe care o aduce omului smerenia citim in Viata sfantului Ignatie Briancianinov: "Ascultarea fara cartire si adanca smerenie deosebeau purtarea ascultatorului (fratelui) Briancianinov in manastire. Prima ascultare i s-a dat pe langa bucatarie. Bucatar era un fost iobag al lui Alexandru Semionovici Briancianinov (tatal sfantului). Chiar in prima zi s-a intamplat sa fie nevoie de mers in hambar dupa faina. Bucatarul i-a zis: "Hai, frate, sa mergem dupa faina!" si i-a aruncat un sac de faina, asa incat l-a acoperit cu pulbere alba din cap pana in picioare. Proaspatul ascultator a luat sacul si a iesit. In hambar, desfacand cu amandoua mainile gura sacului si pe deasupra tinand-o, la porunca bucatarului, si cu dintii ca sa poata fi turnata mai usor in el faina, Ignatie a simtit in inima sa o noua si neobisnuita miscare duhovniceasca, pe care n-o mai incercase niciodata: propria purtare smerita, deplina uitare a eului propriu l-au dosfatat atunci in asa masura, ca intamplarea i-a ramas in aducerea-aminte pentru intreaga viata".
Majoritatea cercetatorilor contemporani sunt de acord ca nevroza este o boala a personalitatii. Omul se imbolnaveste de nevroza nu dintr-o data: aceasta boala cunoaste o perioada de preludiu. Poate fi descris un portret sui generis al "potentialului" nevrotic - mai bine zis o galerie intreaga de tipuri, dintre care fiecare este inclinat spre trecerea de la puterile maladive potentiale, ascunse, la unele reale. Una dintre caracteristicile oamenilor de acest fel e stilul de gandire, ce poarta caracterul lipsei de compromis; in aprecierile pe care ei le fac se vede un caracter categoric manifest; multe dintre lucrurile care se intampla nu au in ochii lor nuante, ci apar "bicolore": alb-negru, bine-rau. Nevroza apare cel mai des ca urmare a unor procese launtrice ale personalitatii. Factorii provocatori si imprejurarile provocatoare din exterior reprezinta doar ultima picatura, "tragaciul" dezvoltarii tulburarilor nevrotice. La omul inclinat spre aceasta boala este elaborata o "capacitate" aparte de a reactiona nervos la viata. Unele cauze de framantare sufleteasca (conflicte, stressuri) dispar cu timpul, devin inactuale, dar in scurt timp locul lor este luat de altele si boala este reactivata.
In ce priveste evolutia bolii se disting reactia nevrotica, nevroza acuta, nevroza cronica si ne-vroza evolutiva. Schema propusa ne permite sa privim si sa analizam posibilitatea transformarii unui tip de evolutie in altul (reactie-nevroza-evolutie). Bolnavii cu diagnosticul "nevroza evolutiva" sunt practic inapti de munca si deseori primesc grade de invaliditate.
Nevrozele sunt numite pe buna dreptate "forma avansata a patimilor" (este vorba de patimi in sensul patristic al cuvantului, ca "asezari" sau dispozitii pacatoase ale sufletului). La temeiul cel mai adanc al diversei simptomatologii nevrotice sta imputinarea dragostei in inima omului - iar acolo unde nu este dragoste se "coc" indiferenta, dusmania, intoleranta, irascibilitatea, mania, invidia, frica s.a.m.d. Un pacient suferind de o forma cronica de nevroza recunostea: "Invidia ma pierde. Cand vad ca un vecin sau un cunoscut are ceva mai bun decat am eu nu mai am stare, parca ard pe dinauntru."
Multi nevrotici vorbesc despre starea lor de nesimtire sufleteasca, despre o anumita raceala launtrica. Preacuviosul Serafim de Sarov invata: "Dumnezeu este foc care incalzeste si aprinde inimile si rarunchii. Asadar, daca simtim in inimile noastre raceala - care e de la diavol, fiindca diavolul este rece - sa il chemam pe Domnul, iar El, venind, va incalzi inima noastra cu dragoste desavarsita nu doar de El, ci si de aproapele. Si de la fata caldurii Lui va fugi raceala uratorului de oameni".
Un puternic factor psihotraumatizant si nevrozogen este boala grea. Din pacate, cei mai multi sunt departe de a sti sa indure crestineste boala. O reactie adecvata, barbateasca in fata bolii se intalneste rareori - mult mai des in astfel de situatii la oameni apar reactii de tip nevrotic. Astfel, profesorul V. R Zaitev distinge cinci tipuri de asemenea reactii in fata unui infarct de miocard:
1) reactia cardiofobica: bolnavii se tem "pentru inima", se tem de un nou infarct si de moartea su bita; sunt excesiv de prudenti, mai ales in privinta extinderii regimului de activitate fizica; intensificarea acestei frici este insotita de tremuraturi, slabiciune, paloare, palpitatii;
2) reactia depresiva: in starea psihica domina depresia, apatia, lipsa de nadejde;
3) reactia ipohondrica: principala ei caracteristica este exagerarea constanta si evidenta a gravitatii propriei boli de inima, fixatia excesiva pe starea propriei sanatati;
4) reactia isterica: pentru aceasta sunt caracteristice egocentrismul, ostentatia, tendinta de a atrage atentia celor din jur, de a starni compatimire;
5) reactia agnosologica: se remarca negarea bolii, insotita de ignorarea recomandatiilor terapeutice si de incalcari grosolane ale regimului.
Orice boala are radacini duhovnicesti, insa uneori acestea sunt cu neputinta de recunoscut -iar nevroza se distinge intre celelalte maladii psihice si somatice prin faptul ca reprezinta un barometru duhovnicesc sui generis foarte sensibil. Legatura ei cu sfera duhovniceasca este evidenta si aparitia acestei boli ca urmare a sfasierilor sufletesti si a mustrarilor de constiinta poate fi galopanta.
Totusi, pacatul nu face decat sa creeze terenul duhovnicesc pentru aparitia nevrozei, iar dezvoltarea fenomenelor nevrotice depinde de particularitatile caracterului, de conditiile de viata si de educatie, de premisele neurofiziologice, precum si de diversele stressuri si de alte circumstante, dintre care multe sunt greu de detectat si de luat in calcul.
Nu poate fi incadrat totul intr-o schema, viata e mult prea complicata. La cineva se formeaza o nevroza, in vreme ce la altul reactia se margineste la un soc, dar boala ca atare nu apare. Esenta profunda a nevrozelor este o taina stiuta doar de Domnul.
Complicatiile legate de cautarea cauzelor aparitiei nevrozelor sunt conditionate intr-o marei masura de faptul ca majoritatea savantilor si prac-t ticienilor au cautat si cauta sa rezolve aceastar problema complexa in mod de sine statator, fara ajutorul lui Dumnezeu, fara credinta lui Hristos.
In atare conditii, fie ca duhovnicia pacientului! este inlocuita in ochii lor de educatie si eruditie, fie ca nu e luata deloc in calcul, este negata, desi multe dintre urmarile vatamarii duhovnicesti din omul care sufera de nevroza sunt observate, dupa parerea noastra, in mod corect. Vorbind msz despre patologia procesului autocunoasterii, despre modul "nevrotic" de gandire si particularitatile sferei emotionale, este neaparata nevoie sa intelegem ca aceste calitati au fost perturbate la nivel duhovnicesc si abia apoi s-au rasfrant asupra vietii sufletesti a omului.
Trebuie observat ca in ultimii 10-15 ani clinica tulburarilor nevrotice s-a modificat substantial. Ea a devenit mai complexa, mai incurcata (ca, de altfel, si sufletele oamenilor care cauta ajutor psihiatrie), iar evolutia bolii mai trenanta. Creste mereu neintelegerea intre oameni, chiar intre cei mai apropiati; sa faci sa ti se deschida mintea si inima pacientului este, din punctul nostru de vedere, din ce in ce mai greu - si aceasta nu este doar observatia noastra, ci si parerea multora dintre colegi.
Iata inca o observatie. in ultimii ani a devenit foarte popular termenul percutant ca o lovitura de bici: stress. Poate doar copiii mici sa nu-l stie. Medicul ortodox V. K. Neviarovici arata in mod absolut corect: "in vremea noastra conceptul de "stress" acopera (din punct de vedere psihologic) mai toate fenomenele neplacute si apasatoare pentru om: cearta, conflictul, jignirea, tristetea, surmenajul, invidia, dezamagirea s.a.m.d. Limitele stressului sunt extrem de sterse - nu degeaba Hans Selye (autorul teoriei stressului) afirma ca atata timp cat omul este viu, el se afla in stare de stress.
Patimile raman necunoscute savantilor necrestini - in schimb, a fost gasit un nou si nevazut dusman mistic, universal al omenirii, ce poarta numele de "stress" si cu care stiinta incearca sa se lupte. Cu ce mijloace ? Cu cele mai felurite: de la autotraining, masaj, bai, tranchilizante pana la calatorii, meditatii si dieta speciala "antistress". Iar oamenii recurg nu rareori la votca "din batrani lasata", iar in ultimul timp multi s-au impatimit de narcotice".
Nevroza (mai ales unele forme ale ei: starile obsesive persistente, fobiile persistente) poate fi de asemenea urmare a atacurilor dracesti. Cum altfel poate fi apreciata, de exemplu, dorinta nebiruita de a-ti spala mainile de cateva zeci de ori inainte de a manca sau de a numara nasturii de la paltoanele trecatorilor s.a.m.d. ? Iar bolnavii sufera cumplit, sunt chinuiti de starile lor, sunt impovarati de ele, dar nu pot face nimic.
De altfel, termenul medical de "obsesie" poate fi tradus din latina ca "posedare". Episcopul Varnava Beliaev scrie: "Inteleptii acestei lumi, nerecunoscand existenta dracilor, nu pot explica provenienta si lucrarea ideilor obsesive. Insa crestinul, ce se loveste nemijlocit de puterile intunericului si set lupta mereu cu ele, uneori chiar in chip vazut, le poate da dovada limpede a existentei dracilor. Gandurile aparute pe neasteptate, ca un vifor, se napustesc asupra celui ce isi lucreaza mantuirea si nu ii dau nici macar o clipa de liniste. Sa presupunem insa ca avem de-a face cu un nevoitor incercat. Acesta se inarmeaza cu puternica rugaciune a lui Iisus. Astfel incepe si continua o lupta al, carui sfarsit nu se vede.
Omul isi da seama limpede care sunt propriile ; lui ganduri si care sunt cele straine, semanate in. el de diavol - dar tot efectul abia acuma vine. Gandurile de la vrajmasul dau deseori incredintare ca, daca omul nu cedeaza si nu se invoieste cu ele, nu il vor mai lasa in pace. El nu cedeaza si continua sa se roage lui Dumnezeu pentru ajutor. Si iata ca in acel moment, cand omului i pare ca intr-adevar aceasta lupta poate ca este nesfarsita, cand deja inceteaza sa mai creada ca exista o stare in care oamenii traiesc linistiti si fara asemenea ganduri chinuitoare, chiar atunci gandurile pier deodata, fara veste, pe neasteptate. Asta inseamna ca a venit harul si ca dracii s-au departat. in sufletul omului se revarsa lumina, pacea, linistea, limpezimea, curatia" (cf. Mc. 4, 37-40).
Ca incheiere, dorim sa subliniem ca omul care sufera de nevroza nu este nici mai bun, nici mai rau decat ceilalti; boala lui e doar un caz particular al consecintelor pacatului. Firea omeneasca e vatamata de pacat din timpul protoparintilor nostri si, ca atare, toti trebuie sa ne pocaim si sa ne indreptam, nadajduind in ajutorul si in milostivirea Domnului.
(Avdeev Dmitri Aleksandrovici)
