Muzeu Multimedia Transfrontalier al Diversităţii Culturale amenajat în beciurile din Centrul Vechi

Municipiul Botoşani va avea un Muzeu Multimedia Transfrontalier al Diversităţii Culturale, în baza unui proiect derulat cu fonduri europene.

Potrivit primarului Cosmin Andrei, contractul privind execuţia lucrărilor de realizare a muzeului a fost deja semnat, urmând ca investiţia, în valoare de 1,72 milioane de lei să fie finalizată în maxim şase luni.

„Botoşănenii şi turiştii vor putea beneficia de o experienţă inedită, odată ce acest muzeu va fi finalizat, al cărui concept a fost promovat de Primăria municipiului Botoşani la începutul anului 2021. Va fi primul muzeu multimedia din Botoşani şi va fi amplasat în unul din beciurile din Centrul Istoric”, a afirmat primarul Cosmin Andrei pentru Agerpres.

 

Muzeul Multimedia este parte din proiectul „Întoarcere la rădăcinile noastre comune”, implementat în cadrul Programului Comun România-Ucraina 2014-2020, prin Instrumentul European de Vecinătate, în valoare de 938.560 euro.

În cadrul aceluiaşi proiect au fost scanate şi beciurile din Centrul Istoric, cu utilizarea celor mai noi tehnologii. În urma scanării, s-a confirmat faptul că în zonă există o reţea de beciuri, poarta de intrare fiind Casa Ankele, clădire monument istoric preluată de curând de municipalitate.

„Rezultatele acestui proiect sunt foarte importante întrucât ne dorim cu adevărat revitalizarea Centrului Istoric”, a precizat primarul Botoşaniului.

Proiectul este implementat de Primăria Municipiului Botoşani, în calitate de lider de parteneriat, alături de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Botoşani, iar din Ucraina partenerii proiectului sunt Direcţia pentru Dezvoltare Economică, Ecologie şi Eficienţă Energetică din cadrul Primăriei Ivano Frankivsk şi Centrul de Resurse pentru Dezvoltare Municipală şi Regională.

De asemenea, în cadrul acestui proiect, autorităţile din Ucraina vor înfiinţa un muzeu dedicat armelor, într-o clădire de patrimoniu din oraşul Ivano Frankivsk.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO

Saturday, 7 November 2026

Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...

Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!

Saturday, 7 November 2026

La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...

O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)

Saturday, 7 November 2026

Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...