În zilele noastre întrebarea care este scopul principal al vieÈ›ii se aude cu indiferență într-o lume care nu se interesează de esență, de adevăr È™i de valoarea lucrurilor. Din nefericire, multă lume nu È™tie exact pentru ce trăieÈ™te.
Trăim deja de ceva vreme o prăbuÈ™ire a valorilor vieÈ›ii. Este vorba despre o criză serioasă, nu atât economică, socială sau culturală, ci în primul rând, duhovnicească. Tot ceea ce s-a cucerit de veacuri, este acum insultat, batjocorit, călcat în picioare. Nici o emoÈ›ie, nici un sentiment, nici un respect pentru tot ceea ce este sfânt. Grabnică È™i brutală consacrare a tuturor aici È™i acum. Nu am venit în seara aceasta să vă dăscălesc, să fac pe învățătorul, sau predicatorul, sau pe pedepsitorul È™i procurorul. Am venit să depun în faÈ›a voastră smerit durerea mea, dragostea mea È™i cugetul meu sincer.
A uitat, aÈ™adar, omul contemporan scopul principal al existenÈ›ei lui. A considerat că este pe pământ nemuritor. S-a legat puternic de materie, de bani, de agoniseli, de lucruri. A socotit samavolnicia libertate, necredinÈ›a, progres, înÈ™elarea, deÈ™teptăciune, păcatul, eliberare, cinstea, prostie. A intrat în viaÈ›a modernilor răzvrătirea, îndoiala, suspiciunea, contestarea, respingerea. A fost îndumnezeită lăcomia banilor, adorarea trupului, înălÈ›ata iubire de slavă. A fost înfrumuseÈ›ată ipocrizia.
În mijlocul acestui climat, Biserica a fost considerată deranjantă. Astfel, scandalurile existente ale reprezentanÈ›ilor ei care au greÈ™it au fost exagerate È™i umflate, altele au fost căutate, întreÈ›inute, menÈ›inute, astfel încât lumea să se indigneze È™i numai că vede pe cineva în rasă pe drum. Biserica nu este o prăvălie mică. Biserica a existat mai înainte de noi È™i cu siguranță va exista È™i după noi. Sufletul caută lumina dincolo de lumina soarelui sau cea tehnică. ConÈ™tiinÈ›a agonizează. FiinÈ›a fiecărui om serios caută izvoarele curate ale apelor ca să înseteze cu adevărat. Diferitele reÈ›ete pentru plăcerea vremelnică au oferit în final un chin imens.
MulÈ›i oameni sensibili ai vremurilor noastre se închid în ei înÈ™iÈ™i È™i dacă nu aiurează sau melancolizează, monologhează meditativ pentru o atât de violentă schimbare a vremurilor. O stare fără ieÈ™ire domină discuÈ›iile. OraÈ™ul a devenit întunecat È™i neprimitor. Satele sunt considerate foarte mici È™i fără bucurie. Mediul înconjurător a devenit zgomotos, poluat, tulburat. Oamenii, individualiÈ™ti, capricioÈ™i, nervoÈ™i, superficiali, grăbiÈ›i.
Nevrednicie în politică È™i corupÈ›ie la politicieni. Conducătorii bisericeÈ™ti vociferează È™i amenință, în timp ce alÈ›ii păstrează tăcerea È™i rămân ascunÈ™i. ArtiÈ™tii sunt atraÈ™i de modă, iar oamenii de È™tiință de înfumurare. Ca o constatare finală È™i dureroasă, o stare generală de stricăciune care dă amărăciune, întristare, durere adâncă.
Omul contemporan a înnebunit după realizările tehnologiei. Cum remarcă un înÈ›elept eseist "Omul contemporan a aruncat undeva cele folositoare interesului personal al ideilor È™i al credinÈ›elor È™i È™i-a arătat adevărata față, o față pe care o strălucită civilizaÈ›ie - care (nu trebuie să o ascundem) e pe moarte în zilele noastre - a dezumanizat-o cu străduință" (Kostas Hatziantoniou). Și capitalismul È™i socialismul au spus multe neadevăruri È™i au făcut multe făgăduinÈ›e că toÈ›i vor fi egali, capabili, fericiÈ›i È™i bogaÈ›i. În curând lumea a fost dezamăgită jalnic. A înÈ›eles iute că a fost înÈ™elată. Conducerile politice s-au arătat destul de nesincere.
CorupÈ›ia a devenit un fenomen general. Nimeni nu se aÈ™tepta la o atât de iute transformare a tuturor. Locul principal în casă îl are dumnezeul-televizor. A luat locul vechii vetre È™i a iconostasului. Rămâne neadormit precum candela. Să lumineze È™i să întunece, să pervertească, să prefacă, să hipnotizeze, să plăsmuiască idei noi, o nouă morală, o nouă stare a vieÈ›ii. Ca să te impui È™i să domini trebuie să fii numai tânăr, frumos È™i bogat. Nu mai vorbim despre moravuri, despre valoare, caracter, cuviință È™i celelalte. Craincii au devenit procurori È™i călăi. Emisiunile prezintă neîncetat despre eliberarea homosexualității, convieÈ›uirea liberă, avorturi, ba încă È™i narcoticele libere. Nenorocitul om îÈ™i închipuie că este eliberat deplin prin anarhie È™i lipsa de control. ÎÈ™i reduce la tăcere conÈ™tiinÈ›a, îÈ™i întunecă mintea, îÈ™i înnăbușă sentimentele, se aruncă nebuneÈ™te în bucurarea de materie, ca într-o stranie sărbătoare a stricăciunii È™i corupÈ›iei.
CorupÈ›ia a venit odată cu înstrăinarea omului de Dumnezeu È™i de aproapele. S-a pierdut adâncul înÈ›eles al vieÈ›ii. Antagonismul, concurenÈ›a neloială, protagonismul înfumurat au adus după sine goluri lăuntrice, sfâÈ™ieri puternice persoanei umane. "Acum este criză". "Iată acum vremea potrivită, iată acum vremea mântuirii". Este nevoie de sinceritate, seriozitate, vitejie, ajutor imediat. Nu mai este timp pentru îndreptățiri È™i amânări. Nu ne folosesc la nimic acuzaÈ›iile, strigătele, pedepsirile. Să punem luminile pe noi înÈ™ine. Să ne privim drept în ochi, întregi, fără ocoliÈ™uri È™i prologuri lungi. Mijloacele media de informare în masă pun neîncetat È™i puternic luminile pe alÈ›ii. Le place critica uÈ™uratică È™i nu severa autocritică. De obicei, ne comparăm cu cei mai răi. Cei imorali vorbesc despre morală, cei netămâiaÈ›i despre epurarea Bisericii. Retori moraliÈ™ti vociferează deranjant È™i zilnic de la canalele de televiziune despre corupÈ›ie, ca să se relaxeze È™i să primească felicitări pentru cât de frumos au spus-o.
CorupÈ›ia este în adâncul sufletului omului. Acolo trebuie poziÈ›ionată problema. Să nu căutăm departe de noi ceva care este înlăuntrul nostru. Hristos a insistat pentru privegherea lăuntrică, autocritica, introspecÈ›ie, autocunoaÈ™tere, prihănirea de sine, auto-condamnarea. Libertatea este în principal să faci tu ceea ce vrei cu tine însuÈ›i È™i nu El. Vitejie este să-È›i biruieÈ™ti patimile tale. Omul astăzi, îngăduiÈ›i-mi să o spun este liber numai prin închipuire. SocoteÈ™te că este bine, în vreme ce nu este bine deloc. Acest lucru este o nenorocire înfricoșătoare. Acest om erudit, liber È™i important, adeseori se amăgeÈ™te pe sine È™i se autoironizează. Este atras de superstiÈ›ii, crede în soartă, în destin, în ursită, magie, horoscoape, citirii în stele.
(Moise Aghioritul, Pathoktonia[Omorârea patimilor], Ed. Εν πλω, Atena, 2011, Traducere: Laura Enache)
