În zilele noastre întrebarea care este scopul principal al vieții se aude cu indiferență într-o lume care nu se interesează de esență, de adevăr și de valoarea lucrurilor. Din nefericire, multă lume nu știe exact pentru ce trăiește.
Trăim deja de ceva vreme o prăbușire a valorilor vieții. Este vorba despre o criză serioasă, nu atât economică, socială sau culturală, ci în primul rând, duhovnicească. Tot ceea ce s-a cucerit de veacuri, este acum insultat, batjocorit, călcat în picioare. Nici o emoție, nici un sentiment, nici un respect pentru tot ceea ce este sfânt. Grabnică și brutală consacrare a tuturor aici și acum. Nu am venit în seara aceasta să vă dăscălesc, să fac pe învățătorul, sau predicatorul, sau pe pedepsitorul și procurorul. Am venit să depun în fața voastră smerit durerea mea, dragostea mea și cugetul meu sincer.
A uitat, așadar, omul contemporan scopul principal al existenței lui. A considerat că este pe pământ nemuritor. S-a legat puternic de materie, de bani, de agoniseli, de lucruri. A socotit samavolnicia libertate, necredința, progres, înșelarea, deșteptăciune, păcatul, eliberare, cinstea, prostie. A intrat în viața modernilor răzvrătirea, îndoiala, suspiciunea, contestarea, respingerea. A fost îndumnezeită lăcomia banilor, adorarea trupului, înălțata iubire de slavă. A fost înfrumusețată ipocrizia.
În mijlocul acestui climat, Biserica a fost considerată deranjantă. Astfel, scandalurile existente ale reprezentanților ei care au greșit au fost exagerate și umflate, altele au fost căutate, întreținute, menținute, astfel încât lumea să se indigneze și numai că vede pe cineva în rasă pe drum. Biserica nu este o prăvălie mică. Biserica a existat mai înainte de noi și cu siguranță va exista și după noi. Sufletul caută lumina dincolo de lumina soarelui sau cea tehnică. Conștiința agonizează. Ființa fiecărui om serios caută izvoarele curate ale apelor ca să înseteze cu adevărat. Diferitele rețete pentru plăcerea vremelnică au oferit în final un chin imens.
Mulți oameni sensibili ai vremurilor noastre se închid în ei înșiși și dacă nu aiurează sau melancolizează, monologhează meditativ pentru o atât de violentă schimbare a vremurilor. O stare fără ieșire domină discuțiile. Orașul a devenit întunecat și neprimitor. Satele sunt considerate foarte mici și fără bucurie. Mediul înconjurător a devenit zgomotos, poluat, tulburat. Oamenii, individualiști, capricioși, nervoși, superficiali, grăbiți.
Nevrednicie în politică și corupție la politicieni. Conducătorii bisericești vociferează și amenință, în timp ce alții păstrează tăcerea și rămân ascunși. Artiștii sunt atrași de modă, iar oamenii de știință de înfumurare. Ca o constatare finală și dureroasă, o stare generală de stricăciune care dă amărăciune, întristare, durere adâncă.
Omul contemporan a înnebunit după realizările tehnologiei. Cum remarcă un înțelept eseist "Omul contemporan a aruncat undeva cele folositoare interesului personal al ideilor și al credințelor și și-a arătat adevărata față, o față pe care o strălucită civilizație - care (nu trebuie să o ascundem) e pe moarte în zilele noastre - a dezumanizat-o cu străduință" (Kostas Hatziantoniou). Și capitalismul și socialismul au spus multe neadevăruri și au făcut multe făgăduințe că toți vor fi egali, capabili, fericiți și bogați. În curând lumea a fost dezamăgită jalnic. A înțeles iute că a fost înșelată. Conducerile politice s-au arătat destul de nesincere.
Corupția a devenit un fenomen general. Nimeni nu se aștepta la o atât de iute transformare a tuturor. Locul principal în casă îl are dumnezeul-televizor. A luat locul vechii vetre și a iconostasului. Rămâne neadormit precum candela. Să lumineze și să întunece, să pervertească, să prefacă, să hipnotizeze, să plăsmuiască idei noi, o nouă morală, o nouă stare a vieții. Ca să te impui și să domini trebuie să fii numai tânăr, frumos și bogat. Nu mai vorbim despre moravuri, despre valoare, caracter, cuviință și celelalte. Craincii au devenit procurori și călăi. Emisiunile prezintă neîncetat despre eliberarea homosexualității, conviețuirea liberă, avorturi, ba încă și narcoticele libere. Nenorocitul om își închipuie că este eliberat deplin prin anarhie și lipsa de control. Își reduce la tăcere conștiința, își întunecă mintea, își înnăbușă sentimentele, se aruncă nebunește în bucurarea de materie, ca într-o stranie sărbătoare a stricăciunii și corupției.
Corupția a venit odată cu înstrăinarea omului de Dumnezeu și de aproapele. S-a pierdut adâncul înțeles al vieții. Antagonismul, concurența neloială, protagonismul înfumurat au adus după sine goluri lăuntrice, sfâșieri puternice persoanei umane. "Acum este criză". "Iată acum vremea potrivită, iată acum vremea mântuirii". Este nevoie de sinceritate, seriozitate, vitejie, ajutor imediat. Nu mai este timp pentru îndreptățiri și amânări. Nu ne folosesc la nimic acuzațiile, strigătele, pedepsirile. Să punem luminile pe noi înșine. Să ne privim drept în ochi, întregi, fără ocolișuri și prologuri lungi. Mijloacele media de informare în masă pun neîncetat și puternic luminile pe alții. Le place critica ușuratică și nu severa autocritică. De obicei, ne comparăm cu cei mai răi. Cei imorali vorbesc despre morală, cei netămâiați despre epurarea Bisericii. Retori moraliști vociferează deranjant și zilnic de la canalele de televiziune despre corupție, ca să se relaxeze și să primească felicitări pentru cât de frumos au spus-o.
Corupția este în adâncul sufletului omului. Acolo trebuie poziționată problema. Să nu căutăm departe de noi ceva care este înlăuntrul nostru. Hristos a insistat pentru privegherea lăuntrică, autocritica, introspecție, autocunoaștere, prihănirea de sine, auto-condamnarea. Libertatea este în principal să faci tu ceea ce vrei cu tine însuți și nu El. Vitejie este să-ți biruiești patimile tale. Omul astăzi, îngăduiți-mi să o spun este liber numai prin închipuire. Socotește că este bine, în vreme ce nu este bine deloc. Acest lucru este o nenorocire înfricoșătoare. Acest om erudit, liber și important, adeseori se amăgește pe sine și se autoironizează. Este atras de superstiții, crede în soartă, în destin, în ursită, magie, horoscoape, citirii în stele.
(Moise Aghioritul, Pathoktonia[Omorârea patimilor], Ed. Εν πλω, Atena, 2011, Traducere: Laura Enache)
