Unda de ironie pe care o simţisem în vorba distinsului scriitor devine pace şi recunosc în sinea-mi, cu emoţie uşor adolescentină, că da, am un erou: Alexandru Zub. Un om al timpului meu care aduce azi, aici, un timp despre care am aflat mai întâi din cărţi. Fost deţinut politic pentru "vina" de a-l fi cinstit, la Putna, pe Ştefan cel Mare. Arestat în tren, cu pistolul în coaste, închis, torturat, urmărit, marginalizat, interzis. Adulmecat, curtat apoi de comunişti, a rămas neclintit şi vertical pentru că, nu-i aşa, "prison oblige comme noblesse". A trecut pragul anilor 90 în aceeaşi ţinută demnă pe care a păstrat-o până astăzi şi care, pe zi ce trece, pare că se înalţă, se mântuie pe sine independent de timpul nou şi deseori prăpăstios pe care îl străbate.
La 80 de ani, Alexandru Zub (născut pe 12 octombrie 1934, în comuna Vârfu Câmpului, judeţul Botoşani) este o instituţie, s-a spus deseori în sala Hotelului Rapsodia din Botoşani, cu prilejul omagierii academicianului. Cred că Alexandru Zub este Trecerea. Linia care indică istoria unui neam, adevărata istorie a unui neam.
Pe 16 octombrie 2014, la Botoşani, am avut în faţă o linie istorică a demnităţii, iar de o parte şi de alta a ei faţete ale timpului prezent. O latură a umanului perpetuu manifestat în calitatea deosebită a invitaţilor la eveniment, fie că se aflau în sală sau alături de Alexandru Zub, şi o alta, a umanului derizoriu, a politicului vorbitor-de-sine. Am văzut, cu strângere de suflet, oficiali ai administraţiei locale care nu au reuşit să treacă pragul de 30 de secunde de cuvinte grăbite, rostite în faţa unor somităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti. (Domnule viceprimar, eticheta şi rigoarea evenimentului vă obligau să apelaţi la un consilier pentru a vă formula un discurs închegat – poate de un minut! – dar care să poată fi consemnat în desfăşurarea acestei omagieri). Şi încă o bilă neagră pentru administraţia botoşăneană trebuie consemnată: la prima omagiere de asemenea nivel a academicianului Alexandru Zub, la eveniment au fost delegaţi: NU prefectul de Botoşani, ci subprefectul, NU preşedintele Consiliului Judeţean, ci vicepreşedintele, NU primarul de Botoşani, ci viceprimarul.
Evenimentul a fost organizat de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură Botoşani, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, Consiliul Judeţean Botoşani, Primăria comunei Vârfu Câmpului, Asociaţia Primarilor din judeţul Botoşani, Societatea Culturală "Ecoul Siretului" Vârfu Câmpului, Asociaţia Culturală "Nicoară" Botoşani, Şcoala Gimnazială nr. 1 Vârfu Câmpului şi că s-a desfăşurat, pe 16 octombrie 2014, la Botoşani (Sala Eminescu a Hotelului Rapsodia), şi pe 17 octombrie 2014, la Vârfu Câmpului (Şcoala din satul Maghera), cuprinzând manifestări ştiinţifice şi culturale sub egida "Istorie şi civism – Alexandru Zub-80", dedicate academicianului Alexandru Zub, cu ocazia împlinirii a 80 de ani.
Cu acest prilej au fost prezente la Botoşani şi Vârfu Câmpului personalităţi ale vieţii academice şi ştiinţifice, intelectuali, oficialităţi judeţene şi naţionale, precum şi invitaţi din Republica Moldova. De asemenea, au fost lansate două cărţi, "Frumoasă înălţare de cuvinte Academicianului Alexandru Zub", editată de Institutul de Istorie "A.D.Xenopol" Iaşi, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, coordonator Prof.univ.dr. Gheorghe Cliveţi (prezentată de prof.dr. Dan Prodan), şi "Teme pentru acasă", de Academician Nicolae Dabija (prezentată de scriitoarea Lucia Olaru Nenati).
Academicianul Alexandru Zub a venit la Botoşani însoţit de nume sonore din lumea academică şi universitară. Prof.univ.dr. Gheorghe Cliveti (născut în Darabani, istoric, directorul Institutului de Istorie "A.D.Xenopol" Iaşi), prof. dr. Dumitru Vitcu (cercetător ştiinţific, Academia Română, Filiala Iaşi, Institutul "A.D.Xenopol" Iași, născut în Ibăneşti, judeţul Botoşani), prof.univ. dr. Stelian Dumistrăcel (lingvist, născut în Zvoriştea, judeţul Suceava, coleg de şcoală cu Alexandru Zub la Şcoala Normală Şendriceni), prof.univ.dr. Ion H. Ciubotaru (etonolog, istoric literar, publicist, născut în satul Arborea, judeţul Botoşani), prof.dr. Cătălin Turliuc (cercetător ştiinţific, Institutul de Istorie "A.D.Xenopol" Iaşi), prof.dr. Florin Cîntic (istoric, directorul Arhivelor Naţionale Iași, fost student al lui Alexandru Zub. Tatăl lui Florin Cîntic a fost coleg cu Alexandru Zub la Şcoala Normală din Şendriceni), Grigore Ilisei (scriitor, publicist, om de radio şi televiziune), prof. univ. Mihai Dorin, academician Nicolae Dabija. În sală, scriitori botoşăneni (Gellu Dorian, Lucia Olaru Nenati, Lucian Alecsa, Victor Teişanu), şefi de instituţii, oameni de afaceri, profesori, oameni politici, iubitori de istorie şi cultură. Discursuri emoţionante, mărturisiri, (auto)deconspirări, amintiri.
Privind, vreme de câteva ceasuri, la acest om, am simţit împlinirea spuselor lui Socrate: "Să facem pe cetăţeni pe cât posibil mai buni! Dacă umblu printre voi nu fac altceva decât să încerc a vă convinge pe toţi, tineri şi bătrâni, să nu vă îngrijiţi de trupuri mai presus de orice; nici să vânaţi cu atâta înverşunare averi, cât să vă osteniţi pentru suflet; pentru felul cum s-ar putea el desăvârşi; căci nu din averi izvorăşte virtutea, ci din virtute izvărâsc şi averile şi toate celelalte bunuri omeneşti". Da, Alexandru Zub este un Socrate al cetăţii sale. Trebuie doar ca noi, cetăţenii, să avem curajul de a deveni "pe cât posibil mai buni"!
Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Botoşani: "Instituţiile culturale şi autorităţile judeţului Botoşani au considerat oportun şi necesar organizarea unor activităţi ştiinţifice care să fie dedicate academicianului Alexandru Zub, cu prilejul aniversării celor 80 de ani de viaţă şi de prodigioasă activitate ştiinţifică. Este o iniţiativă normală, de respect imprescriptibil, destinat a pune în valoare prestigiul pe plan naţional şi internaţional al savantului şi dorinţa reprezentanţilor instituţiilor locale de a-şi exprima consideraţia lor pentru o operă ştiinţifică de excepţie şi un comportament exemplar. Nu doar istoric şi istoriograf, în aceeaşi măsură şi creator de şcoală, a reuşit să contribuie la formarea unor discipoli care au căutat aceleaşi valori intelectuale şi rigori ştiinţifice şi morale".
Gelu Țigănucă, subprefectul judeţului Botoşani: "Este unul dintre momentele pe care noi, botoșănenii, indiferent din ce domeniu profesional facem parte, îl trăim cu bucurie și cu mândrie. O mândrie că unul dintre noi a ajuns atât de departe, că este o valoare, recunoscută la nivel național și internațional. Domnule academician, vă urez să fiți sănătos, să ne faceți în continuare mândri de noi înșine, ca botoșăneni".
Cristian Achiței, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Botoşani: "Chiar dacă sunt inginer constructor, vă sigur că întotdeauna mi-a plăcut foarte mult istoria. Conducerea Consiliului Judeţean este onorată că a putut finanța acest minunat eveniment, vă dorim viață lungă, sănătate și împliniri".
Marius Buliga, viceprimarul municipiului Botoşani: "Din partea Executivului Primăriei, din partea Consiliului Local, viață lungă, activitate frumoasă în continuare, în studiile istorice pe care le faceți. Să scrieți tot mai mult pentru noi, botoșănenii, să ne regăsim acolo".
Aurel Melniciuc, director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani: "Pentru mine și pentru mulți din această sală ați rămas în continuare Domnul profesor. Cred că este cel mai frumos titlu și lucrul cel mai frumos pe care l-ați făcut și îl faceți în continuare. Țin minte și acum modul în care vă țineați orele, cu un calm desăvârșit, modul în care vă predați orele într-o liniște pe care o impuneați. Am considerat că este de datoria noastră să facem această acțiune, împreună cu celelalte instituții organizatoare. Din partea noastră La mulți ani, sănătate, putere de muncă și să ne dați în continuare material să putem scoate și alte cărți".
Cătălin Flutur, fost primar al municipiului Botoşani (în mandatul căruia academicianul Alexandru Zub a fost distins cu titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Botoşani): "Mulțumesc pentru invitație! Ce poate fi mai frumos pentru noi, botoșănenii, decât să avem posibilitatea să facem acțiuni de această ținută, să avem invitații pe care îi avem aici, avem doi academicieni pe care îi sărbătorim, pe care mereu i-am ascultat la Botoșani, care pentru noi au fost un motiv de mândrie. Am încercat și noi, cu puținul pe care îl avem, să îi onorăm, să îi cinstim. Bine ați venit la Botoșani!".
Prof.univ.dr. Gherghe Cliveti: "Academicianul Alexandru Zub prezintă într-un mod aparte istoriografia românească, el s-a dedicat unui domeniu mai puţin lucrat, este domeniul pe care domnnia sa l-a fundamentat, este vorba despre istoria istoriografiei române, ca să fim mai bine înţeleşi, este cum am vorbi despre istoria literaturii sau istoria istoriei literare. Este istoria modalităţilor, curentelor, a personalităţilor implicate în acest efort extraordinar de redare a omenirii, istoria factuala. Este un nivel superior, a mai fost încercat de colegi de breaslă. Cu susţinerea, cu invitaţia venită de la Consiliul Judeţean Botoşani şi Direcţia de Cultură m-am văzut sub presiunea de a realiza acest volum omagial. Este o selecţie de cuvinte de care s-a bucurat domnul Zub, o selecţie orientată de anumite considerente".
Academician Nicolae Dabija: "Noi, dincolo de Prut, am avut o istorie scrisă de oameni străni neamului nostru, despre Ştefan cel Mare erau adevărate numai numele, anul venirii la domnie şi anul morţii. În rest, numai minciună. Cel mai mare merit al lui Ştefan cel Mare, numit în manualele de la Chişinău Ştefan al III-lea, era că el şi-a căsătorit o fată cu fiul Ţarului Rusiei. Nici un cuvânt despre faptele lui. La noi, după 1947, au fost clase cu profesori exilaţi în Siberia numai pentru că au rostit numele lui Ştefan cel Mare. Şi nu ştiam că acelaşi lucru s-a întâmplat şi aici, în ţară, unde Ştefan a umblat desculţ.Şi numele lui este Alexandru Zub. Este absurd să suferi, să fii închis pentru că îţi iubeşti neamul, îţi iubeşti ţara. Mie mi-a spus un profesor de la Chişinău, după război, când aflai că a fost arestat profesorul cutare, scriitorul cutare, parcă îţi era ruşine că nu eşti şi tu închis. Adevărata Românie, România profundă se afla la Aiud, la Piteşti, acolo unde suferea intelectualitatea românească, şi în Basarabia, adevăraţii intelectuali erau în fundul Siberiei. După 1944, în Republica Moldova a fost aplicat Codul penal al Ucrainei, art. 72, dacă te declarai român imediat erai identificat ca naţionalist, iar naţionaliştii erau sancţionaţi, puşi la zid, trimişi în Siberia, arestaţi. Şi au venit elevii, discipolii domnului Alexandru Zub şi încearcă să ne întoarcă cu faţa spre istoria noastră. Eu aş compara ceea ce face Alexandru Zub în istorie cu un gest pe care l-a făcut Nicolae Iorga. Atunci când Iorga, un mare botoşănean,a scris Istoria Imperiului Otoman, turcii au vrut să îl decoreze cu cea mai mare distincţie. Şi Nicolae Iorga a spus: Nu vreau, rog să mi se întoarcă drapelul pierdut de Ştefan cel Mare în bătălia de la Valea Albă. Steagurile pe care le-a câştigat Alexandru Zub sunt multe. Unul dintre drapele este dragostea Basarabiei".
Prof. univ. dr. Stelian Dumistrăcel: "Se tot spune despre Alexandru Zub că este modest. Dar uitându-te la Alexandru Zub îţi aduci aminte caracterizări ale unor oameni celebri care au citit pe faţa lui autoritatea şi un zâmbet ironic binevoitor. Acesta este portretul lui Alexandru Zub pe care l-am surprins şi eu. Coleg la Şcoala Normală din Şendriceni, Alexandru Zub a fost cel care m-a dirijat mai târziu spre istoria nonevenimenţială. Alexandru Zub ne-a învăţat despre exemplul cunoaşterii integrale a istoriei ca evoluţie a societăţii, ca evoluţie a mentalităţii, cu o formaţie de invidiat pe care eu o recomand tinerilor pe care îi am la şcoală ca doctoranzi, ca masteranzi. Specialiştii de azi ştiu multe despre foarte puţin. Alexandru Zub ştie multe despre toate! Mulţumesc gazdelor. Îi felicit şi îi fericesc pe cei care s-au gândit la o astfel de manifestare, şi mulţumesc pentru posibilitatea pe care ne-au dat-o să ne manifestăm sufleteşte, nu prin prelegeri...".
Prof.univ.dr. Ion H. Ciubotaru: "Suntem un şir de botoşăneni aici, aşadar am venit acasă, aşa cum spunea şi Nicolae Dabija. Dacă vrem să îl înţelegem pe Alexandru Zub, trebuie să pornim de la matrice, de la anturajul familial care l-a format. Cu câţiva ani în urmă, pe meleagurile din Vârfu Câmpului, mi-a spus: iată, acesta este ogorul pe care mergeam cu părinţii mei şi lucram cu mult sârg. A învăţat de mic să lucreze ogorul. Să ne mai mirăm că mai târziu şi-a lucrat ogorul atât de frumos? A avut această pornire. I s-a conturat şi mai bine la Şcoala Normală de la Şendriceni, unde am avut şi eu şansa să îl cunosc. Ştiam doar că acela era "domnul elev Alexandru Zub". Nu am îndrăznit niciodată să mă adresez lui, eram la începutul gimnaziului, iar domnia sa termina gimnaziul. Ni s-au intersectat drumurile şi mai târziu. S-a spus despre Alexandru Zub că este un solitar. Păi un solitar este un om care îşi vede de ale lui şi atât. Eu aş spune că Alexandru Zub este un altruist. Un om gata tot timpul să dea şi altora din preaplinul său sufletesc. Este omul care a ajutat sumedenie de confraţi. Şi-a desăvârşit pregătirea în anii studenţiei şi s-a orientat spre cele mai de seamă figuri ale istoriei româneşti, punând în lumină aspecte pe care cei mai mulţi dintre noi nu le cunoşteau. Ce a făcut toată viaţa? Şi-a croit drum în viaţă cu o rară demnitate, alegând întotdeauna calea luminoasă a adevărului şi a dreptăţii. Să ne trăiţi, domnule academician!".
Cercetător dr. Dumitru Vitcu: "Încerc un sentiment de mândrie. O primă motivaţie ar fi faptul că provin din aceeaşi zonă etno-folclorică cu sărbătoritul de astăzi, domnul academician Alexandru Zub, eu provenind din Ibăneşti, Dorohoi, domnia sa Vârfu Câmpului. O aruncătură de băţ. În plus, am avut cel puţin patru ani aceeaşi instructori formatori, profesori care predau deopotrivă şi la Şcoala Normală din Şendriceni, şi la Liceul Grigore Ghica din Dorohoi, începând cu profesorul Gheorghe Romândaşu. Apoi mi-a fost coleg şi i-am fost coleg în cadrul Institutului A.D.Xenopol. I-aş aminti că pot vorbi şi din ipostaza de fost secretar de partid. Dar în pofida statutului nostru diametral opus ideologic, ne-am înţeles foarte bine în plan profesional. Şi am fost extrem de măgulit în momentul în care istoricul Alexandru Zub a ieşit pe piaţă cu acea monografie monument despre Mihail Kogălniceanu. M-am mândrit cu faptul că mi-a încredinţat mie textul pentru a-i face corectura. Nu era o treabă deloc simplă, în condiţiile în care culegerea tipografică se făcea manual, foarte multe erori se puteau strecura. Responsabilitatea mea era foarte mare. Nu voiam să mă fac de râs în faţa domnului Alexandru Zub. Acum simt că pot să îmi revendic măcar o parte din onoarea care i-a revenit domnului Alexandru Zub la Premiul Academiei. Nu am revendicat niciodată cotă parte, dar acum i-aş revendica-o, pentru că am contribuit la ridicarea nivelului valoric al lucrării. Cel puţin în plan tipografic. Sunt absolut convins că Alexandru Zub, dincolo de zestrea istoriografică realizată până astăzi, una asupra căreia nu are rost să mai repet, măgulitoare pentru toţi, şi ca fundament ştiinţific, şi ca valoare estetică, pentru că de la domnia sa am învăţat această dimensiune estetică, artistică a sensului istoric, sunt convins că şi de acum încolo ne va oferi alte şi alte cărţi. La mulţi ani, domnule acadmeician Alexandru Zub!".
Prof. univ. Mihai Dorin: "Peste ani mi-a fost dat să întâlnesc un coleg de celulă al domnului profesor Alexandru Zub care mi-a mărturisit că experienţa carcerală pe cei răi i-a înrăit, pe cei buni i-a înnobilat. Sandu Zub, spunea el, este dintre aceia pe care închisoarea i-a înnobilat. M-a urmărit acest gând frumos. Lucrările de istorie sunt supuse eroziunii, mai mult decât cele literare, pentru că este o înnoire permanentă, dar lucrările lui Alexandru Zub rămân şi sunt convins că ele vor trece şi proba viitorului şi vor rămâne în panteonul culturii româneşti. Academicianul Alexandru Zub a oferit culturii noastre cea mai generoasă, mai profundă şi mai elaborată analiză asupra istoriografiei româneşti. Este o operă împlinită, o operă care cuprinde, care are adâncime, eleganţă, o dimensiune subtilă a reflecţiei. Toate aceste calităţi îngemănate, am convingerea că vor asigura trecerea şi a probei viitorului".
Prof. dr. Cătălin Turliuc: "A vorbi astăzi din postura unui discipol este, fără îndoială, o încercare. Pentru mine, domnul academician Alexandru Zub nu a fost doar un om, un profesor şi un director. Pentru mine a fost, este şi va rămâne o instituţie. Este o manieră de a străbate timpul, fără îndoială, pilduitoare. Şi în timpurile istorice pe care le trăim, pilda şi modelul pe care academicianul Alexandru Zub ni-l oferă nouă şi societăţii deopotrivă este foarte greu de urmat. În bicisnicia vremurilor pe care le trăim, în fuga multora şi mai ales a celor tineri, care au uitat să citească cărţi şi citesc doar ecrane, pilda unui om care ştie să preţuiască cartea, care ştie să preţuiască devoţiunea intelectuală a celor care ştiu să se aplece deasupra cărţii, este una absolut meritorie".
Prof. dr. Florin Cîntic: "Sunt mândru şi eu, ca botoşănean, să fiu aici, alături de domnul Alexandru Zub, un om care mi-a marcat destinul nu numai în ceea ce priveşte detaliile biografice, ci şi în ceea ce înseamnă o aventură cărturărească. Cât de dificil este să vorbeşti despe academicianul Alexandru Zub de faţă cu domnia sa, ştiindu-i măsura şi ştiindu-i, aşa cum aşa de bine a spus domnul profesor Dumistrăcel, ironia fină care străbate din spatele unei figuri binevoitoare şi distinse. E greu să vorbim în termenii pe care îi merită de faţă cu domnia sa. Ce ar mai fi de spus? Aş vrea să vă spun că în perioada anilor 80, când eram student, din nefericire, nu aveam şansa să îl avem pe Alexandru Zub profesor la Universitate, pentru că atunci i se interzisese să predea. Printre puţinele momene din viaţa mea când am simţit la domnul Zub o undă de regret a fost când, în virtutea mecanismului din facultatea de istorie, în ultimii ani am fost şi eu integrat în marea familie a membrilor de partid, și mi-s spus cu o uşoară undă de reproş: "Nu cred că era necesar acest lucru". Domnul Zub este singurul pe care-l cunosc şi care nu a fost membru de partid, deşi a fost insistent invitat. I s-a explicat că un astfel de gest ar fi nivelat puţin bunăvoinţa, sau mai degrabă ar fi atenuat reaua voinţă a autorităţilor de atunci. Domnia sa nu a dat curs provocării şi a dat un semn, rar în epocă, de rectitudine morală.Alexandru Zub a fost pentru noi nu numai un mentor, dar dincolo de acest rol de istoric, de figură academică moderatoare, a însemnat atunci o oază de aer curat, un loc de unde plecai cu energia necesară să continui să citeşti, să scrii. Ceea ce face ca modelul Alexandru Zub să fie unul extraordinar de puternic şi iradiant, este că Alexandru Zub nu numai că a dat linii directoare cuiva, ci a funcţionat el însuşi, prin puterea exemplului şi a demnităţii, moralităţii sale ireproşabile, ca un model la care trebuie să te uiţi şi pe care nu-l poţi ignora".
Academician Alexandru Zub: "Ar trebui să mă rezum la un mulţumesc continuat şi eventual un scurt cuvânt legat de motivul pentru care am ajuns la Botoşani, motiv care ţine de o lungă poveste.Nu ştiu ce aş putea să mai spun pentru că simt că s-a creat, în aceste două ore, o aşteptare peste măsura realului. Aş spune că eram pregătit doar în prea mică măsură să primesc aceste semnale de simpatie, de apreciere, de cofraternitate din toate părţile şi m-au emoţionat mai mult decât mi-ar fi plăcut să se întâmple. Dar aşa este, uneori trebuie să tragi consecinţele, să strângi ponoasele. În timp s-a creat un anumit statut profesional şi civic care mă obligă şi în asemenea moment.
M-am născut într-o casă în care mă pregăteam să merg mai departe, asta era sintagma, "a merge mai departe" însemna să ieşi din sat şi să faci apoi ceva pentru slujirea satului. Asta s-a întâmplat pe fondul unei aşteptări care s-a conturat în familia mea. Naşa mea de botez mi-a pus un creion în mână, menindu-mă pesemne unei activităţi pentru scris, unei meserii care să însemne tocmai acest "mai departe". Sigur, am fost cumva cooptat de preotulul satului, pentru slujbele de vineri seară, de duminică, şi cu o anume menire care însemna şi o iniţiere oarecum în această tagmă. N-a fost să fie, dar se putea merge, imaginar, cu o evoluţie şi în acest sens.
Există factori care au dus la situaţia pe care aţi avut bunătatea să o apreciați aici, astăzi. Evoluția aceasta obligă, până la urmă. Există un text frumos al lui Bălcescu din anii exilului, unde scrie: prison oblige comme noblesse, închisoarea obligă aşa cum o face nobleţea. Pentru Bălcescu închisoarea a fost o sursă de nobleţe, cred că şi pentru mine, într-o anumită măsură, fiindcă am profitat, da, o să vă mirați, am profitat de acel impas al biografiei mele pentru a rămâne mai ferm în opţiunile mele şi a spune NU acolo unde se putea spune mai greu.
E adevărat că mi s-a făcut ofertă ca să accept o anumită atitudine politică pentru a intra în corpul profesoral. Desigur, nu aveam aceeaşi aspiraţie... Credeam că trebuie să mă manifest pe un teren unde pot să le asigur urmaşilor libertatea. Mi-am păstrat această atitudine, am profitat de faptul că trecusem prin ani şi ani de închisoare".
(A consemnat Florentina Toniţă)
