MIRCEA VULCANESCU
Mircea Vulcanescu, o viata de martir
Mircea Vulcanescu s-a nascut in data de 3 martie 1904, in Bucuresti, in familia unui economist. Clasele primare le-a savarsit in Bucuresti, iar scoala generala a urmat-o la Iasi si la Tecuci, familia sa plecand din Bucuresti, dupa ce acesta a fost ocupat de armata germana. Liceul il va urma, mai apoi, la Galati si la Bucuresti. Inca de mic, tanarul Mircea Vulcanescu s-a dovedit a fi un om drept si un patriot de seama. Astfel, la varsta de numai 16 ani, el se va inscrie in Societatea culturala "Infratirea romaneasca".
Terminand liceul, in anul 1921, Mircea Vulcanescu se va inscrie la Facultatea de Filosofie si Litere, precum si la Facultatea de Drept, din Bucuresti, pe care le va termina in anul 1925. Cei mai de seama profesori ai sai au fost Dimitrie Gusti si Nae Ionescu.
Inca din aceasta perioada, Vulcanescu va scrie o serie de lucrari filosofice, precum: "Cercetari asupra cunostintei", "Introducere in fenomenologia teoriei cunostintei" si "Misticismul si teoria cunostintei". Tot acum, el va lucra la ceea ce se va numi "Sistemul meu filosofic: existentialismul". Tot in perioada studentiei, tanarul Mircea Vulcanescu s-a dovedit a fi un membru de seama al Asociatiei Studentilor Crestini din Romania, cu aceasta ocazie el publicand si o serie de articole crestine, in revista Asociatiei.
Din propria initiativa, in anul 1923, el va merge la Scoala Militara din Bucresti, unde va obtine gradul de sublocotenent. In anul 1925, el va pleca la Paris, in dorinta sa de a-si continua studiile, in special pe cele de drept si sociologie, lucru pe care nu-l va putea insa finaliza, din pricina schimbarilor politice ale vremii.
In anul 1925, tanarul Mircea se casatoreste cu Anina Radulescu-Pogoneanu, o colega de facultate, de care se va desparti insa, dupa aproximativ zece ani. In data de 27 aprilie 1930, el se va casatori din nou, cu Margareta Ioana Niculescu, o alta fosta colega de facultate, acum profesoara de liceu.
In anul 1927 a inceput sa colaboreze cu revista "Gandirea", iar in anul 1928 a inceput sa scrie si in revista "Cuvantul", ocupatie pastrata pana in anul 1933, cand va avea loc desfiintarea revistei. Intre anii 1929-1930, Vulcanescu va fi asistentul lui Dimitrie Gusti, iar mai apoi profesor de Economie politica si Stiinte juridice, la Scoala de Asistenta Sociala, post pastrat pana in anul 1935.
Vulcanescu va publica si va colabora cu urmatoarele reviste ale vremii, adesea folosind pseudonime: Viata Universitara, Realitatea ilustrata, Ultima ora, Pan, Azi, Prezentul, Criterion, Convorbiri literare, Izvoare de filosofie, Index, Dreapta, Floare de Foc, Familia, Cuvantul studentesc, Gand romanesc, Ideea Romaneasca si Excelsior.
In perioada iunie 1935 si septembrie 1937, Mircea Vulcanescu a fost director general al Vamilor. Din aceasta functie, el a fost mutat in momentul in care a deconspirat contrabanda cu bauturi si tutun a fostului ministru al Comunicatiilor, anume Eduard Mirto. Dupa aceasta, Vulcanescu a fost numit director al Datoriei Publice, un departament special al Ministerului Finantelor.
Intre 1940-1941, Vulcanescu va ocupa functia de director al Casei Autonome de Finantare si Amortizare, precum si pe cea de presedinte al Casei Autonome a Fondului Apararii Nationale. Mai apoi, in perioada 27 ianuarie 1941 si 23 august 1944, el va ocupa functia de subsecretar de stat, in Ministerul Finantelor. In semn de recunoastere pentru serviciile aduse statului roman, regele Carol al II-lea si regele Mihai I i-au conferit lui Vulcanescu mai multe distinctii si ordine nationale.
In perioada 23 august 1944 si 30 august 1948, Vulcanescu va reveni in postul de director al departamentului Datoriei Publice. In ziua de 30 august 1948, Mircea Vulcanescu este arestat sub acuzatia de "criminal de razboi", impreuna cu multi alti fosti membri ai Guvernului Antonescu. In data de 9 octombrie 1946, Vulcanescu a fost condamnat la opt ani grei de inchisoare, insa judecarea recursului s-a prelungit pana in ianuarie 1948, cand instanta va repeta hotararea initiala.
Dupa o vreme petrecuta in inchisorile din Vacaresti si Jilava, Vulcanescu va ajunge in inchisoarea din Aiud. Aici, el va vorbi mult despre rezistenta morala si credinta, adevarata forta a celor intemnitati, in fata chinurilor de neimaginat ridicate de conducerea vremii asupra elitei romanesti. Pentru cuvintele sale, Vulcanescu a fost aruncat in cele mai reci si intunecate celule ale inchisorii, fara pat si fara manacare sau apa.
Intr-o celula rece si intunecata din Aiud, Mircea Vulcanescu va muri cu moarte de martir. Unul dintre colegii de suferinta, epuizat, se va prabusi pe piatra rece a temnitei. Biruit de mila si de dragoste, Vulcanescu se va intinde gol pe podeaua de piatra, iar pe cel epuizat il va aseza peste el, ca sa se incalzeasca. Urmarea avea sa fie una fatala, Vulcanescu imbolnavindu-se grav de plamani.
Mircea Vulcanescu, care si-a dat viata pentru aproapele sau, a trecut la cele vesnice in ziua de 28 octombrie 1952, bolnav de plamani. La cei numai 48 de ani ai sai, Vulcanescu a lasat posteritatii un testament tulburator, un testament de sfant, ultimele sale cuvinte fiind: "Sa nu ne razbunati!"
crestinortodox.ro
