Părintele Mina s-a născut pe 5 noiembrie 1921, în Grozeşti, judeţul Lăpuşna, Basarabia. Numele său de mirean a fost Mihail. A făcut puscarie de trei ori: în 1948, 1959-1966 și 1988.

în 1960, la îndemnul prietenului său, Dinu Pillat, scriitorul evreu Nicolae Steinhardt trece la ortodoxie, cel care avea să oficieze taina botezului fiind părintele Mina Dobzeu, de asemenea aflat în detenție politică la Jilava. Mina Dobzeu este singurul rămas în viață, astăzi trăitor la Mănăstirea "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Huşi, Vaslui. 

Orb de câțiva ani, este considerat a fi un martir al închisorilor comuniste. A făcut de mai multe ori închisoare, ultima detenţie fiind de 8 luni, în anul 1988, arestat pentru protestele prin 7 scrisori adresate direct lui Nicolae Ceauşescu, cu privire la morala poporului român şi ateismul în comunism. A fost scos din monahism, exmatriculat din Facultatea de Teologie Ortodoxă şi trimis în închisoare. 

Din 1969 a slujit la Huşi, la Mănăstirea "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", unde a fost stareţ timp de zece ani, din 1978 până în 1988, când este trimis din nou în închisoare.

"Ţara noastră nu este aşa de mare ca întindere geografică şi, trezindu-ne la timp, vom putea cuceri palmă cu palmă sufletul neamului, restaurând principiile tradiţionale, pe drumul Crucii. Poporul român trebuie să devină un misionar: să se afunde definitiv şi eroic în ortodoxia apostolică. Prin urmare, după o moarte clinică atee, se impune să renaştem. Am vorbit întotdeauna foarte liber pentru că mă simt foarte liber. Foarte simplu am vorbit, pentru că Dumnezeul meu nu este complicat. M-am manifestat dinamic, căci urcuşul pe Golgota cere eroism. Să stai în afara Bisericii ca în Biserică. Asta vreau eu să-ţi spun, iubite cititorule. Ieşi din indiferenţă şi ignoranţă religioasă. Vorbele mele sunt la modul imperativ, pentru că lumea trăieşte o criză spirituală gravă. Răul este copleşitor şi uneori chiar în interiorul bisericii! Voinţa de a rezista este coruptă, cârdăşia cu duhul este mare". (Arhimandrit Mina Dobzeu, in cartea "Pentru o biserică dinamică", 2005)
 
Despre Rugaciunea Inimii cu Parintele Mina Dobzeu 

Chilia parintelui Mina Dobzeu miroase a ta­maie si-a mir. Peretii sunt imbracati in icoa­ne si intre ele arde neincetat o candela. Aerul e subtire si incarcat cu o tacere smerita. Dupa peste 90 de ani de credinta si rugaciune, dupa chinurile din tem­nitele comuniste, parin­tele sta intins in pat, orb si aproape fara auz. Mai­nile ii sunt firave. Mainile sale, care l-au bo­tezat pe Nicolae Steinhardt in in­chi­soare, care au cioplit troite si au binecuvantat mii de cre­dinciosi. Dar chiar si asa, firav si fara puteri, intrea­ga sa fiinta iradiaza bunatate si liniste, iar vor­bele sale, pline de intelepciune si traire du­hovni­ceas­ca, iti incal­zesc inima. Unul dintre cei mai indu­hovniciti calugari ai Romaniei m-a pri­mit pentru a-mi vorbi des­pre ru­gaciunea inimii, pe care o cu­noaste indeaproape.

- Parinte, v-ati intarit de-a lun­gul vietii practicand rugaciunea inimii. Ati vorbit despre importan­ta ei si ati raspandit-o in toata Ro­mania, in biserici si manastiri. De ce ati considerat important sa fa­ceti cunoscuta aceasta rugaciune, in mod special?

- "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul". Aceasta este ruga­ciunea inimii, scurta si simpla, dar cu o mare putere si de mare ajutor. Este o rugaciune de pocain­ta, adresata Domnului Iisus, si e plina de Har si de Adevar. Porunca este de la Domnul: "Privegheati, dar in toata vremea, rugandu-va". Rugaciunea inimii nu este o taina de care au parte nu­mai preotii, sau o practica ce apartine doar monahilor ne­voitori. Este o rugaciune de pocainta, pen­tru tot cres­tinul. Prin aceasta ru­gaciune, omul devine curat cu ini­ma. Rugaciunea inimii ii mantuies­te pe cei credinciosi, iar monahii cu pravila calugareasca se si sfintesc. Dom­nul o primeste ca o jertfa cura­ta, se bucu­ra de ea si se veseleste, iar pe noi, rugaciunea aceasta de toate relele ne pazeste, ne imbraca intr-o putere de sus, de nebiruit.

 - Exista anumite reguli pe care e bine sa le ur­mam, pentru ca ea sa fie ascultata?

- Oricine poate spune rugaciu­nea inimii. E pentru toata lumea. Pri­ma conditie este sa te impaci cu ceilalti. Fara pace in inima fata de aproapele tau, nu poti porni sa te rogi. In ce priveste locul rostirii ei, el poate sa fie in biserica sau in odaia ta. In liniste totala, in sin­gu­ratate sau in camara inimii tale, in­diferent unde te-ai afla. Cum sa ne rugam? Mai intai zicem Tatal nos­tru si apoi, dupa cum spune Apos­tolul Pavel, "ru­gati-va nein­cetat". Exista si o parte teh­nica a acestei rugaciuni. Stai in genunchi sau pe un scau­nel micut si incepem sa ros­tim rugaciunea cu min­tea coborand in inima. Trebuie sa spui rar, in ritmul ini­mii: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mi­luieste-ma pe mine, pacatosul". Acestea zise cu sme­renie multa si fara sa gandim nimic altceva si fara sa ne miscam. In felul acesta, pri­mim tarie sufleteasca si se face sim­tita lucrarea Harului dumne­zeiesc. Ne despati­mim, ne izba­vim de vicii: de ura, invidie, ne­rab­dare, raz­bu­­na­re, betie, laco­mie, desfrau sau zgar­­cenie. Apos­tolul Pavel spunea: "si Duhul vine in ajutor slabiciunii noas­­tre, caci noi nu stim sa ne rugam cum trebuie, ci insusi Duhul se roa­ga pentru noi cu suspine negraite". Cu timpul, pacea se va asterne in intreaga noas­tra fiinta. Asta trebuie facut de trei ori pe zi, si sa nu uitam sa co­boram mintea in ini­ma, si la celelalte rugaciuni. Nimeni sa nu spuna ca nu poate duce la capat suta la suta ruga­ciunea inimii! Dum­ne­zeu te va primi si cu un sfert din cat ar trebui. Unii poate va vor spune sa nu va apucati de rugaciunea inimii, pana nu va veti cu­rati mai intai de vicii. Eu va sfatuiesc sa incepeti, chiar daca sunteti prinsi in mrejele poftelor trupesti, caci trep­tat, ruga­ciu­nea va aduce si despatimirea. E necesar doar sa ceri ajutorul lui Dumnezeu si sa te rogi cu staruinta.

- Aceasta rugaciune e legata de respiratie sau de bataile inimii?

- Ambele metode sunt bune la in­ceput. Pentru a te de­prinde, poti spu­ne: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu" pe in­spi­ratie, apoi "Milu­ieste-ma pe mine, pacatosul" pe expiratie. Dar daca vei lipi ruga­ciu­nea de bataile inimii, aceas­ta nu va inceta niciodata. Sfatul meu este sa umbli la inima. Bate la usa inimii, loveste cu cuvinte.
 
Mai in­tai cu vocea si apoi tainic. Asa vei de­prinde inima sa se deschida si sa lu­creze cu mintea, pana ce se va incalzi. Cand spui rugaciunea du­pa bataia ini­mii, ritmul va fi altul si vei avea sapte timpi: 1. Doamne 2. Iisuse 3. Hris­toase, 4. Fiul lui Dum­­nezeu, 5. mi­luieste-ma 6. pe mine, 7. paca­tosul. Pentru omul de rand, zece mi­nute dimineata, zece la pranz si la fel seara, si ii de ajuns. E bine sa nu lip­seasca nici celelalte rugaciuni. Aca­tistul Dom­nului Iisus, al Maicii Dom­nu­lui si altele. Sa mer­geti la biserica si sa ti­neti postu­rile, iar un du­hovnic sa te spovedeasca si sa te imparta­seasca re­gulat. Eu sunt bol­nav si stau la pat si spun ru­ga­ciunea asa, la pat cum sunt. Is slabanog... Spun ru­ga­ciunea cu mintea, vorbita sau tacand. Totul e sa ai min­tea coborata in inima. Asta inseamna ca o faci cu inima. Este o lucrare pe care o atribui inimii spirituale si nu inimii carnale. Nu trebuie sa te opresti asupra inimii carnale! Acolo cultivi pati­mile. Spre stanga trebuie sa te opresti, doua degete sub sanul stang, acolo ti-e inima duhovniceasca. Si mai mult te opresti cu cuvantul. "Doam­ne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, milu­ieste-ma pe mine, pacatosul!". Un suspin trebuie sa fie in cu­van­tul "miluieste-ma". M-a intrebat cineva unde sta sufletul? Sufletul sta in tot corpul, dar centrul il are in inima duhovniceasca. E ca o faclie, ca o flacara care arde in noi! Arde! El raspunde la rugaciunea inimii. Pe ma­sura ce vei spune rugaciu­nea vei simti cum se infier­banta.

- Rugaciunile sunt intre­rupte, adesea, de ganduri, care nu se lasa alungate usor. Cum poti lupta cu ase­menea rataciri?

- Daca ai venit sa afli despre ru­gaciunea inimii, de ce iti pui ma­tale problema ca vei avea rataciri? Ii ceri lui Dumnezeu cele bune, de ce crezi ca El nu te va calauzi spre cele bune si de folos? Domnul a zis asa: "Cine este omul acela intre voi care, de va cere fiul sau paine, oare ii va da pia­tra? Sau de-i cere peste, oare el ii va da sarpe? Daca voi, rai fiind, stiti sa dati daruri bune fiilor vostri, cu cat mai mult Tatal vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?". Sa nu umbli du­pa mi­nuni si vedenii sau soapte. Atunci, da, diavolul poate sa lu­creze. Tre­buie sa ramai in ruga­ciune, fara sa cauti senzatii sau stari sufletesti ex­tra­ordinare si vei fi ferit de ratacire. Si chiar daca le ai, sa nu le spui, sa le pas­trezi pentru tine. Se poate ca Dumnezeu sa ne dea semne ca sa ne incurajeze si sa ne intareasca in credinta noastra, dar nu acestea sunt scopul si nu trebuie nici sa te mandresti cu ele si nici sa faci aprecieri despre tine, ca atunci esti neispravit. Nu cautati semne si minuni.

Domnul a zis: "De veti avea cre­dinta cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia muta-te de aici dincolo, si se va muta si nimic nu va fi cu neputinta". Da` matale crezi ca trebuie sa ne apucam sa mutam muntii din loc? Sa mergem pe apa sau sa levitam, cum spun yoghinii ca fac? Muntii stau bine unde i-a lasat Dumnezeu. Muntii pacatelor noastre trebuie sa ii mu­tam! Sa ne despatimim de vicii, de betie, invidie, dus­ma­nie, desfrau, vorbire in desert, acestea sunt minunile credintei. Sa nu ne trufim, ca aceasta ne rataceste mai mult decat orice. Aceasta poate sa mah­neasca Harul lui Dumnezeu, ca celor mandri Dumnezeu le sta im­potriva, iar celor smeriti le da har.
 
- Cateodata simti ca Dumne­zeu e in arbori, in pie­tre, in tot ce inseamna natura, si parca intelegi acest limbaj si descoperi o dragoste dulce in toate. In astfel de mo­men­te, am ajuns in taina lui Dum­ne­zeu sau e doar ceva premer­gator?

- E doar ceva premergator. Sen­timentele noastre sunt de la Dum­nezeu si El nu ni le anuleaza. Ne da sim­taminte bune si nobile ca sa in­te­legem ca suntem pe drumul cel bun, dar inca nu am ajuns la taina. Senti­mentele pe care le avem, Dom­­nul le foloseste de multe ori, ca sa intelegem tainele dumne­ze­iesti si lucrarea lui Dumnezeu cu noi. Ia sa vezi, stii sa canti "Tran­dafir de la Moldova"? Iata, Domnul mi-a aratat prin cantarea asta simpla cat de mult ia aminte asupra senti­mentelor noastre, cand sunt ca­lau­zite catre lucruri bune si fru­moa­­se. Eu iubeam cantarea aceasta, mi-a vorbit despre sentimentele mele. Ori­ce sentiment sadit in noi de Dum­­nezeu ii bun, ne desteapta, ne invata ca dincolo de sim­plitatea lor, au inteles mai adanc.

- Pentru a inainta in ruga­ciune, avem nevoie de duhovnic, sau ne putem stradui singuri?

- Da` matale la ce-ai venit la mine? Pai iata, singur ti-ai gasit ras­punsul. Si eu, care cunosc mai mul­te, as avea nevoie de un duhovnic iscusit, ca multe se ivesc. Un du­hov­­nic te ajuta, ai limpezime ca sa urci pe trepte mai inalte, e impor­tant sa ai. Da` unii alearga peste dealuri si peste vai ca sa isi ga­seas­ca un duhovnic mai iscusit. Tot um­bla prin manastiri si biserici si pana la urma ei nu asculta nici de vreun duhovnic mare si nici de vreunul mic. Oricare duhovnic e mare, daca asculti de el. Altfel e de prapura si nu-ti e de nici un folos.

- Spuneati ca prin rugaciune nu trebuie sa asteptam semne de la Dum­­nezeu. De ce?

- Sa nu umblam dupa acestea. Smereste-te inaintea lui Dumnezeu si incolo le vei avea pe toate. Daca umbli dupa minuni se poate ames­teca cel rau, care te poate duce in ratacire. Sme­renie si rugaciune, atat ai nevoie. Sa nu umblam dupa supra-natural, ca noi nu stim sa facem prea bine distinctia si acolo se amesteca si cel inse­lator, diavolul. New Age si tot spi­ritualismul orien­tal, african, cu magii de tot fe­lul si ritualuri pagane, duc la o ratiune fara ratiune, fara cu­noasterea lui Dumne­zeu. Sunt practici fara Ade­var, oricat de senzationale ar parea. Si cel ce nu are Ade­var este in minciuna. Fiecare crestin trebuie sa cunoasca Adevarul, caci el este cu­nostinta de Dumne­zeu. Man­tui­rea noastra este prin cre­dinta, har si fapte bune. Cre­dinta o avem cea intru Hris­tos, in biserica orto­doxa, nu oriunde. Avem adeva­rul si lumina. Si acum, cand va vor­besc, vad lumina cea ne­creata, Ade­varul Adevaru­rilor. Domnul ne indruma dupa le­gile sale, dupa po­run­cile sale.

- Lumea de azi e o compe­titie intre oa­meni: in societate, la ser­viciu, chiar si in dragoste. Cum pu­tem totusi sa ne iubim aproa­pele ca pe noi insine, cand dintre noi, unul singur poate sa castige?

- Te rogi pentru el. Cand te rogi, nu inseamna ca te rogi pentru ce-i in mintea lui, rugaciunea ta nu este sa se implineasca gan­dul celui­lalt. Ci sa il fereasca Dumne­zeu de rele, sa-i aduca mantuire si lui. De-acolo mai departe, stie Dumnezeu cat sa dea fiecaruia. Asta e fapta cea mai minunata: ca tu vrei sa-ti pui sufletul tau si pentru aproapele tau. Chiar daca te gandesti ca nu me­rita, roaga-te pentru celalalt, ca poate se afla si el in multe pacate. In rest, incearca sa nu gresesti fata de el, sa nu fii respingator. Uita raul, rabda mult, iarta totul! In felul acesta vei avea pace cu toti cei din jurul tau si cu tine insuti. Iar cand esti la stram­toare mai poti zice asa: "Doamne, apara-ma de oamenii gal­­cevii, de draci si de patimile tru­pesti!". Cu aceasta rugaciune scur­ta, iata de cate ma apar deo­data! Aceasta rugaciune trebuie spu­sa me­reu, oriunde. Important este sa fim cu inima smerita si cu duhul umi­lit, asta conteaza. Io am zis: Mie, a mari pe Domnul, bine imi este! Dar Domnul, ca sa ma pot lipi de El, mi-a pus con­ditii. A zis sa am cuget curat, ini­ma smerita si duh umilit. Nu­mai cu acestea ma pot apropia de Dumnezeu, si cu iubire de aproa­pele meu.

- Ati reusit sa treceti prin anii grei ai ateismului feroce, fara sa va pierdeti credinta. Ce anume v-a dat aceasta putere?

- Da-mi Doamne lacrimi, sa-mi plang pacatele mele! Unii au lacrima usoara, eu insa nu am avut acest dar. Am plans cu amaaaaar! Cand am vazut umbra lui Antihrist prima data, intune­ricul care ma in­spaimanta, plangeam... Al doilea, cand m-au scos din manastire si m-au dat afara... Am plans cu amar... Am plans si cand m-au lovit securistii, niste ban­diti antihristi... M-am angajat la o lupta cu Antihristul si l-am dat pe fata. M-am luptat cu dracul, am luat batai, zeci de batai! Ei s-au suparat ca i-am dat pe fata. M-a intarit si m-a aparat Dom­nul! Lupta a fost grea. Si acum lupta e grea. Batai... batai... atatea batai, ca acuma nu mai vad cu ochii. Eu l-am vazut pe Domnul Iisus! Asta mi-a dat putere. Am vazut si Duhul Sfant, planand dea­supra tarii, si am stiut ca o sa ne apere de ce­va, poate de o boa­la, sau de o foa­me­te, sau de vreun razboi. L-am va­zut pe Domnul Iisus de o fru­mu­sete raaaara! De o fru­musete raaaa­raaaa! L-am vazut asa de frumos! E­ram acasa, la Grozesti, cand l-am vazut in toata frumusetea Lui! Nu-mi ster­ge nimeni ima­gi­nea asta din suflet! Stiu unde l-am vazut. Cand merg la biserica, sa ma imparta­sesc din trupul si sangele Lui, ma gandesc la El, cat de scump si de frumos e! L-am intampinat cu candela aprin­sa, acolo unde l-am vazut, in satul meu.

Am facut o troita acolo, pe dealul Basara­biei. S-a coborat si s-a asezat pe un tron, cu o coroana de aur pe cap. Si banditii au incercat sa ii ia coroana, iar El le-a spus: "Nu veti lua nimic! Aceasta este Imparatia mea si voi veti pieri cu totii!". Acolo, acasa, in Basara­bia, am facut o capela sa odihneasca Domnul. Eram cu Vasile de la Poiana Maru­lui. L-am primit cu candela aprinsa, impreuna cu popo­rul din satul meu. Domnul a venit si Antihristul a fost ni­micit. Asa au inceput sa se reinfiinteze manastirile si sa avem din nou invatatura duhovniceasca in scoli. A venit Hris­tos la noi pentru acestea si Satana a plecat.

- Cat de puternica poate sa fie o rugaciune?

- Rugaciunea cea mai inalta, de unire cu Dumnezeu, e fara cuvinte. E alipirea de Domnul cu afectiunea si cal­­dura inimii, precum copilul alipit de sanul maicii sale se simte odihnit si fericit fara sa spuna cuvinte. Formula AS

 

CITEȘTE ȘI: "Calendar ortodox, 5 noiembrie: Sfinţii Mucenici Galaction şi Epistimia"