Micile artiste din Dorohoi, pe podium la Festivalul „Ursuleţul de aur” de la Baia Mare!

Elevii de la Cercul Muzică folk-muzică uşoară de la Clubul Copiilor Dorohoi au participat la a XL-a ediţie a Festivalului-Concurs Internaţional de muzică uşoară „Ursuleţul de aur”, ce a avut loc în perioada 21-23 iunie 2024 la Baia Mare, judeţul Maramureş.

La acest concurs, care se desfăşoară sub egida Ministerului Educaţiei, au participat peste 200 de concurenţi din Bucureşti, Baia Mare, Cluj Napoca, Aleşd, Râmnicu Vâlcea, Oradea, Timişoara, Arad, Târgu Mureş, Dorohoi, Sibiu, Piteşti, Sighetu Marmaţiei, Galaţi, Miercurea Ciuc, dar şi din Portugalia, Letonia, Bulgaria, Ucraina şi Republica Moldova.

 

Elevele din Dorohoi, pregătite de profesorul Paul-Ciprian Mihai, au avut o prestaţie artistică deosebită care a fost apreciată de membrii juriului internaţional, printre care s-au numărat şi profesor Doina Bentu – director al festivalului, compozitorul Mihai Alexandru, îndrăgita interpretă Narcisa Suciu, preşedinte al juriului fiind compozitorul Horia Moculescu.

Iar rezultatele au fost pe măsură:

-Carina-Teodora Borcea (clasa a VII-a) – Premiul I şi Trofeul categoriei de vărstă,

-Bianca-Cornelia Apostol (clasa a IX-a) - Premiul I şi Trofeul categoriei de vărstă,

-GRUPUL DOMINANT ACOUSTIC - format din Carina-Teodora Borcea, Bianca-Cornelia Apostol, Ştefania Horopciuc şi Eliza-Andreea Stan - a obţinut Premiul II.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Harta șpăgii în spitalele din România: Care este situația la Botoșani?

astăzi, 12:54

Rezultatele sunt colectate pe baza unui formular care oglindește disponibilitatea pacienților de a sesiza situațiile în care personalul medical le-a solicitat bani sau alte recompense. De men...

Botoșănean arestat pentru violență în familie și rele tratamente aplicate propriilor copii!

astăzi, 11:56

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat în vârstă de 48 de ani, bănuit de comite...

Cal salvat dintr-un beci, pompierii au avut nevoie de un buldoexcavator! - FOTO

astăzi, 10:55

S-a întâmplat în localitatea Slobozia, comuna Broscăuți. Capacul din lemn care acoperea beciul a cedat sub greutatea animalului, iar acesta a ajuns în groapa adâncă, d...