În această săptămână, actorii Teatrului pentru Copii și Tineret Vasilache” invită publicul la vizionarea spectacolului „Povestea peştişorului de aur”, după Aleksandr Sergheevici Pușkin.
Spectacolul poate fi vizionat după următorul program:
- joi – 29 iulie şi vineri – 30 iulie 2021, ora 18:00
- sâmbătă – 31 iulie şi duminică – 1 august 2021, ora 11:00
Regia artistică, dramatizare şi adaptare scenică îi aparțin lui Marius Rogojinschi, iar scenografia şi costumele sunt realizate de Mihai Pastramagiu.
Din distribuţia spectacolului fac parte actorii: Cosmin Tanasă, Adelina Cojocariu, Pavel Petraşi, Oana Asofiei .
Un pescar trăia împreună cu soţia sa la marginea unui lac. Sinceri sa fim pescarul nu prea avea noroc la pescuit, iar din cauza asta şi a sărăciei în care trăiau, nevasta lui era mereu nemulţumită şi-i făcea viaţa un chin. Bietul pescar era disperat. Dar într-o zi îi veni şi lui norocul: prinse un peşte fermecat care putea îndeplini oricare trei dorinţe ar fi fost ele. Era peştişorul de aur. Milos, la rugămintea peştişorului de a-i da drumul înapoi în apă, pescarul îi îndeplini dorinţa şi-l eliberă. Drept recunoştinţă peştişorul îi promise că-i va îndeplini trei dorinţe.
Aflând soţia pescarului de norocul ce dădu peste ei, îşi puse soţul să-i ceară peştişorului de aur să-i îndeplinească doar pentru ea cele trei dorinţe până când ajunse să trăiască într-un palat fiind regină, iar pe bietul pescar îl alungă în lumea largă, singur şi întristat.
Cum vor îndrepta peştişorul de aur şi pescarul toate nedreptăţile afurisitei de soţii veţi afla urmărind în această săptămână spectacolul „Povestea peştişorului de aur” de Aleksandr Sergheevici Puşkin.
Preţul unui bilet este de 12 lei.
Biletele sunt puse în vânzare în ziua şi la locul desfăşurării spectacolului. Intrarea la spectacol se face cu o oră înaintea începerii acestuia. Nu se fac rezervări la spectacolele organizate la sediu, locurile se alocă în ordinea sosirii spectatorilor, respectiv a intrării acestora în sală.
Spectatorul, prin achiziţionarea biletului de intrare la spectacol, acceptă condiţiile de desfăşurare a acestuia, respectiv: măsurarea temperaturii, portul măştii, precum şi respectarea distanţării sociale.