Memorialul Ipotești expune la Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” din Piatra Neamț

Expoziția Poeți contemporani cu Eminescu, vernisată la Memorialul Ipotești pe 21 aprilie 2021, cu ocazia Zilei Mondiale a Poeziei, a luat drumul spre Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” din Piatra Neamț.

Concepută de Liliana Grecu (concept grafic) și Lucia Țurcanu (prezentare și selecție text), expoziția prezintă 62 de poeți – de la Gheorghe Asachi (1788-1869) la Iulia Hașdeu (1869-1888) – din Moldova, Muntenia și Transilvania, care făceau parte, în anii ′60-′80 ai secolului al XIX-lea, din ceea ce am putea numi procesul poetic românesc: „bătrânii”, care mai erau în viață atunci când Eminescu debuta, colegi de la Junimea sau congeneri din alte spații, pe care poetul poate că nu i-a cunoscut, dar fără de care panorama poeziei românești din acea perioadă nu ar fi completă, „tinerii”, care au debutat până în 1889.

Expoziția va fi expusă la Piatra Neamț în perioada 25 mai – 25 iulie 2021.

 

Spune-ne opinia ta