MEMORIA ZILEI: Theodor V. IONESCU, personalitate de calibru international!
Stiri Botosani Friday, 8 February 2013 CulturăÎn anul 1925 este numit profesor la Catedra de Fizică Moleculară, Acustică şi Optică a Facultăţii de Ştiinţe. Sub conducerea profesorului Ionescu, împreună cu profesorul Mihul, au fost întrepinse primele studii în domeniul fizicii gazelor ionizate din România, studii ce au constituit bazele unui domeniu de mare actualitate la Facultatea de Fizică din Iaşi – fizica plasmei.
Încă de la începuturile activităţii de cercetare a avut realizări ştiinţifice remarcabile.
Astfel, în 1925 a inventat un microfon bazat pe curenţi termoionici (curenţi emişi de corpurile încălzite) şi un modulator de lumină, folosind fenomenul de interferenţă.
În anul 1935 a inventat o versiune a magnetronului (înaintea celor din Anglia), iar în anul 1936 obţine un brevet de invenţie pentru imagini în relief în cinematografie şi televiziune.
Transferat la Universitatea din Bucureşti, profesorul Ionescu a contribuit la fondarea "Catedrei de Electricitate şi Magnetism", devenită mai târziu Facultatea de Fizică.
În 1946, la Bucureşti, împreună cu profesorul V. Mihu a construit o instalaţie cu care s-a obţinut prima "emisie stimulată" de tip MASER, un precursor al MASER-ului inventat în 1954.
Amintim aici încă două dintre realizările ştiinţifice remarcabile ale profesorului Ionescu: studiul frecvenţelor de rezonanţă ale ionilor moleculari de hidrogen şi oxigen, precum şi studii asupra oscilaţiilor rezonante la frecvenţe radio şi microunde în plasme fierbinţi, cu posibilităţi de realizare în fuziunea termonucleară. Lucrările au fost prezentate la Paris de către Acad. Louis Neel, laureat al Premiului Nobel în Fizică şi publicate în revista C.R.Acad.Sci, Paris (1970).
Profesorul Ionescu a fost membru al Academiei Române şi a condus peste 30 de doctoranzi.
S-a stins din viata pe 6 noiembrie 1988, la Bucureşti.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO
Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...
Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!
La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...
O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)
Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.37 secunde