A urmat şcoala primară din satul natal. A intrat de tânăr ca frate, la Schitul Sihăstria Voronei, aparţinând de Mănăstirea Vorona, aflată în apropierea ţinuturilor natale în anul 1928. A urmat vreme de un an cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, pe care le-a continuat apoi la Mănăstirea Cernica.
"Sunt recunoscator, in primul rand, Bunului Dumnezeu, care mi-a daruit viata aceasta. De copil am invatat, de la vatra si intelepciunea parintilor mei - sfinti pururea pentru mine -, o data cu insemnatatea chemarii clopotului la slujbele Bisericii, pastrarea randuielilor ei si ca trebuie sa multumesc lui Dumnezeu si pentru darul vietii.
Era greu pentru ei, caci eram zece copii, cu ei 12, in anii 1915, cand am venit eu pe lume, in plina pregatire pentru razboi. Dar nu am auzit de la ei decat cuvinte de incurajare, de nadejde in Dumnezeu. Nu asteptau ajutoare din nici o parte, nu asteptau sa primeasca ceva fara munca, daruri sau drepturi. Tatal meu si mama mea purtau ei insisi de grija gospodariei si nu le lipsea nimic. Si nu posedau altceva decat acea gospodarioara foarte modesta pe care o mai vad astazi, cand merg spre sat, de la Iasi spre Stefanesti, pe malul Prutului sau spre Husi, unde mai sunt inca sate cu gospodarii, cu case acoperite cu stuf, ca aceea pe care ochii mei au vazut-o o data cu lumina zilei.
Ce valori nepretuite, morale, se cultivau intr-o asemenea familie! Nu se auzeau minciuni, vorbe desarte despre vecini sau despre altii. Ci, dimpotriva, numai lucruri frumoase. Pot sa spun cata insemnatate avea respectul pentru semeni. Cel putin doi din familie trebuia sa fie in fiecare sarbatoare si duminica la biserica. Acestia doi mergeau la biserica pregatiti si aduceau acasa anafura, daruri ale Duhului Sfant din sfintenia Bisericii, aduceau binecuvantare, aduceau cuvant ziditor de bucurie. Aceasta este comuniunea, una dintre frumusetile Ortodoxiei, ale romanilor, ale familiei romanesti", marturisea PF Teoctist.
"Manastirea satului meu"
"As vrea sa cinstesc memoria invatatorului meu de la scoala primara, Gheorghe Romanescu, un om deosebit, cu suflet ales si cunostinte enciclopedice, un adevarat profesor universitar, caruia ii pastrez o frumoasa amintire. De la el am invatat nu numai religia, caci mergea cu noi la biserica, dar si istoria, cu domniile voievozilor, maretia lor si, de asemenea, literatura, pe Eminescu si pe alti mari scriitori ai nostri. Un adevarat apostol a fost acest barbat, fiu de preot, care m-a ajutat chiar si atunci cand, dupa absolvirea scolii, am plecat la manastire fara stirea si invoirea familiei, a parintilor, lamurindu-i sa ma lase sa-mi urmez drumul chemarii mele.
Asadar, eu am iesit, pot zice, dintr-o manastire, care era satul meu natal, adapostit intre colinele blande ale Botosanilor, cu datini frumoase si oameni credinciosi, cu prunci sanatosi si tineri plini de virtuti, unde nu se auzise de pacatele si ratacirile pe care ni le prezinta astazi presa si televiziunea, incat ti se intuneca sufletul si te incrancenezi de cate se petrec zilnic in lume. Am iesit din manastirea satului meu si am intrat in alta manastire, la Vorona, ce se afla la vreo 30-40 km de casa, dar care atunci mi se parea foarte departe, dincolo de orizont.
De acolo, la inaltarea Sfintei Cruci din anul 1929, am mers la Schitul Vovidenia. O zi deosebita traiam la Vovidenia in Vinerea Luminata cand, potrivit randuielii manastiresti, se facea procesiune cu icoana facatoare de minuni de tot soborul, in frunte cu Prea Sfintitul Staret Nicodim Munteanu, inconjurat de arhimandriti si diaconi, urmat de un impresionant cortegiu de monahi si elevi, cu cantarile Izvorului Tamaduirii si Hristos a inviat. In sunetele clopotelor, urcam aleea de brazi de curand plantati, spre biserica Vovideniei si ne opream in poiana cu izvorul ei minunat, unde se savarsea sfintirea apei si se sfinteau prin stropire toti cei de fata si toata firea inconjuratoare. An de an acest luminat ceremonial pascal se desfasura potrivit unei stravechi traditii, din nefericire parasita.
Cand eram elev la Seminarul Teologic Monahal de la manastirea Cernica, intre anii 1932-1940, impreuna cu Parintele Arhimandrit Grigore Babus, acum preot slujitor la Catedrala Patriarhiei noastre, trebuia, o data cu trecerea in cursul superior, sa fim cu totii monahi, sa depunem, adica, voturile monahale. Potrivit hotararii Patriarhului de vie amintire Miron Cristea, ctitorul seminarului, s-a introdus aceasta prevedere in regulament, de a nu fi admis in cursul superior decat daca esti monah".
Povestea numelui Teoctist
"Eu am depus voturile monahale la 6 august 1935, la manastirea Bistrita de langa Piatra Neamt, ctitoria domnitorului Alexandru cel Bun, cand am primit si numele de Teoctist, prin cuvantul vrednicului staret Ghenadie Caraza, vestit pe Valea Bistritei, intre cei mai distinsi dintre staretii manastirilor noastre voievodale.
As fi dorit sa port in calugarie numele Teodorit. Gasisem in cronica manastirii Bistrita numele unui ierodiacon care scria foarte frumos, Teodorit, din secolul trecut, monah invatat, traitor in Hristos si bun slujitor. Am transmis prin cineva dorinta mea staretului Ghenadie care, primind din mana mea foarfeca, a taiat din parul meu zicand: "Se tunde robul lui Dumnezeu, fratele nostru Teoctist, monah, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin." Si asa mi-a ramas numele, potrivit randuielii noastre bisericesti".
TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
Patriarhul Teoctist a murit în data de 30 iulie 2007, după ce a fost operat de adenom de prostată, la Institutul Clinic Fundeni. Intervenţia chirurgicală nu a fost una de urgenţă, ci una programată. Pe parcursul zilei, veştile venite dinspre spital erau îmbucurătoare. Potrivit medicilor, decesul a survenit în urma unor complicaţii cardiace, la ora 17.00, pe fondul unor suferinţe mai vechi de acest gen. Trupul neînsufleţit al Patriarhului Teoctist a fost depus in Catedrala Patriarhală.
VIDEO: Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist la biserica din satul Victoria, Tocileni, ctitorie a P.F. Sale
