Nichita Stănescu este poet nepereche, parte a unei trinităţi reformatoare în lumea versului românesc, alături de Eminescu ÅŸi Arghezi ÅŸi un admirabil artist, prin teoriile, jocurile, abilităţile ÅŸi stările sale a metamorfozat realmente imaginea poeziei româneÅŸti.

Nichita Hristea Stănescu s-a născut la 31 martie 1933, la PloieÅŸti, mama sa fiind Tatiana Cereaciuchin, membră a unei familii de nobili de origine rusă refugiată în România, iar tatăl, Nicolae Hristea Stănescu, fost ţăran devenit meÅŸteÅŸugar ÅŸi comerciant. Între anii 1944 ÅŸi 1952 a urmat Liceul Sf. Petru ÅŸi Pavel din PloieÅŸti (actualul „Mihai Viteazul”), iar în perioada 1952 – 1957 a urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din BucureÅŸti.

CITEȘTE ȘI: "Sucevenii vor să atragă botoșănenii cu noua Sală Polivalentă și visează la o ..."

 

În anul 1952, în primul an al facultăţii, s-a căsătorit cu Magdalena Petrescu, marea sa dragoste din adolescenţă, însă după numai un an cei doi se despart. În anul 1962 Nichita s-a căsătorit cu poeta ÅŸi eseista Doina Ciurea, din dragostea celor doi reieÅŸind inspiraÅ£ia poetului pentru volumul „O viziune a sentimentelor”, apărut doi ani mai târziu ÅŸi pentru care Nichita primeÅŸte, în acelaÅŸi an, premiul Uniunii Scriitorilor. În martie 1965 publică volumul de poezii „Dreptul la timp”, iar un an mai târziu publică volumul „11 elegii”, apărut la Editura Tineretului.

În anul 1967, publică nu mai puÅ£in de trei volume – „RoÅŸu vertical”, „Antologia Alfa”, precum ÅŸi volumul de poezii „Oul ÅŸi sfera”, iar în anul 1969 publică volumele de poezii „Necuvintele”, care primeÅŸte din nou Premiul Uniunii Scriitorilor ÅŸi „Un pământ numit România”.

Nominalizat la Nobel

În acelaÅŸi an este numit redactor-ÅŸef adjunct al revistei „Luceafărul”, alături de Adrian Păunescu, iar în anul 1970, publică volumul „În dulcele stil clasic” ÅŸi a doua antologie din opera sa cu titlul „Poezii” ÅŸi deÅ£ine o rubrică lunară în revista „ArgeÅŸ”. În perioada 1970 – 1973, devine redactor-ÅŸef adjunct la revista „România literară”, aflată sub conducerea lui Nicolae Breban.

În anul 1980, scriitorul suedez Arthur Lundkvist îl propune Academiei Suedeze pentru includerea pe lista candidaÅ£ilor la Premiul Nobel pentru Literatură, Nichita fiind nominalizat alături de nume mari precum Max Frisch, Jorge Borges, Leopold Sedar Senghorn, laureatul acelei ediÅ£ii fiind, însă, poetul grec Odysseas Elytis. În anul 1982 primeÅŸte Premiul „Cununa de aur” a Festivalului internaÅ£ional de poezie de la Struga (Macedonia), ÅŸi în februarie, acelaÅŸi an, moare tatăl poetului. Tot în 1982 îi apare volumul „Noduri ÅŸi semne”, subintitulat „Recviem pentru moartea tatălui”, o selecÅ£ie din tot ce a scris poetul de la ultima sa apariÅ£ie editorială.

În iulie 1982 se căsătoreÅŸte cu ultima sa soÅ£ie, TodoriÅ£a Tărâţă (Dora), povestea lor de iubire fiind una cu adevărat impresionantă. Atât de mare încât Dora i-a convins chiar pe prietenii poetului să alcătuiască un fel de „conjuraÅ£ie antialcool“, oficializată printr-un act pe care toÅ£i ÅŸi-au pus semnăturile, angajându-se să lupte alături de el împotriva acestui viciu care pusese stăpânire pe Nichita.

Din spusele lui Ștefan augustin DoinaÈ™, în vara lui 1977, atunci când s-a împrietenit cu Nichita, acesta era deja dependent de alcool. Crizele hepatice ale poetului s-au înrăutățit spre 1981, când a È™i fost internat la Spitalul Fundeni.

Doi ani mai târziu, în 1983, Nichita Stănescu s-a stins din viață în noaptea de 12 spre 13 decembrie, la vârsta de 50 de ani.