Această epistolă a Sfântului Ioan Iacob a fost adresată unei familii de români ortodocşi, stabiliţi în Ierihon încă din anul 1933. Proveneau din judeţul Tutova (zona Bârladului) şi au reuşit atunci, în vremea Protectoratului britanic asupra Locurilor Sfinte, să cumpere o proprietate în oraşul biblic Ierihon. Deşi nu erau oameni bogaţi, din munca lor aveau cele necesare traiului şi pe deasupra mai făceau bine şi altora, scrie în Ziarul Lumina pr. Arhim. Timotei Aioanei.
La mulţi ani!
Sfintele sărbători cu bine, fraţilor întru Hristos Constantine, Dimitrie şi soră Elenă!
Din smerita mea peşteră mă duc cu gândul la sfânta Peşteră din Vitleem, unde s-a născut Împăratul Păcii şi Mântuitorul nostru.
El a plecat cerurile ca să ne rădice pe noi către cele de sus.
A venit în lume ca să ne aducă pace. Dar iată că lumea de azi nu preţueşte nici sfânta Lui pogorâre şi nici pacea pe care au vestit-o Îngerii la Vitleem.
Mândria lui Irod căuta să piardă pe Cel născut în Peşteră, iar ştiinţa deşartă a lumii de azi caută să piardă sfânta credinţă din inima creştinilor.
Domnul pătimeşte şi astăzi prigoană din partea lumii deşarte, ca şi în vremea lui Irod.
Irozii şi fariseii nu s-au terminat. Ba încă sunt mai harnici astăzi.
Toate născocirile împreună cu desmăţul şi cu necredinţa împlinesc lucrul lui Irod.
Traiul răsfăţat fugăreşte credinţa din inima omului şi răceşte dragostea cea curată.
Înţelepciunea omenească de azi caută să zboare mai sus decât Dumnezeu ca şi oarecând Lucifer.
Pentru asta se mânie Dumnezeu şi depărtează blagoslovenia de pe pământ.
Azi Radioul cântă pretutindenea dar lumea este cuprinsă de frică şi desnădejde. Născocirile pe care le face sunt uneltele morţii. Şi-a pregătit mintea omului scule cari ucid şi trupul şi sufletul. Singură îşi fabrică pierzarea. O mică scântee poate să aprindă focul cel mare.
Dar milostivul Dumnezeu mai ţine pe loc calul cel de foc, pentru ca să ne pocăim noi nevrednicii.
Pocăinţă aşteaptă Domnul de la creştini, căci preţul lor este mai scump decât cerurile.
Preţul creştinilor este însăş sângele cel scump al Domnului.
Pentru asta mai ţine Dumnezeu lumea.
Semnele mâniei lui Dumnezeu le putem cunoaşte prea bine şi cine ştie câte valuri amare vor veni peste lume până când va pricepe înşelăciunea şi va căuta izvorul cel sfânt al păcii care s-a arătat în Peştera de la Vitleem. Până atunci lumea încearcă să meargă în lună şi în stele şi doarme somnul nesimţirii la cântecul de Radio.
Pe noi cari avem credinţă curată, ne-a ales Domnul din lume, măcar că trăim în lume.
Deci pentru sufletele noastre însetează şi astăzi Domnul căci noi suntem un trup şi un duh şi capul nostru este însuşi Hristos (cum zice Sf. Apostol Pavel).
Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan scrie în cartea sa, zicând:
„Nu iubiţi lumea nici cele din lume“, iar Sf. Apostol Iacob scrie: „Dragostea lumii acesteia, duşmănie este cu Dumnezeu“.
Apoi Sf. Apostol Pavel scrie:
„Toţi cei ce vor dori să ducă viaţă cucernică întru Hristos Iisus, vor fi prigoniţi!“
Deci noi nu aşteptăm de la lumea asta decât necaz şi prigoană precum însuşi Domnul a suferit de la sfânta Sa Naştere şi până la mormânt.
Şi Domnul ca şi noi a pribegit în ţară străină (adică în Egipt) şi toată viaţa a fost prigonit.
Să iubim şi noi necazurile şi prigoanele căci din ele a băut Domnul Slavei. Să gustăm din oţetul şi din fierea Lui, ca să ne îndulcim şi din Slava lui cea sfântă, pentru rugăciunile Prea Curatei Sale Maici, care L-a născut cu trupul pentru mântuirea noastră. Amin.
Al frăţiilor voastre smerit rugător către Domnul,
Ieroschimonah Ioan Iacob din Schitul Sf. Ana
26 Decembrie 1958, Hozeva
Constantin şi Elena Samoilă, cei cărora li s-a adresat Sfântul Ioan Iacob (sfântul botoșănean născut în Crăiniceni), erau oameni profund credincioşi şi aveau un singur copil, pe Dimitrie, care a împlinit în anii â90 dorinţa părinţilor săi de a dărui (oferi) proprietatea din Ierihon (aprox. 1000 mp) Patriarhiei Române. Aceşti români l-au cunoscut pe Sfântul Ioan Iacob timpuriu (veniseră în Ţara Sfântă cam în aceeaşi perioadă, ei în 1933, Cuviosul Ioan Iacob în 1936), dar mai ales l-au ajutat în perioada când Sfântul Ioan a fost egumen la schitul românesc „Sfântul Ioan Botezătorul“ de pe malul Iordanului (1947-1952). Constantin Samoilă era un bun gospodar, brutar şi meşter tâmplar. Făcea pâine pentru Patriarhia Greacă, respectiv pentru mănăstirile „Sfântul Sava“, „Sfântul Teodosie“, Hozeva, „Sfântul Gherasim de la Iordan“, iar băiatul lui, Dimitrie, le ducea săptămânal, pe jos, câte un sac-doi călugărilor pentru hrană. La Ierihon aveau animale şi o grădină în care se găseau portocali, lămâi, bananieri şi viţă-de-vie. Erau primitori de străini şi ajutători. Sfântului Ioan Iacob i-au fost de mare folos. Erau, de altfel, printre puţinii prieteni şi cunoscuţi ai săi, alături de monahul Ioanichie Pârâială, de sora acestuia, monahia Magdalena, de cele câteva maici românce care locuiau în Ierihon. Familia Samoilă a rămas aproape de Sfântul Ioan Iacob până la sfârşitul zilelor lui. Mărturie ne oferă această scrisoare.
În casa familiei Samoilă a poposit la Ierihon şi arhim. Cleopa Ilie cu însoţitorii săi, în timpul vizitei pe care a făcut-o în Ţara Sfântă, la sfârşitul anilor â70.
Constantin Samoilă a trecut din această viaţă la 23 februarie/7 martie 1980 (într-o vineri dimineaţă), în vârstă de 88 de ani (n. 1892), şi a fost înmormântat în cimitirul bisericii greceşti de la Dudul lui Zaheu. Era văduv din anul 1960. Fiul său, Dumitru, care a donat proprietatea părintească Bisericii Ortodoxe Române, a trecut la cele veşnice în decembrie 2000...
