Manifestări dedicate lui Mihai Eminescu, la Ipotești. Acestea se vor desfășura în perioada 14 – 16 ianuarie

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, în parteneriat cu alte instituții din județ, în perioada 14-16 ianuarie 2023, Zilele Eminescu.

Manifestările vor debuta, sâmbătă, pe 14 ianuarie, la ora 13:00, cu vernisarea expoziției stradale „Poeți contemporani cu Eminescu”, în parcul „Mihai Eminescu” din Botoșani. Expoziția a fost concepută sub aspect grafic de Liliana Grecu, selecție și texte – Lucia Țurcanu, fiind realizată în parteneriat cu Biblioteca Județeană  „George Coşbuc” din Bistrița-Năsăud. În aceeași zi, începând cu ora 14:00, în Sala „Horia Bernea” a Memorialului Ipotești, organizatorii invită publicul la o după-amiază de folk, în compania lui Doru Ionescu, care va face o prezentare despre Folk & rock pe versuri de Eminescu, și Ovidiu Mihăilescu, care va susține un recital de muzică folk.

 

Duminică, slujba de Te Deum, oficiată cu ocazia zilei de 15 ianuarie, va avea loc în Bisericuța familiei Eminovici de la Ipotești, începând cu ora 11:00, fiind urmată de depuneri de flori la bustul lui Mihai Eminescu din incinta Memorialului.

În ziua de 15 ianuarie, începând cu ora 11:45, va avea loc ceremonia de acordare a Premiului Național pentru Traducerea și Promovarea Operei Eminesciene. Premiul este acordat de Memorialul Ipotești anual, în baza deciziei unui juriu național din care fac parte profesorii și criticii literari: Iulian Costache, Mircea A. Diaconu, Andrei Terian. Discursul de Laudatio va fi susținut de prof. Mircea A. Diaconu, fiind urmat de răspunsul la Laudatio. Un mesaj pentru laureat îl va avea Acad. prof. dr. Mircea Martin. Ceremonia de premiere va fi urmată de conferința „Eminescu al timpului său – Eminescu al timpului nostru”, susținută de Varujan Vosganian, prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România.

După o scurtă pauză, activitățile vor continua, de la ora 13:30, în sala „Horia Bernea” cu ediția din ianuarie a proiectului Poeți în dialog, organizată în parteneriat cu Liceul „Regina Maria” Dorohoi. Invitații acestei ediții sunt poeții Octavian Soviany și Claudiu Komartin, moderator – Lucia Țurcanu.

Începând cu ora 15:00, va avea loc masa rotundă Despre cultura română, traduceri și alți conectori în câmpul global al culturii, la care vor participa profesorii și scriitorii: Magda Cârneci, Caius Dobrescu, Bogdan Ghiu, Mircea Martin, Călin-Andrei Mihăilescu, Carmen Mușat, Radu Vancu.

Luni, pe 16 ianuarie, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, în parteneriat cu Memorialul Ipotești, organizează, la ora 10:00, Concursul de recitare  Dor de Eminescu, cu participarea elevilor înscriși în competiție și a actorilor Teatrului „Mihai Eminescu” și ai Teatrului „Vasilache” din Botoșani. În deschiderea concursului, va fi lansat apelul pentru ediția 2023 a concursului „Porni Luceafărul...”, iar Rareș Prisacariu va susține un recital din Eminescu.

La ora 12:00, în sala „Horia Bernea” va avea loc premiera filmului documentar „Eminescu și Cernăuții”, regia: Mihai Petre Grosu; scenariul: prof. dr. Ionel Novac și prof. Vasile Bycu; producător: GCC FILM GLOBAL, GCC FILM WORRLDWIDE, București.

Începând cu ziua de 15 ianuarie, Memorialul Ipotești va oferi publicului câteva expoziții, atât la Ipotești, cât și în țară: în sala „Horia Bernea” – expoziția de fotografie „Glose”, panotată de graficianul Liliana Grecu – selecție din fotografiile participanților la taberele de fotografie organizate de Memorialul Ipotești în perioada 2016-2021; la biblioteca Biblioteca Județeană „George Coșbuc” din Bistrița – expoziția „Memorialul Ipotești – retrospectivă” (concepție grafică – Lilian Grecu); la Casa de cultură „Mihai Sadoveanu” din Pașcani – expoziție de grafică Spiru Vergulescu; la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă din orașul Drochia, Republica Moldova – expoziția „Poeți contemporani cu Eminescu” (selecție text și prezentare – Lucia Țurcanu; concept grafic – Liliana Grecu).

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Aleșii de la județ sprijină copiii cu rezultate deosebite la învățătură să meargă la mare! (Foto, Video)

Wednesday, 5 August 2026

Consilierii județeni s-au întrunit, miercuri, în cadrul unei ședințe extraordinare. Aleșii de la județ au avut de votat încheierea unui protocol între Consiliului Județea...

Un imobil monument istoric din Botoșani se vinde, aleșii locali nu au fost de acord să cumpere! (Foto, Video)

Tuesday, 4 August 2026

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, a cerut votul consilierilor locali pentru cumpărarea unui imobil monument istoric. Proiectul care prevede exercitarea dreptului de preemțiune pentru c...

Au cerut asfalt și au primit o promisiune. Se întâmplă chiar în Botoșani! „Mai prind oare asfalt sau dau mâna cu preotul?” (Video)

Friday, 31 July 2026

Deși locuiesc în municipiul Botoșani într-o zonă relativ centrală, nu au parte totuși de aceleași condiții de trai ca ceilalți locuitori ai municipiului reședință de județ. Est...