Mai multe biserici din județul Botoșani vor fi în sărbătoare celebrând-o pe Sfânta Cuvioasă Parascheva!

În data de 14 octombrie, Biserica Ortodoxă cinstește pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, sărbătoare importantă pentru creștini, marcată cu cruce roșie în calendar.

Sfânta Cuvioasă Parascheva este considerată ocrotitoarea Moldovei și a Bucovinei, fiind cea mai populară dintre toți sfinții ale căror moaște se află în România.

Sfânta Parascheva s-a născut în localitatea Epivata de pe ţărmul Mării Marmara, în prima jumătate a veacului al XI-lea. Deși viaţa ei pământească a fost de numai 27 de ani, nevoinţele sale ascetice și dorul de desăvârșire au făcut-o bineplăcută înaintea lui Dumnezeu.

 

A intrat în cinul monahal la o mănăstire din Constantinopol, înfrumuseţându-și sufletul prin virtuţile rugăciunii, postului și milosteniei. Timp de cinci ani s-a nevoit la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea Pontului, apoi a plecat în Ţara Sfântă să se roage în locurile unde au călcat pașii Mântuitorului Hristos. Cu poruncă de Sus, s-a reîntors în patria natală, unde a fost chemată la viaţa cea veșnică.

În județul Botoșani sunt mai mule biserici cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, care în data de 14 octombrie vor fi în sărbătoare.

Printre acestea, se numără bisericile de la următoarele parohii:

– Parohia „Cuvioasa Parascheva”, municipiul Botoșani

– Parohia Bălușenii Noi, comuna Bălușeni

– Parohia Bătrânești, comuna Gorbănești

– Parohia Brehuiești, comuna Vlădeni

– Parohia Cătămărăști Vale, comuna Mihai Eminescu

– Parohia Coștiugeni, comuna Albești

– Parohia Cucutenii Noi, comuna Durnești

– Parohia Mândrești, comuna Vlădeni

– Parohia Orășeni Vale, comuna Curtești

– Parohia „Cuvioasa Parascheva”, comuna Roma

– Parohia Corjăuți, comuna Hilișeu

– Parohia „Sfânta Vineri”, municipiul Dorohoi

– Parohia Plopenii Mari, comuna Ungureni

– Parohia „Cuvioasa Parascheva”, comuna Brăești

– Parohia Bodeasa, oraș Săveni

– Parohia Ibăneasa, comuna Știubieni

– Parohia Ștefănești Sat, oraș Ștefănești

– Parohia Plevna, comuna Suharău

– Parohia Scutari, comuna Mileanca

Sursa: Timpul Credinței

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Miracol medical la Iași: Un băiețel de nici 9 kilograme la doi ani a primit o nouă șansă la viață!

Sunday, 8 November 2026

Doi copii salvați, două familii care au primit speranță și o echipă de medici care a demonstrat că în România se poate face medicină de performanță la nivel mondial! La Spital...

Rezultate internaționale obținute de sportivii botoșăneni la Cupa Ambasadorului Republicii Coreei de Sud!

Sunday, 8 November 2026

În data de 07 noiembrie 2026, un lot de 8 sportivi însoțiți de 2 antrenori reprezentând Brilliant Taekwondo Sporting Club și Clubul Sportiv Botoșani, au participat în sala ...

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

Sunday, 8 November 2026

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...