DUMITRU NECSANU
Născut pe 17 octombrie 1948, Dumitru Necșanu mai întâi a trăit în poezie, apoi a adunat între paginile cărții poemele pe care le-a purtat prin lume. Și lumea lui Dumitru Necșanu a fost largă, a fost plină de experiențe. A muncit la Oficiul de Gospodărire a Apelor Botoşani (O.G.A.), la Uzina de Cinescoape din Bucureşti, U.J.C.O.O.P. A fost revizor contabil în cadrul Cooperativei de Credit Botoşani, inspector financiar la Banca Centrală Cooperatistă Creditcoop Botoşani.
Primele versuri i-au apărut în anul 1970, în ziarul Clopotul, dar a avut colaborări cu reviste literare, de la Amfitrion, Ateneu, Conta, Contemporanul, Familia, la Hyperion-caiete botoşănene, Jurnalul literar, Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi.ro, Porto-Franco, România literară, Steaua, Tribuna,Ţara de Sus ş.a.
În perioada 1971-1974 a frecventat Cenaclul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, condus de scriitorul Fănuş Neagu, iar mai târziu Cenaclul literar „Mihai Eminescu” din Botoşani, condus de scriitorul Lucian Valea.
Este distins cu Premiul „Horaţiu Ioan Laşcu”, acordat de Filiala Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România, la Concursul Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul…”, ed. a XXVII-a, iunie 2008, iar în același an obține și Premiul revistei „Hyperion” pentru debut editorial.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România (2010).
A publicat Omphalos (Botoşani: Axa, 2007) – Premiul „Mihai Ursachi” pentru debut editorial – poezie, acordat de Filiala Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România, Labirintul gol (Piatra Neamţ: Editura Conta, 2009), Vânătoarea de frig (antologie; Cluj-Napoca: Dacia XXI, 2011).
- Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment? Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.
- Arbitrar, am debutat cu o poezie "de dragoste" in ziarul Clopotul, considerând (atunci) pagina tipărită un mal al Edenului. Eram de douăzeci de ani şi nici pe departe copt. În 1970 veleitarul din mine considera că l-a prins pe Dumnezeu de picioare. Abia apoi, alergând după o libertate aparentă, umblând haihui prin Botoşanii dragi, prin minele de uraniu de la Oraviţa sau visând în căminul de nefamilişti ai Uzinei de cinescoape de la Bucuresti, carând cu mine o bruma de "biblibiotecă" şi (vezi bine) cumpărând România literară de la primul număr am ajuns să-mi înţeleg vocaţia şi deseori să o reneg. Esenţială a fost, însă, întâlnirea cu un om pe atunci deosebit în "provinciala urbe", Lucian Valea. Oricum, debutul "literar", pentru mine "ocult" a fost publicarea la (evident) poşta redactiei semnată de regretatul Geo Dumitrescu în Romania literară (prin 1971). Ei, şi de aici mi-am luat lumea în cap, am publicat în Familia (posta redactiei) intrând în atenţia regretatului Stefan Augustin Doinaş, lăudat în Contemporanul de către Ana Blandiana … Dar de aici şi până la "istoria literaturii" distanţa e cam mare!
- Care a fost drumul până la prima carte?
- Orice june cu «predilecţie» visează ab initio glorie literara, lauri multipli şi loc la masa nemuritorilor. Nu neg că am muncit la manuscris, că am iniţiat cu Gellu Dorian şi alţii chiar o revistă, mai mult sau mai putin subversivă, că aveam un loc în gloria locală, dar relaţiile mele cu puterea (a se citi securitatea) n-au fost amiabile deloc. Cartea n-avea cum să vină şi însumi port o mare vină. Hăt, târziu, cartea mea Omphalos o fi găsit o firidă neocupată. Mă minun şi acum ce deştept eram «odată».
- Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?
- Indiscutabil, volumul NEMOARTE, al marelui poet Dimitrie Stelaru.
- Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?
- Ei, asta da întrebare! Dar şi conştiinţa e de multe feluri. Bunăoară cea religioasă. Deci a unui grup care împărtăşeşte un anume canon (să zicem). Stăm şi privim cum prin faţa bisericii adastă câţiva cioroi spilcuiţi şi privesc cu atenţie un beţiv ce şi-a adus aminte de Dumnezeu, cu o mână îşi face cruce şi cu cealaltă îşi pipăie bruma de bani din buzunarul de la piept. Sau două precupeţe închinându-se fugar că au vândut iute laptele îndoit cu apă. Sau bătrânelul pişicher care ridica pălăria ponosită, îşi face cruce, dar ochii tiva la pulpiţele dolofane ale unor liceene ce la rândul lor fac cruciţe iuţi cu gândul la teza de la română îngânând "dă-mi doamne Eminescu, dă-mi doamne Eminescu". Conştiinţă şi gândire liberă, deci…
- Iar despre conştiinţa politică e atunci când nu e!
- Lasând gluma la o parte şi fără să ne ascundem după deget, necesitatea de a comunica în tâlhăria comunistă solicita disimularea în tropi din ce în ce mai elaboraţi, ceea ce era la urma urmei o "şcoală". Din alt unghi, deunăzi am avut neplăcerea să asist pe sticla locală neelaborată la încercarea unui "ilustru" demolator de vise, doctor în istoria partidului unic şi hăcuitor lacom de texte poetice cum încerca să-şi adjudece virtuţi culturale inexistente. Schiza începe de la conştiinţă, gândirea nu poate fi decât liberă. Raportul nu poate fi cuantificat decât din acest punct de vedere, iar cetăţeanul, la urma urmei, e un biet plătitor de impozite şi taxe mai mult sau mai puţin locale.
Corolar, poate de dincolo de Stix magistrul Mihai Ursachi recunoaşte ca este un exemplu perfect al simbiozei conştiinţă şi gândire liberă. (Şi măcar o perioadă nu a plătit impozite tâlharilor…)
- Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?
- Literatura, arta în general, va deveni problema intimă a elitelor. Cu atât mai mult cea indigenă. Numărul de cititori scade în detrimentul creşterii numarului de "puitori de mine", a autorilor, adică. Ei, să n-o luăm în tragic, generaţiile au un sistem propriu de apărare, şi, după limpezirea de rigoare, vor aparea (cititorii adică). Depinde şi ce propui…
(Citeste materialul complet pe petrutparvescu.blogspot.com)
Despre mine
otreapa de vedere care spune urechea strâmba ma înseala
vazduh îngenunchiat ce nu mai vine
urât de pleoapa ce nu mai închide
un cerc închis de mult în mine m-as duce cu sufletul în palme sa întreb
vazduhului otreapa-i sunt sau câine
pacat de viforul ce latra
iernaticul salas al celor multi
gânditi de boarea vazduhului de moarte si nevazuti de mine
Despre azi
azii erau odata ceea ce eu credeam ca e mâine mâinii erau mâine si eu eram si în azi
si în mâine si cu pâine si sare si vin
cresteam între astazi si mâine firav
prapadintu-se azilul si mâinele se desira gâfâind ca un asin trândav cum ziua
ce astazi prefira oasele
acestui ornic bolnav
Despre o posibila iarna
despre acordarea unui pian rar se vorbeste acest monstru pe care
aducându-l la viata dinspre vecernicia sufletului ce va vorbi li va fi noapte
si zi de zi se va face ce ai tu de spus
în rest tacerea-i un cloncanit de ciocane din care irump
vesnica va fi doar celesta misiva aprindere apriga si tamâie celesta albastrul va aprinde peretii sunetului si o sa ninga
Despre Iuda
fruntii si sufletului meu salas ai fost si tu calcând pe inima mea - ai mas
din ceruri coroana de marunti si spini calcând
sa nu ai parte
(Poeme de Dumitru Necsanu, publicate in Revista Porto-Franco)