I s-a spus Biserica Doamnei. Într-o vreme și Biserica Albă. Ridicată între anii 1541 și 1551 de către Doamna Elena Rareș, Biserica „Sfântul Gheorghe” din Botoșani a fost resfințită de sărbătoarea protectorului ei, în anul 2023, de către IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Pe pisania acestei biserici se poate citi: „Elena, fiica de despot, doamna răposatului Petru voievod, a zidit acest hram în târgul Botoșanilor, în zilele domnului Io Ștefan voievod și s-a săvârșit în anul 7059 (1551) luna lui octombre”.
În anul 2015, biserica-simbol a Botoșanilor a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Botoșani, având codul de clasificare BT-II-a-A-01942.01.
Arhitectura bisericii este asemănătoare cu cele construite de Ștefan cel Mare, având același pronaos mărit foarte mult, acoperirea cu calotă pe pandativi, dar fără decorul de tip gotic al nervurilor ceramice. Această biserică a fost restaurată de Nicolae Ghika-Budești în anul 1911. Biserica este înzestrată cu o catapeteasmă valoroasă, ale cărei icoane datează de la începutul secolului al XVIII-lea, și care - potrivit Ziarul Lumina - a fost restaurată cu ajutorul Centrului de Conservare și Restaurare a Patrimoniului de Artă Creștină Resurrectio al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, căci era atât de înnegrită, încât cu greu se distingeau icoanele. Dorința arzătoare a părintelui paroh pentru următorii ani este să picteze interiorul bisericii, pentru a îndeplini dorința Elenei Rareș, care a murit înainte de a putea realiza podoaba interioară a sfântului lăcaș, așa cum a făcut-o la celelalte ctitorii ale familiei sale.
Iorga în Orașul Domnițelor
La începutul secolului XX, Biserica ”Sfântul Gheorghe” avea nevoie urgentă de reparații, astfel încât Nicolae Iorga s-a asigurat că lucrările de restaurare decurg conform planurilor stabilite.
Potrivit amintirilor lăsate de colonelul Gheorghe Rățescu, aflăm că Nicolae Iorga le-a cerut restauratorilor din Botoșani ”să nu care cumva să modifice baza turlei bisericii – stea în opt colțuri – acesta fiind un specific al bisericilor lui Ștefan cel Mare și al urmașilor săi”.
Misiunea ”Clopotnița”
Iorga ia decizia de a dărâma clopotnița de la intrarea în biserică pentru ca apoi ”să se zidească alta mai departe”.
Povestește colonelul Gheorghe Rățescu: ”Întrebat unde să fie înălțată noua clopotniță, Iorga s-a uitat roată-mprejur, apoi a arătat cu mâna zicând: uitați-vă, acolo să o faceți, în colțul acela, și acolo s-a făcut”.
Nu mai puțin de 40 de maiștri au lucrat la restaurarea bisericii la acea vreme. Nu doar români, ci și sârbi, austrieci și italieni. În vremuri de restriște, s-a lucrat cu măiestria specifică meșterilor europeni îndelung probați prin catedralele - monumente istorice. Tunurile frontului se auzeau tot mai aproape. Cu toate acestea, Nicolae Iorga nu renunța la restaurarea bisericii.
Biserica ”albă”
Istoricul Adrian Nicolae Petcu, care de mulți ani studiază locașurile de cult din România, explică de ce biserica de la Botoșani nu era pictată la interior.
”La puţin timp după zidire, Doamna Elena a fost ucisă de susţinătorii pretendentului la domnie, astfel încât Biserica "Sf. Gheorghe" din Botoşani a rămas nepictată, biserică albă, după cum erau numite la vremea aceea lăcaşurile nezugrăvite din Moldova”, scrie Adrian Nicolae Petcu într-un studiu publicat în Ziarul Lumina.
A apărut firesc și întrebarea: ”În interior ce facem, domnule profesor?” Cuvintele îi aparțineau profesorului Petre Antonescu, de la Școala de Arhitectură din București, și îi erau adresate istoricului Nicolae Iorga.
Răspunsul lui Iorga a rămas și el consemnat: ”Dacă vom avea bani și dacă împrejurările vor permite, atunci pereții se vor picta, iar dacă nu, vor rămâne așa cum sunt – doar tencuiți”.
Secretul din zidul clopotniței
Nicolae Iorga a avut o cerere neobișnuită către preotul paroh Constantin Vasiliu. A propus ca, împreună cu inginerul orașului, să se redacteze un act în care să arate tot ce s-a făcut în timpul restaurării, act care ”să se zidească la înălțimea soclului clopotniței, pe peretele dinspre răsărit”.
Documentul a fost redactat de către avocatul Jenică Vasiliu, fiul preotului. Pe el și-au lăsat semnătura protoiereul, primarul, prefectul și inginerul orașului. După ce a fost închis într-o cutie cilindrică de tablă, actul a fost zidit în locul indicat de Nicolae Iorga.
”Personal am scris și eu referitor la ce era atunci în țară și în oraș, am pus documentul într-o cutie de tablă pe care am pus-o alături de documentul oficial. După circa 60 de ani am făcut cunoscut aceasta bisericii Sf. Gheorghe, spre știință și neuitare”, este mărturia colonelul Gheorghe Rățescu, din anul 1970.
Moment memorabil la finalizarea lucrărilor
La final, Nicolae Iorga i-a chemat laolaltă pe toți cei care au lucrat la restaurarea Bisericii ”Sf. Gheorghe”.
Gheorghe Rățescu povestește cum, ”spre uimirea tuturor”, istoricul le-a vorbit celor prezenți în limba lor: întâi românește, apoi pe rând sârbește, italienește și nemțește.
Sf. Mare Mc. Gheorghe, purtătorul de biruinţă
Cinstit pe 23 aprilie, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia din părinţi creştini şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). Rămas fără tată din copilărie, sfântul şi cu mama lui s-au mutat din Capadocia în Palestina, pentru că aveau rude acolo şi multe averi. Ajuns la vârsta maturităţii şi fiind frumos la chip şi viteaz în luptă, prin osteneală, pricepere şi destoinicie, tânărul Gheorghe a îmbrăţişat viaţa de soldat, dobândind în scurt timp cele mai mari cinstiri, până şi demnitatea de conducător de oaste în garda împăratului. În anul 303, împăratul Diocleţian a stârnit prigoană împotriva creştinilor şi cunoscând decretul de prigonire, Sfântul Gheorghe s-a înfăţişat îndată, de bunăvoie, înaintea împăratului, mărturisind deschis că este creştin şi că doreşte să slujească în oaste numai ca ucenic al lui Hristos. Atunci, Diocleţian a poruncit ca sfântul să fie întemniţat şi supus la chinuri groaznice. În vremea reţinerii sale în temniţă, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, atingându-se de un mort, l-a înviat. După multe şi cumplite suferinţe, Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, din porunca împăratului, într-o zi de 23 aprilie. În satele şi oraşele României foarte multe biserici sunt ridicate în cinstea acestui sfânt. Mulţi oameni, bărbaţi şi femei, îi poartă numele, iar al treilea braţ al Dunării se cheamă Braţul Sfântul Gheorghe. De asemenea, şi Paraclisul istoric al Reşedinţei Patriarhale îl are ca ocrotitor spiritual.