Intrăm în 2014 recunoscători pentru bruma de bani cu care ne salvăm de azi pe mâine, pentru părinții care încă mai trăiesc pe lângă noi, pentru copiii sănătoși într-o lume tot mai bolnavă, pentru mintea încă lucidă într-o societate controlată de sticlă.
Vremelnicii din fruntea țării nu mai poartă nume de români, venetici aciuați în cotloane și unghere obscure duc lupte aprige pentru a ne transforma, din popor, în populație fără valori, fără morală și fără caracter. Aleși de conjunctură în continuă autoapărare (a se citi superimunitate!) uneltesc legi împotriva propriului popor, singurul criteriu care contează fiind cel al interesului de clan, de partid, de familie.
Trăim de peste 20 de ani aceleași deziluzii, și totuși, la fiecare patru ani ducem memoria la curățat. Suferim de o dulce amnezie, de o bolnăvicioasă lipsă de argumente atunci când, amăgiți de discursuri și eșarfe colorate, facem aceleași alegeri din trecut, sperând inocent că, de data asta, promisiunile vor conta.
Cu ce gânduri intri în 2014?
Vei asista la același nesfârșit și bine regizat război? Motivația pentru lipsa de strategie, pentru noile taxe, pentru asaltul străinilor asupra vieții tale este totdeauna aceeași: noi vrem, dar nu suntem lăsați să lucrăm! Dacă ești sărac, bolnav, șomer, deznădăjduit, speriat, - da, vinovat ești și tu! Pentru că mănânci în fiecare zi, pentru că te-ai îmbolnăvit. Ești vinovat pentru că firma la care lucrai a dat faliment, ești vinovat că nu îți plătești taxele, pentru că nu aplauzi, pentru că nu crezi că, peste cel puțin 50 de ani, România va fi din nou ce-a fost, chiar mai mult decât atât!
Politica noastră a atins, în 2013, pragul de sus al tabloidizării, al circului ieftin și păgubos. În fapt, o cortină groasă, dincolo de care au răzbătut până la tine șușotelile mizere ale privatizărilor de carton și vânzările de țară.
Anul 2013 a înregistrat o dureroasă premieră, pe care istoria o va consemna cu chenar negru: România și-a dat țăranii pe mâna străinilor, a unor străini fără scrupule și fără milă. În anul 2013, românii au fost sub ocupație străină, bătuți, hăituiți, fără apărare.
Ce urmează?
Ne vor cumpăra pământurile, ne vor otrăvi legumele și laptele din ugerul vacii, ne vor învăța copiii la școală că relațiile homosexuale sunt mai sănătoase și mai firești și că părinții se numesc autoritate, istoria va deveni o formă de manipulare în slujba cotropitorilor, vom fi premiați dacă îl vom huli pe Dumnezeu dar vom face închisoare dacă vom nega istoria impusă de alte neamuri, ne vor omorî, din nou, sfinții...
Ce rămâne?
Ce avem de făcut?
Să ne iubim unii pe alții așa cum Iisus ne-a iubit pe noi, ne-ar spune un părinte înțelept.
Să ne încredem în noi înșine mai mult decât alții îndrăznesc, ar spune oamenii de bine.
Să mai votăm și la anul, pentru că viitorul țării sună bine, ne spun politicienii.
Cred că avem nevoie să nu uităm cine suntem.
Voi încheia cu o poveste cutremurătoare, poate prea dură pentru aceste momente, dar poate că asta ne va responsabiliza în anul care vine.
Povestește Cinghiz Aitmatov, în O zi mai lungă decât veacul, o scenă în care localnicii – aimani – țin piept jandarmilor. Localnicii sunt luați prizonieri și prima măsură este aceea de a li se anula memoria. Se ia o piele de cămilă care se așază pe scalpul prizonierului. Pielea de cămilă, care strange creierul, pe măsură ce se usucă, nu mai poate fi dezlipită de scalp. Teroarea este groaznică, omul rămas fără memorie devine rob supus. Un astfel de om, fără memorie și fără sentimente, își ucide mama pentru că așa i s-a comandat. Năframa mamei se preface într-o pasăre albă, care îl urmărește și îi strigă nesfârșit și sfâșietor: AMINTEȘTE-ȘI CINE EȘTI!
Să fie anul 2014 un an curat, un an de pace și bună înțelegere. Să fim sănătoși și lucizi, buni cu noi înșine pentru a dărui din binele nostru aproapelui aflat în suferință. Să ne iubim și să fim solidari. Numai astfel vom rămâne împreună și ne vom aminti până la capăt cine suntem.
La mulți ani, botoșăneni! La mulți ani, popor român!
(Florentina Toniță)
