Pentru că, dincolo de matematică, de rigorile sistemului educaÅ£ional românesc ÅŸi de vitregiile cotidiene, Al.D.Funduianu ne înfăţiÅŸează poezia – a sa ÅŸi a altora – ca pe o "ÅŸtiinţă deÅŸteptătoare" a minÅ£ii în aceeaÅŸi notă în care, în Antichitate, grecii descriau muzica drept disciplină matematică. Dar, mai presus de toate, se distinge la poetul botoşănean un soi de generozitate (con)frăţească, pe care o cultivă fără emfază, aÅŸ spune chiar cu recunoÅŸtinţă.
"Generozitatea nu înseamnă să îmi dai ceva de care tu ai mai puÅ£ină nevoie decât mine, ci să îmi dai ceva de care tu ai mai multă nevoie decât mine", ne spunea demult Khalil Gibran. Într-acolo ne poartă Al.D.Funduianu, fie că suntem într-un poem, un interviu sau în mijlocul unei întâmplări. Scrie despre cărÅ£i ÅŸi despre oameni cu aerul că îÅŸi face sieÅŸi un dar. Fascinează la Al.D.Funduianu acea inocenţă a admiraÅ£iei, a conÅŸtientizării ÅŸi identificării maeÅŸtrilor (de la Octav Onicescu la Solomon Marcus, la Dimitrie Pompoiu sau Radu Gologan). AceeaÅŸi fascinaÅ£ie o regăsim la profesorul-poet când, la rândul său intervievat fiind, mărturiseÅŸte: "la noi, la români, să-i zicem "pe faţă" lui radical din 2 că este număr iraÅ£ional, pare nu numai neinspirat, dar ÅŸi inuman...".
"Se mai vorbeÅŸte încă/ - prin semne -/ că istoria s-a făcut ÅŸi/ s-a scris/ anevoie// de spaima gloriei/ cum cineva îÅŸi contura câteva idei/ personale/ spre a le face/ cunoscute semenilor/ se ÅŸi pomenea somat din eter:/ -distruge imediat/ manifestele!// numai Pomul/ când simte că are de spus ceva/ fundamental -/ înfloreÅŸte…". Un crez care pare suficient (fără să frizeze suficienÅ£a!) pentru ca, dinlăuntrul timpului său, Al.D.Funduianu să ne transmită manifeste, dar nu de "spaima gloriei", ci doar "când simte că are de spus ceva fundamental".
La ceas aniversar, oferim cititorilor Åžtiri BotoÅŸani un popas cultural, un interviu cu Al.D.Funduianu, profesor de matematică la Åžcoala 8 din municipiul BotoÅŸani, scriitor, publicist. Membru în biroul filialei judeÅ£ene a Societăţii de ÅžtiinÅ£e Matematice ÅŸi reprezentant al judeÅ£ului BotoÅŸani în Consiliul NaÅ£ional de ÅžtiinÅ£e Matematice din România (1996-2000), face parte din Corpul Profesorilor de Elită din judeÅ£ul BotoÅŸani. A fondat ÅŸi coordonat revista "Din valurile vremii…" (din 1998) ÅŸi suplimentul literar "Clipa". A debutat editorial cu placheta de versuri "Åži iată…" (BotoÅŸani: Eidos, 1995), după ani mulÅ£i de activitate în revistele de poezie. A publicat în 1998, la Editura Geea, "A pune în rană candoarea – file de jurnal" (1970-1980), iar un an mai târziu "Åži iată… ÅŸi alte versuri" (BotoÅŸani, Editura Geea, 1999), dar ÅŸi "Prin ÅŸi printre simboluri..." (Editura Taida, iaÅŸi, 2014). Este autorul lucrărilor de specialitate "Locuri geometrice în geometria plană" (BotoÅŸani, Editura Agata, 2005), "AplicaÅ£ii ale teoriei convergenÅ£ei ÅŸirurilor numerice ÅŸi elemente de geometrie metrică (BotoÅŸani, Editura Agata, 2005), "FiÅŸe pentru o posibilă monografie a ÅŸcolii" (BotoÅŸani, Editura Agata, 2005; ed. a 2-a, 2006).
-Domnule Al.D. Funduianu (păstrez deocamdată "formula" consacrată a numelui!), situez dintru început discuÅ£ia noastră pe linia unei duble aniversări. Cea a zilei de naÅŸtere, 1 martie. Åži cea a anului 2015, care marchează 20 de ani de debutul dvs. editorial. Åži vă rog să faceÅ£i un popas în preajma lui 1 martie 1953, în satul CosteÅŸti, din RăchiÅ£ii BotoÅŸanilor. Cum a rămas în imaginea afectivă, în depozitul copilăriei, satul românesc de la mijlocul secolului trecut?
-"Să Å£i-l descriu, îmi e umil cuvântul (…)" e un vers din "Satul" (scrisoare de dragoste ÅŸi revenire). Nu ca în poezie, dar încerc, totuÅŸi… Satul românesc, descris în marile opere literare, are multe trăsături comune, dar ÅŸi destule diferenÅ£ieri, specifice zonei (geografice, spirituale etc.). În particular, CosteÅŸtii mijlocului de secol XX era o aÅŸezare de câmpie - podiÅŸ, reflectată vara în oglinda apei ÅŸi, în lipsa pădurilor, tulburată iarna de crivăţul necruţător. Un sat cu biserică, ÅŸcoală, cu cămin cultural. Mi-amintesc de copiii satului (generaÅ£ia mea, 1953, a fost cea mai numeroasă!), mi-amintesc de părinÅ£i – doar mama mai trăieÅŸte -, de bunici, de rude ÅŸi vecini. De respectul desăvârÅŸit dintre oameni. Spiritual, satul era dominat de aura savantului naturalist, Petru ÅžuÅŸter, de binecuvântarea preotului - cărturar, Mina GaÅŸpar, dar ÅŸi de înÅ£elepciunea bunului meu învăţător, Adrian Enăşescu (tatăl cunoscutului medic, Ovidiu Enăşescu). Din fericire, memoria satului e nealterat păstrată între coperÅ£ile generoasei monografii "CosteÅŸtii – BotoÅŸanilor. În căutarea satului de altădată", a inginerului Ticu Uliciuc. Regret că timpul nu a mai avut răbdare, nici cu el ÅŸi nici cu atâÅ£ia alÅ£i străluciÅ£i fii ai satului…
-AÅ£i fost elev al "Laurian"-ului, în anii 70. Prin ochii dascălului de astăzi, cum priviÅ£i îndărăt, spre ÅŸcoala din plin comunism? Există acolo, în acel timp, ceva de care ÅŸcoala românească de azi duce lipsă?
-Cine doreÅŸte să afle "noutăţi" despre spiritul "Laurian"-ului, trebuie să citească neapărat "Memoriile" lui Octav Onicescu, strălucit elev ATL- ist, academician, căruia îi ÅŸi aparÅ£ine sintagma "Galaxia Laurian". Ce spune Domnia sa (chiar) contează! În ceea ce mă priveÅŸte, am fost elevul Doamnei Elena Ciobanu, profesor de matematică ÅŸi diriginte. Am mai spus / scris undeva, că, într-un top al celor mai exigenÅ£i, dar ÅŸi mai obiectivi profesori, din istoria de peste un secol ÅŸi jumătate ai "Laurian"-ului, diriginta mea are mereu rezervat un loc pe podium! Nu ÅŸtiu dacă numai de exigenţă, obiectivitate, profesionalism ÅŸi respect are nevoie ÅŸcoala de astăzi, dar (măcar) unii dintre noi aÅŸa am fost formaÅ£i…
Cititi integral interviul AICI...
