Prezentam mai jos cuvintele actritei JUDI DENCH, mesaj international transmis de Centrul National Roman pentru Institutul International de Teatru:

Spectacolele pot avea loc într-un mic sat din Africa, lângă un munte din Armenia, sau pe o insuliţă din Pacific. Este nevoie numai de un spaţiu şi de public. Teatrul ne poate face să zâmbim şi să plângem, dar ar trebui să ne facă şi să gândim sau să analizăm.
Teatrul este o muncă de echipă. Cei care se văd sunt actorii, însă există şi nişte oameni extraordinari care nu sunt vizibili. Aceşti specialişti sunt la fel de importanţi ca actorii, deoarece diferitele lor capacităţi sunt cele care fac posibilă producţia teatrală. De aceea, orice bucurie sau succes trebuie împărţite cu ei.
27 martie este data oficială la care se sărbătoreşte Ziua Mondială a Teatrului. Din multe puncte de vedere, fiecare zi ar trebui considerată o zi a teatrului, fiindcă avem datoria de a purta mai departe tradiţia divertismentului, de a educa şi de a lumina publicul, fără de care noi nu am exista".
Un mesaj la fel de emotionant a transmis si presedintele UNITER, actorul Ion Caramitru, intitulat sugestiv TEATRU DUPA TEATRU:

Dragostea, creaţia, bucuriile mărunte ale vieţii pot fi calculate altfel. Ceasul nu răspunde la asemenea solicitări. Numai Einstein poate oferi o explicaţie, şi aceea relativă, la cum reuşeşte omul să atingă sentimentul veşniciei. Mai contribuie aici şi puterea dedublării, efectul unei filosofii care ia în calcul apropierea omului de Dumnezeu şi capacitatea lui de sacrificiu.
Visul mai adaugă timp şi spaimei de a fi doar trecător pe acest pământ.
Adunate la un loc, cioburi de oglindă a realităţii, toate aceste elemente ne trimit spre teatru, spre cunoaşterea de sine care garantează supravieţuirea speciei în dispreţul miilor de accidente ale vieţii. Teatrul te pândeşte ca să te închidă între ziduri, unde poţi găsi liniştea de care ai nevoie pentru a gândi liber şi spontan. Unde, dintr-odată, te trezeşti copil gata de a pune mâna fie pe o floare, fie pe un buzdugan. Unde poţi fi sigur că visezi aievea. Că ochii tăi deschişi văd lumea aşa cum este, nu cum vrea să pară, unde, dacă adormi, pierzi şirul de surprize care ţi sau rezervat.
Când vii la Teatru, să-ţi iei în ghiozdan şi gustarea de a doua zi. Ai să uiţi de tine şi-o să-ţi fie foame, chiar la miezul nopţii, când, cu ochii mari deschişi, vei simţi că viaţa are pentru tine un loc rezervat în stal. Tot timpul.
Preşedinte UNITER
Ion Caramitru"

Stiri Botosani transmite actorilor si oamenilor de teatru din cele doua institutii specializate din Botosani, Teatrul "Mihai Eminescu" si Teatrul pentru Copii si Tineret "Vasilache", LA MULTI ANI in slujba spectatorilor, viata lunga pe scena, frumuseti sufletesti si impliniri!